Antonio MomocMulţi privesc cu inocenţă internetul ca spaţiul dezbaterilor libere, al exprimării necenzurate, al egalităţii şi al libertăţii în genere. Cei mai opimişti sunt ideologii participării web 2.0: aceştia trăiesc cu impresia că în România creşterea numărului celor care au acces la internet, la reţele de socializare precum facebook sau la site-urile ziarelor va conduce automat şi la o creştere a informării corecte a cetăţenilor, a democratizării societăţii şi a participării civice. Unii autori vorbesc de un aşa-zis citizen journalism lăudând beneficiile sociale ale blogului şi ale social-media.
De fapt, internetul este o nouă platformă care reflectă felul în care societatea românească arată: imatură, incapabilă de dialog civilizat, dezbinată, plină de ură şi frustrare. Online-ul în versiunea web 2.0, social-media şi new media, reprezintă canalul preferat al campaniilor de comunicare politică negativă. Partidele şi candidaţii ştiu că online-ul e ieftin, că aici cenzura nu există, (deşi, profitând de acest haos, mulţi politicieni legitimează ideea unui CNA al internetului), că presiunea asupra redacţiilor se face prin injurii şi calomnii, iar trolli şi postacii sunt un fel de gangsteri ai acestui no man’s land.