Blog

CioBanii n-aduc fericirea! Nici Miorita!

Grupul radicalilor nationalisti intitulat Identitate, Traditie, Suveranitate din Parlamentul european s-a spart dupa ce reprezentantii PRM si Alessandra Mussolini membra a „Alternativei Sociale”, si-au anuntat retragerea in urma unei dispute privind criza imigrantilor romani din Peninsula.

PRM-ul lui C.V. Tudor a parasit grupul din cauza afirmatiilor „dusmanoase” ale Alessandrei Mussolini, care spunea intr-un interviu „ca romanii si-au facut din infractionalitate un mod de viata”. Liberalii si socialistii europeni au salutat destramarea grupului parlamentar ca „o veste buna pentru Europa”.

Vadim Tudor este politicianul care cu un discurs nationalist, rasist si xenofob, a mentinut Partidul Romania Mare in Parlamentul national timp de 11 ani. Asta pana sa apara Gigi Becali. Partidul fostului cioban a stat foarte bine in sondaje in prima parte a anului 2007, iar caderea este explicata de unii comentatori prin insuccesele Stelei si prin scandalul Hagi.

Oricum, nici PRM-ul lui Vadim nu sta bine in sondaje. Cand mai avem doar doua saptamani pana la alegeri, PRM este cotat la limita pragului electoral de 5%. Nici PNG nu sta mult mai bine. Si atunci la cine s-au dus voturile radicalilor care il preferau pe Vadim si apoi pe Becali??

Toate partidele din Legislativul national şi-au înregistrat listele la Biroul Electoral Central. Alături de PD, PNL, PSD, PRM, UDMR şi PC vor concura, pentru cele 35 de mandate ce revin României în PE, şi PNŢCD, PNG, PLD, PIN, Partidul Alianţa Socialistă, Partidul Verde, Partida Romilor „Pro-Europa” şi independentul Laszlo (Ladislau) Tokes. (Pentru independenţi, pragul minim este de 100.000 de semnături de susţinere, fapt care nu a permis unor tineri dn societatea civila, cum e Remus Cernea de la Asociatia Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă, sa intre in cursa.)

Singurele formaţiuni care au înregistrat mai puţin de 45 de candidaţi (35 de „titulari” plus zece „supleanţi”) sunt Partidul Iniţiativa Naţională a lui Cozmin Guşă (35) şi Partida Romilor „Pro-Europa” (20). Cu exceptia PNL si ceva mai slabut PD si PNG, partidele nici nu se inghesuie sa isi faca publicitate electorala.

In aceste conditii, EU cu cine votez, Tu cu cine votezi??

4 Comments

  1. admin

    Dupa emisiunea „Politica in tmp real” pe aceasta tema, a aparut articolul urmator in Tricolorul lui Vadim:

    „Programul de campanie al PRM pentru alegerile europarlamentare în Municipiul Bucuresti a continuat pe 13 noiembrie cu prezenta candidatului Radu Mihail Geonea – presedintele Organizatiei de Tineret România Mare, Filiala Sectorului 1, la emisiunea „Politica în timp real”, gazduita de RadioLynx.ro, moderata de politologul Antonio Momoc si jurnalistul Alexandru Olaru. Temele pe care s-au purtat discutiile au fost alegerile europarlamentare si evenimentele din Italia. La începutul emisiunii, candidatul nostru a facut o prezentare a sloganului electoral al partidului, „România Mare într-o Europa Unita”, care semnifica un ideal scump românilor adevarati: înfaptuirea unitatii nationale sub auspiciile generoase ale proiectului european. În continuare, Radu Mihail Geonea a prezentat actiunile Partidului România Mare de boicotare a manevrelor antiromânesti de înstrainare a avutiei nationale, opunerea fata de privatizarile frauduloase si înstrainarea rezervelor naturale, precum si faptul ca PRM nu a participat, în nici un fel, la marele jaf national postdecembrist. Emisiunea a avut un caracter interactiv, multi dintre ascultatori intervenind cu întrebari si opinii atît despre PRM, cît si despre situatia din Italia, prilej cu care ascultatorii au aflat decizia Biroului Permanent al PRM de a retrage toti cei 5 europarlamentari din grupul Identitate – Traditie – Suveranitate, ca urmare a declaratiilor antiromânesti facute de deputata italiana Alessandra Mussolini, rezultatul fiind autodizolvarea grupului, cît si faptul ca, pe fondul lasitatii generale a clasei politice, domnul presedinte Corneliu Vadim Tudor s-a deplasat în Italia. În finalul emisiunii, candidatul Radu Mihail Geonea a explicat faptul ca acolo unde se iau decizii importante valabile si pentru tara noastra trebuie sa se afle, în primul rînd, aparatorii legitimi ai Interesului National, reprezentantii competenti, cinstiti si patrioti ai Partidului România Mare.”
    (Biroul de Presa al PRM Bucuresti)

    Evident nu s-a scris nimic despre faptul ca un ascultator a intrat pe telefon cu noi si l-a apostrofat pe candidatul PRM sa nu mai citeasca atunci cand transmite mesaje electorale publicului. La fel au procedat si cei de la PD atunci cand un candidat prezent in emisiune a fost rugat de un ascultator RadioLynx.ro sa traduca o propozitie in limba engleza. Si Iliescu ar fi tradus mai bine:)

  2. RhadooG

    Este evident faptul ca , candidatul PRM stie sa citeasca…e un mare atu fata de alti candidati 😉

  3. admin

    Intrebarea e daca stie si sa scrie… (glumesc:)

    Salutare si mersi de observatie!

  4. Europarlamentare

    Intrebarea e daca stie si care e ordinea culorilor pe steagul Romaniei =))
    Un fost coleg de-al meu din scoala generala a candidat din partea PRM la europarlamentarele astea. Omu’ era asa de tufa ca nici macar nu a intrat la liceu, in clasa a 9-a. Pur si simplu,era asa de prost incat nu era in stare sa faca de 5 la examenul de admitere… In clasele 5-8 era frecvent amenintat cu corijenta la diverse materii… A bagat o facultate particulara de drept (si acum se prezinta „jurist” :)) ), s-a angajat la nush’ ce directie de stat (tatal lui lucreaza tot pe acolo) si acum omu’ s-a realizat – a candidat din partea PRM la europarlamentare =))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *