Blog

Decât o Revistă și niște profesioniști

Invitații mei de la Decât o Revistă au povestit cu modestie, în deja clasica sală 614, cum au ajuns să facă ceea ce fac astăzi. Cu ușoară sfială, dar cu o precizie matematică în alegerea cuvintelor, cu atenție la tonalitate și la detaliul semantic, cu îndemânare în punerea accentelor, cu o limbă română frumoasă, rostită firesc. Mai simplu spus, cu profesionalism. Așa cum înțeleg ei să își practice și meseria de jurnaliști de presă scrisă.

Cu pix și carnețel în față, oameni în toată firea luau notițe, subliniau idei, făceau observații despre ce expunea fiecare dintre colegi și despre reacțiile din sală. Adrian Lungu a povestit despre „cititori, ca oameni”. Gabriela Piţurlea a spus povestea bucătarului de chocolate chip cookies şi nu a vorbit deloc despre ea însăşi (nici pe internet nu veţi găsi mare lucru despre ea, este foarte discretă, ştiu asta de la studenţii mei care au documentat evenimentul).

Oana Sandu a vorbit despre „ascultătorul de radio ca bizon” în filosofia de marketing a unui anumit radio comercial de succes, dar şi despre reportajele ei din care reies indiferenţa autorităţilor faţă de persoanele cu autism şi despre problemele grave din domeniul sănătății mintale. Lavinia Gliga a vorbit despre „scrisul ca act intim”. Gabi Dobre (a cărui activitate de la ActiveWatch o cunosc foarte bine de pe vremea când lucra cu fosta mea colegă Liana Ganea) a vorbit despre cum orientează editorialistul reporterii pe care îi trimite pe teren.

Cristian Lupsa: presa tiparita vs. presa digitala

Cristian Lupşa, responsabilul principal al revistei, nu a ascuns pasiunea lui pentru presa ieşită de sub tipar. Şi deşi nu e deloc anti-new media, a atras atenţia asupra consumului de presă online vs print în România: digitalul nu este deloc mai ieftin decât printul, ba ar putea fi şi mai scump. Dar consumatorii de conţinut online din România nu sunt încă dispuşi să plătească pentru ceea ce iau de pe internet. Userii vor accces gratuit la conţinutul online. Se va schimba la un moment dat acest tip de consum şi atunci Decât o Revistă va schimba strategia. Din acest motiv,  a face astăzi o revistă în print pe care oamenii o vor păstra ca obiect de colecţie este un imbold pentru ei și pentru continuarea unui business al cărui viitor are deocamdată multe necunoscute.

Viitorul jurnalismului traditional

Cristian a vorbit şi despre cum se face jurnalismul în România şi cum nu ar trebui să se facă: fără verificarea numelor din ştire sau a datelor, cu informaţii eronate sau de-a dreptul false. Jurnalistul român este copy-paste, superficial şi neatent la consecinţele actului jurnalistic.

Jurnaliştii de la Decât o Revistă, cei mai mulţi dintre ei foşti studenţi ai FJSC, poartă cu ei conştiinţa omului care lucrează în interesul publicului şi al cititorilor. Este un curaj și un lux pe care nu ştim cum şi-l permit şi este un model de afacere de presă care dacă va creşte poate răsturna multe pronosticuri despre viitorul jurnalismlui.

Motivaţia lor?

Dincolo de plăcerea de a scrie, de a citi, de a fi în mijlocul oamenilor? Este aceea de a vedea cum lucrurile se schimbă şi cum, sub influența scrisului lor, oamenii se schimbă. Am spus-o şi la dezbatere: nu ştiu dacă lumea sau oamenii vor fi afectați de impactul scrisului lor. Dar ştiu că prin jurnalismul profesionist pe care îl practică, prin modelul pe care îl oferă tinerilor cititori și scriitori care vor să fie ca ei, jurnalismul românesc a suferit deja schimbări, iar societatea românească arată un pic altfel când ne uităm la ei, îi ascultăm sau îi citim.

            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *