Am ajuns anul ăsta pentru prima oară la Galaţi. Cineva mă ironiza cum se face că la cei 30 de ani ai mei pun piciorul pentru prima oară atât de târziu în oraşul de la Dunăre. De fapt sunt atât de multe locuri din ţară şi de aiurea unde nu am ajuns încă, la cei 30 de ani imputaţi.
Ca să văd lumea aşa cum mi-ar plăcea, aş avea nevoie de banii, timpul liber şi mai ales de vacanţele suedezilor. Am vizitat acum doi ani Atena. Acum trei ani Budapesta. Acum patru ani am fost în Viena, Frankfurt, Hanovra şi Amsterdam. Sunt oraşe pe care suedezii le văd înainte să împlinească 5 ani. La 6 ani micul suedez vede America Latină şi Asia. În adolescenţă, miop sau nu, reia vacanţele de unul singur, acolo unde a fost când era bebeluş cu părinţii.
Am fost anul trecut în Paris. M-au impresionat francezii cu şampania rece servită în grădina Trocadero la Turnul Eiffel, cu armonia arhitecturală care plasează orice clădire semnficativă în faţa altei clădiri semnificative, cu grădinile Luxemburgheze, cu metroul care sosea la distanţă de un minut. Dar nici Parisul nu e deloc un oraş curat, şi mai ales prin comparaţie cu oraşele suedeze, e mizerabil.
Stockholm. Clădiri de mici dimensiuni. Port la Marea Baltică. Oraş pe canale. Poduri, şalupe, vapoare. O apă albastră, nu neagră. „Veneţia nordului”. Curat pe străzi, dar mai ales în aer. Nu am respirat la munte în România un aer atât de curat ca în Stockholm. Fără aglomeraţie în trafic, deşi cu multe Volvo pe dreapta şi cu suficiente zone pietonale (oraşul vechi e pestriţ de turişti şi imigranţi refugiaţi care au împrumutat urgent stilul de viaţă suedez).
Suedezii reproşează suedezilor că sunt prea consumerişti, ca au copiat prea mult stilul de viaţă american, de tip fast-food. De fapt, cumpărăturile şi călătoriile sunt principalele distracţii suedeze. Mi-am cumpărat haine din Sundsvall, muzică şi filme suedeze, dar principala mea distracţie rămân călătoriile. Sunt consumerist cât pot, dar mă tratez cu lecturi bune. E adevărat că faţă de suedezi, ca român, mă distrez plimbându-ma mult prea puţin.









Petrisor Socol
Mama, dar ce te-ai plimbat 😉
Romica
e un laudaros… Se da mereu mare!
un student
e ok profu’:)
Rrarresh
Hai cu opinia despre alegeri, Toni!
lovingvama
Fu fain, deci… 😀
admin
Rarresh, porunca ti-a fost indeplinita.
Lovingvama, stii doar ca frica mea sunt avioanele, nu frigul. Barcelona, Istambul si pentru – ca mi-ai spus tu – Milano, sunt orasele in care as vrea sa ajung cat mai curand. Dar mai inainte sa terminam doctoratul!
Cristina
Eu as sugera Valencia. Este un oras frumos, cu oameni primitori, cu un aceanograf imens, unde vezi rechinii trecand pe deasupra ta si sa nu mai zic de show-urile cu delfini…wow. Plus arhitectura …si renovari..curatenie…nu ca la noi. Eu acolo imi fac concediul :))
Cristina
*oceanograf…deh ..ora tarzie
admin
uite, la Valencia nu m-am gandit. Dar primul trebuie sa fie Barcelona!
geta
si…daca nu sunt indiscreta, cum ti s-a parut orasul meu natal, orasul de la Dunare ? numai fii atent ce spui ca…se poate indrepta impotriva ta. hihihi ! adevarul e ca Galati ste un oras extrem de frumos dar trebuie sa-l cunosti ca sa-ti dai seama.
geta
pentru edificare, priviti aici:
http://galateni.net/forum/viewtopic.php?f=1&t=2691