Antonio MomocPornind de la observaţiile lui Brăduţ Ulmanu despre creşterea lui Facebook ca “Făt Frumos” în dauna „piticului” Hi5 (2 milioane de români au cont pe Hi5), Sandra Scarlat de la Adevarul m-a întrebat ce cred despre noile forme de comunicare on-line, modul cum interacţionează românii în aceste reţele sociale şi dacă e studiat fenomenul la nivel academic. Discuţia este redată mai jos în forma ei brută. Sandra Scarlat a preluat o parte din mica noastră şuetă şi a folosit în articolul Viaţă alături de prieteni în lumea virtuală.
1. De ce crezi ca aceasta formă de comunicare a cucerit atât de mulţi oameni (150 de milioane de useri activi zice Facebook.com ca are) şi doar aproximativ 65.000 de români, la 1 februarie 2009 (mult comparativ cu iunie 2008, cand erau 8.460, dar puţin comparativ cu Bulgaria – 154.300, Grecia – 1.101.240 sau Franţa – 7.542.160?
De exemplu, Second Life (peisaj 3D, creat de Linden Lab în 2003) reprezintă una dintre cele mai performante platforme on-line de comunicare şi de comunităţi virtuale. De fapt, dintre cele peste 50 de lumi virtuale (oraşe şi ţări corespondente celor din lumea reală), Second Life este una dintre cele mai cunoscute lumi virtuale, fiind una dintre cele mai mediatizate. Avem foarte puţine informaţii despre câţi români sunt în Second Life. Ştim în schimb că în România avem o primă lume virtuală creată de George Lemnaru care poate fi accesată la adresa www.eRepublik.com: fără avataruri, fără peisaje 3D, este un fel de joc de strategie on-line cu temă economică, politică şi militară în cadrul unei reţele sociale.
eRepublik lansează un nou concept în lumea jocurilor, acela de massive on-line social strategy game. Site-urile de social networking (gen Hi5, Facebook, LinkedIn), colecţiile de bookmark-uri (del.icio.us sau digg.com) sau de imagini (Flickr) sunt tot atâtea platforme de comunicare on-line. Explicaţiile pentru care românii aleg o platformă sau alta pot fi multiple. O ipoteză ar fi că utilizatorii români preferă facilul şi amuzantul – unii bloggeri şi entertaineri cred că internauţii români preferă să se distreze şi să ”agaţe” pe net, că le sunt mai simpatice platformele “tabloide,” mai uşurele, şi atunci aleg o „reţea socială” şi nu alta, dar asta este doar o ipoteză în absenţa cercetărilor ştiinţifice. Ipoteza mea este că oamenii folosesc o anumită platformă pentru că pur şi simplu cunosc mai bine o platformă decât alta, pentru că s-au obişnuit cu ea, pentru că e mai populară în rândul prietenilor lor reali, pentru că li s-a promis că dacă vor comunica pe acea platformă au anumite avantaje sociale (flirturi, relaţii, etc). Ipotezele trebuie verificate.
2. Care sunt avantajele si dezavantajele prieteniilor online?
Nu sunt diferite de avantajele-dezavantajele prieteniilor offline. Oamenii sunt online la fel ca şi offline. Cu aceleaşi obiceiuri, idei, obsesii, preocupări, limite. Poate că pe internet se exprimă de la distanţă cu mai mult curaj, poate că nu. Faptul că acum câţiva ani se comunica pe telefonul fix, apoi prin beep, apoi pe mirc, iar astăzi pe hi5 nu schimbă datele problemei.
3. In SUA am înţeles că reţelele gen Facebook.com sunt folosite din plin, şi cu succes, şi de politicieni. Pe când si la noi aşa ceva?
În 2000 politicienii români au descoperit internetul, primul site politic apărea în Sua în 1996. Eram în epoca site-urilor, a erei web 1.0. Pe atunci partidele sau candidaţii îşi prezentau ca într-o vitrină promisiunile electorale. Vitrina s-a prăfuit, nu era updatată destul de des şi atunci a fost schimbată cu mass-message-ul pe mail, în 2004. Campania negativă se poate face mai uşor pe net, iar marketingul viral e la îndemâna oricui ştie să folosească site-urile de videosharing. Din 2008 politicianul român a descoperit blogul, o invenţie datând din 1997. În era web 2.0 politicienii se dau în blog şi ne dau în blogul lor. Credibilitatea politicienilor nu creşte neapărat o dată cu blogul. Poate se stabileşte doar o platformă de comunicare cu publicul tânăr, dar cu un public care de regulă e reticent când vine vorba de politică şi care nu votează. Alegerile uninominale în România nu înseamnă mai multă comunicare politică online. Poate doar mai multă gargară on-line între politicienii care se înjură unii pe alţii pe bloguri. Circumscripţiile electorale sunt desenate astfel încât targetul poate fi şi în rural sau poate că publicul nu are acces la internet. Din acest motiv în România campania electorală door to door, comunicarea face to face e preferabilă celei on-line. Foloseşti on-line atunci când publicul tău este on-line. Iar publicul on-line din România este mai ales pe youtube, pe blog şi pe hi5, platforme unde e mai uşor să construieşti campanie negativă, unde îţi poţi ataca adversarii, dar unde nu aduni neapărat voturi şi nu îţi lansezi neapărat mesaje pozitive sau credibile.
4. De ce fenomenul retelelor sociale nu este studiat, la nivel academic, în Romania?
Este studiat… din păcate aceste studii nu sunt citite de publicul larg, cum nu sunt de regulă citate de ziarişti studiile sociologilor decât atunci când conţin un sâmbure de senzaţional. Facultăţile de Ştiinţe ale Comunicării din România sunt conectate la ceea ce se întâmplă în comunicarea on-line: dovadă studiile şi cărţile recent apărute şi semnate de profesori de la FJSC, SAS, SNSPA etc…
Există preocupări de cercetare în lumea ştiinţifică şi în special în universitate legate de aceaste noi forme de comunicare: dovadă studiile efectuate la Facultatea de Sociologie, lucrările de licenţă de acolo sau tezele de disertaţie la masterat la Facultatea de Jurnalism. Sunt şi teze de doctorat pe această temă. De curând a apărut pe piaţă lucrarea coordonată de Georgeta Drulă (2007), Weblog, platformă de comunicare on-line, la Ed. Universităţii din Bucureşti. Şi cartea Dorinei Guţu (2007), New Media, la Ed. Tritonic, Bucureşti, ca să dau doar 2 exemple. Întrebarea este: unde erau jurnaliştii din România interesaţi la lansările acestor cărţi, de ce nu au ocupat reportajele despre aceste cărţi nici măcar 1-2 minute din prime-time?
PS: apropo de mirarea lui Brăduţ legată de contul lui Băsescu pe Facebook, din câte ştiu eu Preşedintele a intrat o dată pe un forum şi a aflat toată ţara, a sunat o dată într-o emisiune nefiind invitat, a şmanglit un telefon al unei ziariste, iar în rest a comunicat electronic doar prin site-urile sale de campanie gen http://www.basescu.ro/ (pe care există un forum) funcţionale exclusiv în campania electorală. Site-urile preşedintelui (nu bloguri sau conturi) sunt după campanie blocate, ne-updatate sau inutilizabile.