Nicio femeie nu candidează la Primăria Capitalei

Nicio femeie nu a intrat în cursa pentru Primăria generală a Capitalei. Misoginismul şi discriminarea de gen în politică sunt explicaţii simpliste.

Pentru a înţelege absenţa femeilor din competiţie, ar trebui să ne uităm mai degrabă la averile celor care candidează şi la bugetele pe care le vor investi în campanie. Şi ar trebui să comparăm câţi bani câştigă femeile din politică dacă le comparăm veniturile cu cele ale bărbaţilor din politică. Apoi analiza trebuie mutată în societatea românească: pe acelaşi volum de muncă, cine câştigă mai bine în România, femeile sau bărbaţii?? Continue reading

Am prieteni şi duşmani (ne/politici), pe net!

Pornind de la observaţiile lui Brăduţ Ulmanu despre creşterea lui Facebook ca “Făt Frumos” în dauna „piticului” Hi5 (2 milioane de români au cont pe Hi5), Sandra Scarlat de la Adevarul m-a întrebat ce cred despre noile forme de comunicare on-line, modul cum interacţionează românii în aceste reţele sociale şi dacă e studiat fenomenul la nivel academic. Discuţia este redată mai jos în forma ei brută. Sandra Scarlat a preluat o parte din mica noastră şuetă şi a folosit în articolul Viaţă alături de prieteni în lumea virtuală.

1. De ce crezi ca aceasta formă de comunicare a cucerit atât de mulţi oameni (150 de milioane de useri activi zice Facebook.com ca are) şi doar aproximativ 65.000 de români, la 1 februarie 2009 (mult comparativ cu iunie 2008, cand erau 8.460, dar puţin comparativ cu Bulgaria – 154.300, Grecia – 1.101.240 sau Franţa – 7.542.160?

De exemplu, Second Life (peisaj 3D, creat de Linden Lab în 2003) reprezintă una dintre cele mai performante platforme on-line de comunicare şi de comunităţi virtuale. De fapt, dintre cele peste 50 de lumi virtuale (oraşe şi ţări corespondente celor din lumea reală), Second Life este una dintre cele mai cunoscute lumi virtuale, fiind una dintre cele mai mediatizate. Avem foarte puţine informaţii despre câţi români sunt în Second Life. Ştim în schimb că în România avem o primă lume virtuală creată de George Lemnaru care poate fi accesată la adresa www.eRepublik.com: fără avataruri, fără peisaje 3D, este un fel de joc de strategie on-line cu temă economică, politică şi militară în cadrul unei reţele sociale.
eRepublik lansează un nou concept în lumea jocurilor, acela de massive on-line social strategy game. Site-urile de social networking (gen Hi5, Facebook, LinkedIn), colecţiile de bookmark-uri (del.icio.us sau digg.com) sau de imagini (Flickr) sunt tot atâtea platforme de comunicare on-line. Explicaţiile pentru care românii aleg o platformă sau alta pot fi multiple. O ipoteză ar fi că utilizatorii români preferă facilul şi amuzantul – unii bloggeri şi entertaineri cred că internauţii români preferă să se distreze şi să ”agaţe” pe net, că le sunt mai simpatice platformele “tabloide,” mai uşurele, şi atunci aleg o „reţea socială” şi nu alta, dar asta este doar o ipoteză în absenţa cercetărilor ştiinţifice. Ipoteza mea este că oamenii folosesc o anumită platformă pentru că pur şi simplu cunosc mai bine o platformă decât alta, pentru că s-au obişnuit cu ea, pentru că e mai populară în rândul prietenilor lor reali, pentru că li s-a promis că dacă vor comunica pe acea platformă au anumite avantaje sociale (flirturi, relaţii, etc). Ipotezele trebuie verificate.

Continue reading

Publicitate electorală, să zicem on-line, la Serile FJSC

Că politica nu-i interesează pe tineri nu trebuie demonstrat de sondaje sau în studii de piaţă. Că tinerii sunt cei mai mulţi consumatori de internet este iarăşi un truism pe piaţa media din România. Că publicitatea electorală la noi e ternă, nu e o mare descoperire. 

Dar despre toate astea au vorbit invitaţii Serilor FJSC luni seara, pe 24 noiembrie la dezbaterea despre “Publicitatea on-line”. Discuţiile despre publicitatea electorală au fost cu totul secundare, ba chiar nesemnificative în economia întâlnirii. Prezentarea despre istoricul comunicării on-line sau cea despre mijloacele de promovare digitale şi on-line (în epoca 2.0 ) au fost excelente.

Dar pentru mine, ca profesor şi simplu cetăţean, a fost semnificativ şi altceva – mulţi publicitari reacţionează ca publicul sictirit de politică la idea de vot: “Nu sunteţi normali, mergeţi la vot!?, nu mergeţi undeva la munte, nu aveţi ceva mai bun de făcut pe 30 noiembrie?” s-a mirat unul dintre invitaţii Serilor FJSC. Altul a punctat în treacăt cât de plictisitoare şi anodină este publicitatea electorală românească.

Oare clientul politic nu este pentru agenţia de publicitate, ca şi clientul comercial, tot un client până la urmă? Se pare că nu. Oare creativul din publicitate nu ar trebui să fie la fel de inspirat când are idei despre clip, afiş, slogan, etc pe care le concepe pentru candidat? Din discuţiile de la Serile FJSC se pare că nu. Oare banii care pot veni dinspre clientul politic spre agenţia de creaţie/producţie nu sunt tot bani ca şi bugetele plătite de companiile de produs detergenţi, bere, ţigări sau telefoane mobile. Ei bine-nţeles că nu, banii politicienilor sunt murdari şi pătează onoarea advertiser-ului.

Ştim că se face prost, neinspirat, plicticos publicitate electorală în România. Dar cei care concep publicitatea asta nu sunt tot publicitarii din aceleaşi companii, nu sunt copy-writer-ii aceloraşi agenţii de publicitate…? Din felul în care au vorbit invitaţii mei în seara asta despre cum arată publicitatea electorală românească se pare că nu. Continue reading

PSD fură chiar tot?

De la bun început, PD-L şi-a conceput campania pentru parlamentare într-un stil negativ. PD pozează în singura formaţiune care „Ţine cu tine”.

PSD-iştii nu au stat prea mult pe gânduri şi au reacţionat: Mai întâi au transformat într-un scandal sloganul PD-L “Ei cu ei. Noi cu voi.” Au copiat mesajul şi i-au deturnat sensul. La afişele pd-liste, au adăugat pe fundal sigla şi culorile PSD în dreptul „Noi cu voi.” Reacţia rapidă a PD-L a fost să lipească afişe-abţibild peste afişele PSD pe care au scris mare: „PSD=Furăm tot!” Cea mai recentă copie la indigo psd-istă este noul slogan al PSD Bucureşti: “D.A.-Te-au furat în ultimii patru ani!”

Impresia pe care o lasă PSD este aceea că s-ar inspira de oriunde. De exemplu, au preluat din campania prezidenţială din SUA cât au putut. Din clipurile de mai jos reies asemănări crase între cele două spoturi: conţinutul mesajului, scenografia, decorul, luminile etc. sunt identice.

Diferenţele ar fi că primul spot este în engleză şi este jucat de mai multe vedete de la Holywood. În cel de-al doilea clip se aude pe fundal piesa “Let me try”, iar Luminiţa Anghel joacă destul de neconvingător, mai multe personaje.

Căţeii de campanie: jurnaliştii sau consultanţii?

Un jurnalist se plângea acum câteva săptămâni (pe un forum de discuţii libere între ziarişti) că nu îşi mai poate face omul meseria în campanie electorală, că nu mai poate adresa o întrebare candidatului în conferinţă de presă, că apare consultantul  sau pr-ul politic care preia întrebarea şi îl salvează pe omul politic.

Concluzia ziaristului era aceea că politicianul scapă basma curată în ochii publicului cu ajutorul căţelului de campanie care îi sare în ajutor stăpânului, adică cu ajutorul consilierului sau a consultantului politic. Văzut astfel, consultantul era etichetat de către jurnalist ca slugă a candidatului, şi nu ca sfătuitor, sfetnic al omului politic, nicidecum ca om de strategie sau de imagine.

Consultantul politic nu are, în România, o imagine mult diferită de aceea descrisă prin ochii jurnalistului frustrat invocat. Consultantul este suspect că este omul politicianului, poate mâna lui dreaptă din oganizaţia de partid, un individ interesat doar de poziţia de putere pe care o va ocupa în cazul în care candidatul pe care-l consiliază obţine mandatul. În multe cazuri lucrurile chiar aşa stau.

Sunt consilieri slugi, aşa cum sunt şi jurnalişti slugi. Continue reading

Yes, we can să plagiem!

Sloganul este esenţa a ceea ce se transmite despre un brand. În politică e cu atât mai greu de creeat sloganul oportun cu cât există un număr extren de limitat de branduri politice, iar politicienii sunt arareori credibili sau legitimi. În plus la noi aceeaşi politicieni fac aceleaşi promisiuni deşi îşi angajează consultanţi să îi coafeze un pic în campanie.

În situaţia ideală, pornind de la cercetarea de piaţă, marketerul politic, consultantul va propune clientului său politic strategia de campanie adecvată. Tacticianul, (copywriter, scriitor la gazetă sau pastor protestant, autor de discursuri în timpul liber,) va creea mesajul, va executa sloganul.

În cazul deja de manual al lui Obama, strategul a fost David Axelrod, un om cu vastă experienţă de presă. Axelrod ştie cum selectează presa americană subiectele de primă pagină, care sunt temele atractive pentru publicul american, care sunt poveştile de succes care declanşează pasiuni şi audienţă.

Mesajul esenţial despre Obama, „Schimbarea de care avem nevoie”, „Change we need” reprezenta prin excelenţă personajul, produsul care trebuia vândut pe piaţa ideilor politice americane, în acord cu cererea. În plan secundar, în speech-uri şi în dezbaterile televizate a funcţionat şi mesajul „Yes we can”. Jon Favreau, este cel care a gândit sloganul “Yes, we can!”, iar Fav este un tânăr de doar 27 de ani, care nu a absolvit nici Harvard, nici Yale şi care a a studiat la Holy Cross, Universitatea iezuiţilor.

Acest gen de mesaje, de schimbare şi de optimism în viitorul naţiunii, nu merg deloc pe piaţa ideilor politice dâmboviţene. Continue reading