Antonio MomocScandalurile sexuale cultivate de presa de la noi au fost inventariate în Adevărul de weekend de Raluca Sofronie. Cel mai recent caz cunoscut din lumea politică românească este cel al Anei Birchall, de la PSD, cea care s-a văzut nevoită să candideze pentru un fotoliu de deputat în colegiul SUA-Canada, departe de gura lumii din România. Neşansa Anei Birchall a fost să fie postat pe Internet în septembrie un filmuleţ erotic cu cineva care îi semăna foarte tare. A fost de ajuns pentru ca blogurile, forumurile de discuţii, media on-line şi mai apoi presa tradiţională să se întrebe este sau nu Ana Birchall doamna din maşină.
Ştiind că există un mare interes pe internet la acea dată despre acest subiect, un prieten a creat un blog special în care să se dezbată problema, este sau nu Ana Birchall „actriţa” care juca scena de sex oral în filmuleţul cu pricina. De la acest prieten ştiu că majoritatea celor care accesau şi vizionau acest filmuleţ habar nu aveau cine e Ana Birchall. Internauţii căutau după cuvinte cheie precum „sex oral, politică, PSD”.
Jurnalistei Raluca Sofronie i-am spus pentru articolul din Adevărul că publicul de internet, în general tânăr şi puţin sau deloc consumator de politică, într-un mod dezinteresat de jocurile politice, dar curios şi avid de jocurile sexuale şi de subiecte scandaloase, ajunge să urmărească aceste filmuleţe postate pe internet. Nu pentru că miza pentru ei ar fi votul, ci distracţia, relaxarea, entertainment-ul.
Presa, pe de altă parte, ştie că sexul împreună cu politica se vând bine. Aşa că pune aceste subiecte pe prima pagină sau le difuzează în prime-time. Dilema personală pe care o exprimam era aceea dacă nu cumva în preajma alegerilor sau pe durata campaniei, sunt preferate conştient şi cu rea intenţie (de către unii consultanţi politici, de unii redactori şefi sau de anumiţi lideri de organizaţie de partid) acest gen de subiecte care fac ordine în ograda proprie sau a adversarilor.
Pentru că se spune că românii sunt sau se pretind destul de tradiţionalişti, presa nu ezită să prezinte publicul ca pe o instanţă moralizatoare. Văzute aşa, lucrurile pot servi politicianului care se pretinde sfânt în campanie şi care poate în acest mod să arunce anatema pe femeile care nu se comportă în arena politică precum Fecioara Maria. Numai că publicul acestui gen de subiecte nu este o instanţă moralizatoare. Publicul avid de scandal se uită la filmuleţele porno cu actriţe politicieni, la fel cum se uită la filmele porno cu actriţe profesioniste. Şi le foloseşte în acelaşi scop… care nu are legătură decât, cel mult, cu „politica familiei”.