Antonio MomocIulian Comănescu a publicat în Evenimentul Zilei de astăzi un editorial despre consecinţele banilor plătiţi pentru apariţiile la TV de către politicieni în campania pentru europarlamentare. Despre acest subiect am scris şi eu în campania din noiembrie.
Comănescu este, de altfel, printre puţinii jurnalişti de la noi care se arată deranjaţi de „prevederile apărute pentru prima oară în legea electorală referitoare la uninominal, care creează o complicitate nedorită între politicieni şi unele televiziuni.”
Concret, articolul pune problema spoturilor electorale şi a calupurile de promovare nemarcate ca publicitate politică. Mai mult, Ordonanţa de Urgenţă nr. 11/2009 permite vânzarea unor porţiuni din grila obişnuită a televiziunilor, cu păstrarea aceloraşi moderatori, aceluiaşi nume de emisiune şi aceloraşi decoruri ca în regim gratuit, jurnalistic. Adică, sub acoperirea legii, telespectatorul este prostit în faţă de jurnalistul de televiziune că urmăreşte o emisiune-dezbatere (talk-show), dar de fapt consumă o emisiunea de propagandă electorală.
Legea permite, cu complicitatea implicită a ziariştilor, confuzia dintre publicitatea electorală şi conţinutul editorial. Vedetele şi moderatorii TV au deja experienţa lui noiembrie, anul trecut. Ca şi atunci, la europarlamentare moderatorii îi vor trata cu mănuşi pe invitaţii cu plată din studio. De fapt care politician aflat în campanie ar accepta să vină într-o emisiune pe bani ştiind că acolo ziaristul i-ar putea creea probleme şi l-ar incomoda cu tot felul de întrebări?
În campania pentru alegerile generale HotNews.ro a făcut demonstraţia că emisiunile şi moderatorii de televiziune se vând în campanie celui care dă mai mult: Realitatea TV, B1, Antena 2 şi Antena 3, nicio diferenţă… Acesta este doar unul dintre mijloacele prin care politicieni şi consultanţi fac în România campanie electorală. Sacoşele cu făină şi mălai, micii şi berea intră în aceeaşi serie.
Argumentul televiziunilor comerciale este lipsa de rating a emisiunilor electorale care duce la lipsa de publicitate. Din acest motiv, continua argumentul liberal, participarea la dezbaterile electorale nu poate fi gratuita! In consecinta, daca ne intereseaza mai mult profitul decat democratia, cei fara bani nu isi pot face campanie electorala (pe televiziune).
Pana la urma, ca cetateni, nu ne deranjeaza ca jurnalistii sau patronii lor vand spatiul publicitar: ceea ce este imoral este faptul ca spatiul publicitar ne este prezentat ca si continut editorial. Cu legea in mana, moderatorii de televiziune se prefac a fi jurnalisti in programe electorale, atunci cand de fapt pun umarul in campania electorala a politicianului care da mai mult!