După 1990 Bucureştiul a fost întotdeauna oraşul care vota candidaţii de dreapta. CDR şi Alianţa D.A. au fost mereu învingătoare în Capitală. După ce Sorin Oprescu a pus capăt dominaţiei dreptei impunându-se prin strategia „candidat independent”, la alegerile prezidenţiale avem o nouă premieră:
Bucureştiul a votat cu candidatul Partidului Social-Democrat, Mircea Geoană. Potrivit BEC, stânga a pierdut doar în două sectoare din şase: în sectorul 3 al lui Liviu Negoiţă şi în sectorul 6. În rest dreapta PDL-istă a fost înfrântă. Nici în sectorul 2, unde primarul N. Onţanu (fost PSD) a trecut recent cu arme şi bagaje la PD-L, Băsescu nu a reuşit un scor bun, fiind preferat Geoană.
În 2004 la primăria Capitalei, Geoană pierdea din primul tur cu Traian Băsescu. În 2009, la prezidenţiale, Traian Băsescu reuşeşte anti-performanţa de a îndrepta pe bucureşteni (care au votat împotriva Preşedintelui în funcţie) spre candidatul propus de PSD, adică de partidul care se revendică din FSN-PCR.