Antonio MomocDe ce îşi fac politicienii blog? Este întrebarea la care răspund specialiştii în comunicare politică zilele acestea de campanie electorală. Unii dintrei ei, precum Sorin Tudor de la EVZ, cred că degeaba!
Şi este foarte posibil să aibă dreptate. Dacă cumva candidezi într-un colegiu alcătuit din 8 comune de pensionari agricoli şi un oraş fost-industrial, acum plin de şomeri sau căpşunari plecaţi în Spania, localităţi care abia dacă sunt conectate la apă şi gaze, darămite la internet, desigur că orice formă de comunicare on-line este inutilă.
Dacă însă candidezi într-un colegiu care acoperă ceva dintr-un sector din Bucureşti, cu cartiere mai aerisite, iar alegătorii sunt oameni din clasa de mijloc, cu studii peste medii, care folosesc adeseori şi această formă de informare, pierd vremea la birou pe youtube-ul, hi5 sau intră pe mail o dată la 10 minute, atunci lucrurile s-ar putea să stea altfel… Campania din 2004 a lui Traian Băsescu a fost în mare parte comunicată (şi probabil câştigată) prin forme on-line de transmitere a mesajului politic. La acea dată, blogul era mai puţin la modă pe malurile Dâmboviţei, dar în schimb s-a practicat din plin viralul, e-mailing-ul, sms-ul, flash-moburile, caricaturile şi pozele trucate, site-ul de campanie (deh, încă nu trecusem la 2.0!), comment-urile pe formurile ziarelor on-line etc.
Starea jalnică a blogurilor politicienilor români nu se datorează faptului că sunt scrise de alţii (aşa-zişi comunicatori sau consultaţi) decât de către omul politic care îşi pune semnătura oficială pe articolele. Din păcate pentru comunicarea politică din România, blogurile politicienilor sunt scoase de la naftalină doar în campania electorală şi asta lasă consumatorului de informaţii on-line o impresie proastă. După campanie, blogurile sunt lăsate în paragină, iar site-urile de partid nu sunt actualizate cu lunile.
Din acest motiv îşi face degeaba blog politicianului român. Nimeni nu te mai crede când îţi îngraşi blogul în ajun.