Mircea Geoană habar n-are cine este Dimitrie Gusti. Preşedintele PSD habar n-are cum îl cheamă pe fondatorul Şcolii de Sociologie de la Bucureşti. Candidat la preşedinţie, diplomat şi om cu carte, domnul Geoană pronunţă Gust în loc de Gusti atunci când vorbeşte despre cel care a pus bazele Institutului Social Roman, locul unde se formau politicienii români în perioada interbelică. Nu s-a găsit niciun consilier să îi explice domnului Geoană că Muzeul Satului din Bucureşti poartă numele lui Dimitrie Gusti ?!
Uimirea despre incultura celor care conduc această ţară este cu atât mai iritantă cu cât zilele astea, de criză, fac PR şi marketing cultural să găsesc un sponsor pentru editarea cărţii mele O istorie politică a Şcolii de Sociologie de la Bucureşti. Este teza mea de doctorat. Deşi am susţinut lucrarea la sfârşitul anului trecut, e aproape imposibil să publici astăzi ceva în România în absenţa sprijinului unui sponsor.
Situaţia mi se pare cu atât mai gravă cu cât oameni politici ca domnul Geoană, candidaţi la preşedinţie, au nevoie de asemenea cărţi. Această carte vorbeşte nu doar despre gândirea şi activitatea politică a sociologului Dimitrie Gusti, ci despre H.H. Stahl, A. Golopenţia, H. Bernea, D.C. Amzăr, T. Herseni, M. Vulcănescu şi despre orientările politice ale acestor sociologi. Apariţia volumului trebuie grăbită cu atât mai mult cu cât nu se ştie când îi va invoca în vreun discurs (prost pregătit) vreun lider al României actuale şi va trebui să ştie cum li se pronunţă numele, darămite cu ce s-au îndeletnicit aceşti gustişti.
Domnul Geoană vorbea în discursul său despre Gust şi despre teza sa despre partidele politice. Mică lecţie de ştiinţe social-politice pentru candidatul PSD: Când îl invocăm pe D. Gusti în legătură cu teza „despre partide de program şi partide oportuniste” trebuie să adăugăm că definiţia lui Gusti era una ideologică, în vreme ce alţii, ca Max Weber socoteau într-o definiţie realistă, toate partidele ca fiind oportuniste, întrucât toate urmăresc preluarea puterii.
Cu asemenea discursuri, lideri ca Mircea Geoană nu pot convinge pe nimeni că ar exista undeva în lume partide de program sau politicieni cu program. Mai ales în pragul alegerilor într-un an de criză.
Asta dacă nu cumva programul liderului social-democrat este unul de austeritate prin care propune reducerea a orice, până şi a numelor proprii. În această logică lui Mircea Geaonă de acum încolo îi putem spune simplu Geoan.
Adrian
Daaaaaaa…am citit aceeasi stire acum cateva minute, mi s-a parut incredibil asa ceva…asta isi merita din plin porecla data de „bunicutza”…un Prostanac, cu P mare!
Adrenalina
Consilierii lui Geoan ar fi trebuit sa aiba ca lectura obligatorie articolul „Sociologul Dimitrie Gusti, consilier de imagine”
Teodor M. Popescu
Minunat! Vreau si eu…