Blog

La New York invitat la conferința organizată de Journalists and Writers Foundation

În ultima săptămâna din septembrie au avut loc New York lucrările celei de a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite – United Nations General Assembly (UNGA79). Am participat la dezbaterile SDGs 2024 – In the margins of the UNGA79. La invitația  Journalists and Writers Foundation din New York, am avut onoarea să fiu invitat în calitate de cercetător și expert media & comunicare la conferința SDGs Conference 2024: Transforming Our World. Am susținut cuvântul de deschidere la începutul conferinței: opening remarks din partea delegației României.

Ultima oară am fost în 2022 la New York în cadrul bursei Fulbright asigurată de Departamentul de Stat SUA, Bureau of Educational and Cultural Affairs și de Romanian-U.S. Fulbright Commission. Cazarea și costurile deplasării au fost asigurate și de această dată de către organizatori, cărora le sunt profund recunoscător.

Antonio Momoc opening remark @ SDGs 2024 – In the margins of the UNGA79. Transforming Our World

La New York invitat la conferința organizată de Journalists and Writers Foundation

În cadrul conferinței SDGs 2024 – In the margins of the UNGA79. Transforming Our World, reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile din 50 de state membre ONU au analizat în panelurile Pact for the Future, Media mainstream și platformele digitale și Incluziune și dezvoltare, dezbaterile, deciziile și declarațiile din cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite.

Delegația Rusiei a fost destul de izolată, cel puțin în relație cu membrii din statele Uniunii Europene. Rușii își găseau greu parteneri de discuții pe holuri, cel mai adesea pe participanții din țările africane sau ex-sovietice; la masa rotundă chiar colegii turci (în special cei care trăiesc în diaspora) i-au întrebat pe ruși dacă nu pot pune capăt mai repede războiului din Ucraina acolo unde mor civili ucraineni și soldați din ambele tabere. Jurnaliștii americani au fost destul de vehemenți împotriva crimelor din Ucraina, inclusiv jurnaliștii de la Fox News în intervențiile lor de la pupitru.

SDGs 2024 – In the margins of the UNGA79. Transforming Our World

Amenințările la adresa jurnaliștilor, redacții aflate sub presiune modelului de business impus de big tech, provocările AI asupra media afectează democrația. Una din concluziile lucrărilor a fost că jurnaliștii nu sunt manageri și trebuie să se ocupe de scriitura de interes public, nu de boți și cuvinte cheie. Ziariștii nu sunt oameni de afaceri, astfel că managerii organizațiilor media trebuie să folosească soluțiile digitale pentru a atrage atenția publicului asupra produselor presei de calitate. Ziariștii trebuie să iasă din capcana a scrie pentru atenție și pentru algoritmi și a reveni la a scrie pentru interesul public.

Profesori, ziariști și activiști s-au arătat sceptici cu privire la planurile de pace declarative ale liderilor politici și au subliniat cu pragmatism că Organizația Națiunilor Unite este slab finanțată și fără o putere reală în relațiile internaționale.

SDGs 2024 – In the margins of the UNGA79. Transforming Our World

Concluzia participanților a fost că drepturile omului, egalitatea de șanse, de gen, interetnică, precum și incluziunea și justiția socială sunt grav afectate de crizele actuale, de lipsa de acces la resurse și de sărăcia din multe state ale lumii și că vor fi posibile în practică doar prin dezvoltare economică, socială și comunitară. Problemele economice actuale, inflația și criza energiei, generează frustrare și suport pentru extremism și pentru liderii populiști și autocrați mai atenți la problemele reale ale oamenilor simpli.

SDGs 2024 – In the margins of the UNGA79. Transforming Our World

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *