Antonio MomocAmbasada SUA la București m-a invitat de 1 martie împreună cu studenții Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării la dezbaterea filmului lui Steven Spielberg, The Post, alături de jurnaliștii Vlad Petreanu (Europa FM) și Cristi Pantazi (Hotnews). Pentru că filmul o are în centru pe Kay Graham, proprietara ziarului The Washington Post, o femeie care se impune într-o lume a bărbaților, ziua vizionării a fost cu atât mai nimerită.
Începutul anilor 70, era Nixon, primul mandat, cu puțin timp înainte de scandalul Watergate ai căror protagoniști aveau să fie jurnaliștii The Washington Post, Bob Woodward şi Carl Bernstein (poveste ecranizată în 1976 în regia lui Alan J. Pakula, cu Dustin Hoffman și Robert Redford).
În filmul lui Spielberg eroi sunt, cum ziceam, proprietara ziarului Washington Post, Kay Graham, directorul ziarului, Ben Bradlee, editorul și jurnalistul de investigații, Ben Bagdikian, interpretați excelent de Meryl Streep, Tom Hanks și Bob Odenkirk. Pelicula spune povestea prin care The Washington Post devine dintr-un ziar local o instituție medie națională. Dar e mai mult: este o filă din istoriei presei tipărite, un reminder asupra valorilor presei independente și a jurnalismului de calitate. De altfel dezbaterea de după film a orbitat în jurul unor concepte precum inters public, conflict de interese, presiune politică, conspirații, dezinformare, propagandă, fake-news.
Revenind la conținutul filmului, Pentagon Papers reprezintă un studiu (47 volume) al Departamentului Apărării despre implicarea politico-militară a SUA în războiul din Vietnam în anii 1945-1967, despre atacurile și bombardamentele americane care au fost ținute secrete și ascunse de opinia publică, despre analizele militare care indicau că șansele ca războiul să fie câștigat erau minime, iar politicienii și președinții SUA au mințit și au continuat să înroleze și să trimită soldați la moarte sigură. Secretarul Apărării, Robert McNamara (interpretat de Bruce Greenwood), comandase studiul cu scopul de a fi o enciclopedie științifică de război pusă cândva în viitor la dispoziția istoricilor. Aceste documente secrete, prin munca jurnalismului abil de investigație au ajuns la marele public în ciuda interdicțiilor unui judecător federal, a presiunii Procurorului general SUA și a Președintelui Nixon, adică împotriva intereselor puterii politice. Mai întâi au fost publicate de The New York Times, apoi de The Washington Post.
Impresionantă pentru mine a fost replica emoționantă din finalul filmului, un citat din motivația judecătorului Black de la Curtea Supremă: “Presa liberă este în slujba guvernaților, nu a guvernanților”.
Merită văzut, justă nominalizarea la Oscar.