Cunoaşteţi senzaţia pe care o are personajul jucat de Tom Cruise în Vanilla Sky într-un vis în care se trezeşte singur pe stradă în centrul unui oraş pustiu? Cam asta e senzaţia unui străin în primele seri de vizită în Sundsvall. Dupa 2-3 seri te obişnuieşti cu nopţile cu lumină şi cu temperaturi de 10 grade vara.
O explicaţie la îndemână despre pustietatea de pe străzile din Sundsvall ar fi că populaţia Suediei este de aproape 9 milioane, iar cea a oraşului de la Marea Baltică trece cu puţin peste 50 de mii.Suedia nu duce lipsă de spaţiu, de fapt este a treia ţară din lume la capitolul spaţiu pe cap de locuitor. O explicaţie mai subtilă pentru pustietatea serilor din Sundsvall este că oraşul de la nord de
Stockholm este oraşul suedez cu cele mai multe restaurante pe cap de locuitor.
Cam la fel stau lucrurile şi cu hotelurile. Deşi sunt multe, sunt scumpe pentru estici, (aprox. 100$ pe noapte), aşa că vă recomand hotelul Sidsjo unde o cameră de 3 stele costă doar 380 de coroane, adică 40 de euro pe noapte. Când mi s-a spus că Sundsvall e oraşul cu cele mai multe restaurante din Suedia, m-am gândit că e lauda tipică a localnicului care vrea să impresioneze turistul, dar fapt e că nu am văzut atâtea hoteluri şi restaurante aliniate unul lângă altul nicăieri în lume. Şi nu sunt tocmai goale.
Preţul alcoolului e destul de piperat în Suedia, dar suedezii îşi permit să plătască oricât la cei peste 2000 de euro pe lună, salariu unui angajat obişnuit. Îi invidiez pe suedezi şi pentru cele 5 (cinci) sătămâni de concediu anual plătit de către stat pentru orice angajat.
Sundsvall e un orăşel de munte, situat într-un golf, înconjurat de lacuri şi râuri care se varsă la Marea Baltică, la care oraşul are ieşire. Aerul rece de munte, (erau între 5 şi 10 grade săptămâna trecută) poate fi respirat şi la Stockholm, capitala probabil cel mai puţin poluată din lume. Soarele apune în Suedia pe la 10 seara şi seara se face între 11 şi unu noaptea. Noaptea nu există, pentru că de la două se luminează destul de bine. La iarnă noaptea va începe însă pe la doua după-masă.
Străzile oraşului sunt dispuse ca o tablă de şah, aşa că e imposibil să te rătăceşti în prima zi de vizită. Ca la Amsterdam, localnicii preferă bicicleta şi cei mai mulţi fac jogging pe malul lacului. Raţele şi gîştele sălbatice (sigla hotelului Sidsjo e o raţă) sunt şi în parcul din centrul oraşului, nu doar pe lacurile de lângă hotel.
Sala de conferinţe a Universităţii din Sundsvall aduce a Sala Oglinzilor din Versailles. Am asistat la Conferinţa internaţională pe „Comunicare internă şi Relaţii Publice pentru angajaţii din sectorul serviciilor”, o conferinţă la care plătesc sa participe chiar şi referenţii. Eu am intrat liber, pentru că doar din acest motiv m-au invitat

corina
uhm..pai si noi tot 5 saptamani de concediu platite pe an avem
Emo
Voi fiind cine? La mine la firma daca ai 2 saptamani pe an de concediu poti sa fii multumit. In Suedia avantajul lor e ca statul plateste concediul chiar si angajatorilor din privat. La noi nici macar mamelor gravide nu vor sa le dea angajatorii liber!
Mihai Stoica
Noi avem 21 de zile de concediu, adica in medie 4 saptamani. Dar cu siguranta nu suntem platiti cu 2 mii de euro pentru luna aia de concediu! Poate doar bancherii sau farmacistele:)
Romica
Nu stiu daca in Suedia statul plateste cele 5 saptamani de concediu sau angajatorul privat, dar cert e ca lor nu le scade nimeni din cele 5 saptamani de liber zilele libere acordate de sarbatori si nici nu ii opreste nimeni sa isi ia cele 5 saptamani libere consecutive – asta ar fi greu de acceptat pentru patronii romani.
admin
Mesajul pe care vrea să mi-l transmită Corina este fie pâinea cît de rea… Mai avem puţin până acolo unde e Suedia, Corina. De cât muncim depinde, nu de concedii:)
corina
noi, adica eu roman angajat la o multinationala. 24 de zile de concediu platite pe an, ceea ce inseamna 5 saptamani fara o zi. dar sa nu ii mentionez pe colegii mei spanioli care au 34 de zile de concediu platit pe an:))
si da, mai avem ceva pana acolo unde e suedia..not in my lifetime for sure:P
admin
Corina,
Suedezii isi pot lua concediul indiferent unde lucreaza atunci cand il stabilesc ei, 5 saptamani la rand, asta am vrut sa spun. Asta pentru statul social inca functioneaza in Suedia, desi si ei se indreapta spre politici social-liberale in defavoarea celor social-democrate.
La noi, concediile se impart de regula in iarna si vara (cate 2 sapt), pentru ca noi suntem mult mai religiosi si tinem cont de Paste, Craciun, An Nou etc. (anul nou nu e o sarbatoare religioasa, dar ce conteaza!?) In plus, cred ca tu esti un caz norocos. Si eu lucrez la o Companie cu capital strain si nu primesc mai mult de 2 saptamani pe an de concediu. Iar de sarbatorile de iarna pot primi cel mult un weekend liber… poate si pentru ca lucrez in presa:)
Si pentru ca Romania e cum e, te-ar tenta sa emigrezi?
corina
well, numai conditiile din romania in sine nu m-ar putea determina sa emigrez. dar combinate cu factori absolut subiectivi si personali (cum ar fi ca aproape nu mai prieteni aici din cauza ca toti au emigrat), da, as pleca.
Cristi Roman
Am fost si eu in ’98 in Suedia: Ostersund si Are. Am ramas impresionat. Cred ca Suedia e tara in care mi-as trai batrinetea:).
Salutari din Dublin!