Au trecut 20 de ani de la revoluţie, insuficienţi pentru a scăpa de liderii foşti-comunişti care şi-au anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale. În 2004 în dezbaterea finală cu Adrian Năstase, Traian Băsescu se întreba „ce nenorocire o fi pe poporul ăsta să aleagă între doi foşti comunişti, între el şi Năstase?” Atunci candidatul Alianţei PD-PNL promitea scurtarea termenului dat de Bruncan. În 2009, este hotărât să prelungească termenul prelungindu-şi mandatul şi ameninţând, ca fost lider comunist, să mai conducă România încă 5 ani.
Propaganda care se pregăteşte să înceapă din 23 octombrie nu are cum să nu ne amintească nouă, celor care am trăit şi înainte de 1990, de propaganda ceauşistă. Şi în Epoca de aur domnea o familie conducătoare: Băsescu are un frate om de afaceri, fraţii lui Ceauşescu erau în structurile puterii de stat; copii lui Ceauşescu aveau un statut privilegiat în societatea comunistă, Elena este europarloamentar în România băsesciană.
La 20 de ani de atunci, în mentalitate şi comportament social, România seamănă izbitor cu cea de de dinainte de 1989. Politic, e leită cu cea din 2004: cei doi foşti comunişti cu cele mai mari şanse să conducă din 2010 România sunt Mircea Geoană şi Traian Băsescu. Coincidenţă ironică sau pură întâmplare pe 23 octombrie începe campania electorală prezidenţială; în aceeaşi zi va fi premiera filmului Amintiri din Epoca de Aur 2.
robert
http://rover68.blogspot.com/2009/10/de-ce-nu-votez.html