FSN

Ascensiunea unui nomenclaturist, cazul “fostului comunist” Traian Băsescu

By Antonio Momoc

Înainte de Revoluţia din 1989, Traian Băsescu devenea director general al Inspectoratului pentru Navigaţie Civilă în Ministerul Transporturilor, în Guvernul PCR al lui C. Dăscălescu. Această poziţie de putere în aparatul de stat comunist a îndeplinit-o până pe 22 Decembrie 1989.

Statul se suprapunea înainte de 1989 cu Particul Comunist Român. Nu puteai face mobilitate socială ascendentă, nu puteai ocupa poziţii administrative ori de conducere dacă nu aveai un “dosar” bun, dacă nu activai la vârf în PCR.

Traian Băsescu a fost membru al Partidul Comunist Român, fapt pe care nu l-a negat niciodată. S-a spus despre el că a colaborat cu Securitate (vezi analiza Grupului de Investigaţii Politice), faptă infirmată de actualul presedinte.

Discursul electoral din 2009 al fostului comunist Traian Băsescu este identic cu discursul fostului (nomenclaturist, marginalizat inainte de 1989 la directia Editurii Tehnice) preşedinte Ion Iliescu din 1990. Cu aceeasi mânie proletară Iliescu urla înaintea alegerilor din 1990 şi din 1992 că burghezo-moşierimea lui Corneliu Coposu vrea să vândă ţara strainilor. Băsescu uzează acum de aceleaşi argumente populiste înfierând mogulii şi oamenii de afaceri din spatele PNL (Vântu, Patriciu) că doresc privatizarea Poştei, a resurselor de sare etc. Continue reading →

Ţepele lui Băsescu, un moft de-al lui Cernea

By Antonio Momoc

În vreme ce coaliţia imorală PSD-PDL se ceartă din pricina autocarelor cu care vor frauda alegerile, în timp ce feseniştii se faultează între ei aruncând unii pe alţii vina haosului economic care duce la devalorizarea monedei naţionale şi la degradarea vieţii românului obişnuit, în timp ce PRM-şitii se bat cu jandarmii prin şedinţele Consiliului General Bucureşti, Partidul Verde se ţine de acţiuni de gherilă civică nebăgate în seamă de presa prea ocupată de temele pe care i le dictează Boc sau Băsescu.

Continue reading →

Republica (semi) FSN-istă!

By Antonio Momoc

România este din punct de vedere al regimului instituţional republică semi-prezidenţială. Cu toate astea, unii jurnalişti şi politicienii direct interesaţi vorbesc zilele astea despre modificarea Constituţiei pentru ca România să devină regim semiprezidenţial.

Ceea ce îşi doresc, de fapt, PD şi Traian Băsescu este ca România să fie o republică semiprezidenţială după model francez, unde preşedintele este şi mai puternic decât este acum preşedintele în România. Adică, pentru că se tem de reacţia opiniei publice vizavi de un prezidenţialism accentuat (republica prezidentială – de tip american, de exemplu -, unde şeful statului este şi şeful guvernului), aceşti politicieni spun că vor pentru România o republică semiprezidenţială, ceea ce şi este de drept. PD, prin vocea lui Vasile Blaga solicită un model mai aproape de firea autoritară a preşedintelui Băsescu, caruia nu îi place ca în vreme de criză să se dezbată agale şi democratic o lege în Parlament zile în şir, când el ar putea hotarî ce e mai bine pentru popor în doar câteva clipe.

În România, potrivit Constituţiei, preşedintele are cea mai mare legitimitate pentru că este omul politic ales prin vot direct de majoritatea electoratului (doar primarul Bucureştiului se apropie ca număr de voturi de această legitimitate populară, la noi). Preşedintele este cel mai puternic om în stat fiind preşedintele ţării cu tot ceea ce decurge constituţional de aici: şeful armatei, preşedinte al CSAT de unde controlează ca un veritabil şef serviciile secrete, ministerul apărării, de interne, de finanţe, etc, care îi vin în subordine preşedintelui CSAT. De aceea, în România este astăzi un regim semi-prezidenţial prin Constituţia din 1991, amendată în 2003.

În modelul francez după care s-au inspirat Antonie Iorgovan, A. Năstase şi ceilalţi părinţi ai Constituţiei României, preşedintele numeşte premierul Continue reading →

Ei cu ei, noi cu noi

By Antonio Momoc

Deşi şi-au construit campania electorală demonizându-se unii pe ceilalţi, PSD şi PD-L sunt la un pas de a se prinde în horă. Traian Băsescu este cel care îi împinge pe Stolojan şi pe Geoană la înfrăţirea care să-i ajute să treacă puntea. Dracul gol era întruchipat până recent de fiecare dintre cele două formaţiuni: şefii celor două partide câştigătoare (votul popular PSD; votul constituţional PD-L) fie că au fost dintre cei 322, fie că nu, s-au făcut cu ou şi cu oţet în ultimi 2-3 ani.

Că se reface fostul FSN este limpede pentru oricine şi asta nu deranjează publicul câtă vreme elita politică actuală este în ansamblu fost-comunistă. Liderul noului partid prezidenţial nu mai este Iliescu, ci Traian Băsescu. Argumentul băsescian, preluat rapid de Stolojan după nominalizare, este că ţara are nevoie de un pact (cu diavolul), de un compromis (politica e curvă) pentru a ieşi din impasul crizei financiare. Nu mai contează voturile anti-PSD date de PDL-işti, degeaba au votat PSD-iştii împotriva partidului lui Băse şi Stolo. “Ei cu ei, noi cu voi” înseamnă de fapt politicienii cu politicienii, oamenii de afaceri cu oamenii de faceri, grupurile de interese cu grupurile de interese.

PNL pare pierzător al acestei mutări tactice: pierde accesul la resurse, la bani, la fonduri europene, la oportunităţi de afaceri. Dar PNL poate câştiga şi mai multe puncte din opoziţie. Continue reading →