Între 20-24 iunie 2011, Școala postdoctorală în ştiințe socioumane şi politice a Universității din București organizează Şcoala de vară Status quaestionis: Dezbateri actuale în ştiinţele socio-umane şi politice. Dezbaterile s-au deschis cu conferinţa susţinută de prof. dr. Daniel Barbu Democraţii fără calităţi, societăţi fără explicaţii. Daniel Barbu crede că criza financiară declanşată în septembrie 2008…
PNL şi PSD îşi dau cu stângul în dreptul cu noua Lege electorală
Alegerea primarilor şi a parlamentarilor din primul tur este, pe cât de generoasă, pe atât de înşelătoare. Cei care o susţin argumentează că este corect ca cel care are cele mai multe voturi să câştige. Cei care o resping (şi puţini oameni politici au curajul şi onestitatea să o facă) argumentează că este nedemocratică şi…
Primari aleşi din primul tur înseamnă un şut în fund democraţiei
Legea conform căreia primarii vor fi aleşi din primul tur de scrutin (indiferent de procentul obținut și indiferent de procentul alegătorilor prezenți la vot) se înscrie în logica majoritarismului îmbrăţişată de PDL. Majoritarismul este anti-democratic şi nereprezentativ. Votul într-un singur este nedemocratic pentru că o minoritate activă (cumpărată de regulă cu sacoşa de zahăr şi…
Ascensiunea lui Traian Băsescu şi rolul gherilei digitale
Agenţia italiană de ştiri a românilor din diaspora „EuroItalia” mi-a solicitat un interviu despre comunicarea mea de la Universitatea LUISS din Roma despre „Ascensiunea lui Traian Băsescu şi rolul gherilei digitale.” Simona C. Farcaş m-a întrebat dacă „a câştigat Traian Băsescu al doilea mandat datorită voturilor din diasporă sau datorită gherilei digitale.”
Fabbrini despre „Political leadership in a time of technological change”: Jurnaliştii şi politicienii gândesc la fel
La conferinţa internaţională de la Roma despre „Leadership. Leaders and new trends in political communication”, profesorul Sergio Fabbrini de la LUISS University a prezentat comunicarea Political leadership in a time of technological change în care a vorbit despre consecinţele revoluţiei sistemului de comunicare politică asupra democraţiei moderne. Sergio Fabbrini a pornit discursul său de la…
Brian McNair despre „Media, communication and political leadership in the digital age”: Dacă internet nu e, democraţie e mai puţină
La conferinţa internaţională „Leadership. Leaders and new trends in political communication”, organizată la Roma între 20-21 mai 2011 de către CMCS – Centre for Media and Communication Studies „Massimo Baldini” şi LUISS University „Guido Carli” (unde am participat cu o comunicare despre Ascensiunea lui Traian Băsescu şi rolul gherilei digitale), a conferenţiat Brian McNair cu lucrarea…