Asistăm de câteva săptămâni la reluarea din partea reprezentanţilor PD-L a unui mesaj cu iz electoral. Pe toate canalele media PD-L ne transmite că este partidul care „reformează” sau „modernizează” statul.
Reformele sunt unele economice: oamenii trebuie daţi afară în continuare, salariile trebuie menţinute cam la fel de tăiate ca anul trecut, cheltuielile cu protecţia socială şi cu aparatul de stat sunt încă împovărătoare pentru bugetul de stat. Dar reforma şi modernizarea statului este şi constituţională. Dacă „Emil Boc este cel care reformează statul lui Iliescu”, Traian Băsescu este cel care va schimba Constituţia lui Adrian Năstase şi Antonie Iorgovan.
Obiectivul politic şi instituţional al Preşedintelui este transformarea României dintr-o republică parlamentară semi-prezidenţială, într-una pur prezidenţială. Pentru ca România să fie un regim prezidenţail îi lipseşte doar puterea reală a Preşedintelui de dizolva Parlamentul. Deocamdată România este o republică parlamentară pentru că (simplificat spus) Parlamentului îi este mult mai uşor să îl suspende pe Preşedinte.
ARTICOLUL 95
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
Exemplul pe care Traian Băsescu l-a dat la TVR este următorul: temându-se că “oricine poate aduna jumătate plus unu poate suspenda Preşedintele, mecanismul de suspendare a preşedintelui trebuie să rămână, dar trebuie responsabilitate politică. O soluţie ar fi pronunţarea Curţii Constituţionale sau Referendum; dacă Preşedintele rămâne în funcţie, se dizolvă Parlamentul.”
În 2007 Curtea Constituţioanală a respins raportul lui Dan Voiculecu şi a arătat că Preşedintele nu încălcase Constituţia. Dar potrivit Legii fundamentale (art. 95), CC este doar consultată. Parlamentul a decis atunci suspendarea, deşi CC s-a pronunţat că Preşedintele nu a încălcat Constituţia. Acum Preşedintele doreşte schimbarea Constituţia în sensul în care decizia/pronunţarea CC să fie definitivă.
O altă propunere de modificare a Constituţiei a lui Triana Băsescu este aceea ca în cazul în care poporul se opune demiterii sale, atunci automat Parlamentul să fie dizolvat. Mesajul transmis este următorul: „aveţi grijă că dacă mă suspendaţi, poporul s-ar putea să decidă la referendum să fiţi dizolvaţi”. Pentru că vor fi 30 de zile de campanie până la organizarea Referendumului, de bătătălie aprigă pe media prin care Preşedintele va acuza parlamentarii de interese de grup şi de afaceri, iar în ziua Referendumului balanţa ar putea înclina în favoarea lui.
Cu atât mai mult cu cât în România parlamentarii şi partidele politice se bucură de mult mai puţină încredere decât Preşedintele. Ceea ce transmite Traian Băsescu este faptul că: „e adevărat, nu mai sunt atât de popular ca în 2004 sau ca în 2007. Dar nici voi, cei care doriţi să mă suspendaţi, nu prezentaţi mult mai multă încredere”. Iar printr-o campanie abilă de comunicare, Parlmentul poate fi dizolvat. Românii au mai decis printr-un Referendum prezidenţial că doresc reducerea numărului de parlamentari şi eliminarea uneia dintre cele două camere ale Parlamentului (nici nu mai contează care dintre ele).
Tudor
Părerea mea este că preşedintele nu ar trebui să poată fi suspendat de Parlament. De asemenea, cred că atît parlamentarii cît şi preşedintele trebuie să fie suspendaţi atunci cînd se dovedeşte că sunt vinovaţi de o faptă penală (asta include nerespectarea constituţiei, din cîte ştiu eu).
Nu-i ţin partea lui Băsescu, dar mi se pare absurd ca parlamentul (care reprezintă aprox. 40% din cetăţenii care au votat) să suspende un reprezentant care reprezintă majoritatea cetăţenilor care votează.
Eu zic aşa: l-am ales, vreau să-l văd acolo 4-5 ani, indiferent de opiniile politice şi greşelile sale, făcînd ce vrea el în condiţiile respectării legilor.