Antonio MomocPe un forum public de discuţii (romstudyabroad) unde se înscriu de regulă studenţi români cu experienţa unor studii în străinătate sau studenţi care aspiră la statutul de bursier în străinătate s-a declanşat o dezbatere serioasă despre unde să trăim bine, în România sau în afara graniţelor ei, după sau în timpul studiilor.
Pretextul discuţiilor l-a constituit seria reportajelor din Adevarul despre poveştile de succes ale studenţilor români plecaţi şi rămaşi la muncă în Occident după terminarea bursei. Bursierii români de pe forum au identificat multă ipocrizie în textele jurnalistice şi au acuzat emfaza colegilor surprinşi şi portretizaţi în reportaje.
Nuanţele introduse pe forum de câţiva dintre studenţii cu experienţa vieţii „de afară” demonstrează că multe din lipsurile ne-civilizaţiei de la noi sunt comune şi des întâlnite şi afară, la ei. Restul nu e tăcere, ci alegeri personale.
Vă prezint două puncte de vedere situate la anti-teză, care concentrează esenţa argumentelor exprimate pe acest forum public. Mai intai o studentă nemulţumită de România care a ales să rămână afară, in Marea Britanie şi apoi o studentă care a ales să se întoarcă în ţară.
Dragii mei (oriunde va aflati!)
Citesc si eu zilnic dezbaterile si discutiile diverse de pe acest grup – uneori sunt de acord, alteori citesc si imi amintesc de ce nu ma aflu in Romania! Sunt si eu de 5 ani in UK, nu am venit la studii ci cu posibilitatea de a lucra pentru YHA – Youth Hostelling Association. Aveam 21 de ani si viata inainte, planuiam un an in Anglia, unul in Franta, unul in Spania, unul in Italia si apoi ziceam eu, ma voi hotari unde sa ma stabilesc. Povestea de acasa sigur ca nu se potriveste cu ce s-a intamplat, deoarece cum necum acesti englezi reci si politicosi mi-au picat si mie la inima!
Gasesc foarte greu de fiecare data cand ma intorc in tara faptul ca mentalitatea nu s-a schimbat, desi economia este in plin boom. Exemple ar fi nenumarate de la judecati de natura fizica – gen strigate pe strada – a, ia uite prajina, ba! (am 1.84 inaltime, ceea ce evident ii socheaza pe majoritatea baietilor de cartier din Bucuresti!) – in Anglia sunt de 5 ani si tot ce am auzit in legatura cu inaltimea mea a fost – Wow, you look like a model/Wow, I wish I was as tall as you/Wow, it’s not fair, you got such long legs – anyway, you get the drift.
In Romania, oamenii se judeca in primul rand dupa cum arata – grasi, neimbracati bine etc etc. Mi-a fost greu sa o obisnuiesc chiar si pe mama mea, care are o inteligenta si deschidere fenomenala – ca aici in Anglia, nimanui nu ii pasa ca nu am iesit fardata, sau in hainele cele mai bune, sau asortata la marele fix zi de zi. Sigur ca sunt si aici standarde, dar in viata de zi cu zi oamenii sunt mult mai relaxati, mult mai interesati de personalitate, inteligenta etc.Si uite-asa au trecut 5 ani si ma aflu tot in Anglia. Intr-adevar, ma gandesc si eu la meleaguri mai calde, fiindca oricat de mult mi-ar placea istemul englezesc, Manchester tot ploios si frig ramane. 🙂
Anyway, sa continui pledoaria, acum ca m-am pornit. Din punct de vedere profesional, este din nou foarte greu sa explic rudelor/prietenilor din Romania de ce sunt foarte happy aici cu un salariu de xxxx de lire in mana, cand in Romania as putea avea afacerea mea personala (parintii o au deja si eu i-as putea ajuta) si as face dublu acea suma pe luna. Intrebarea este – cu cati nervi? cu ce evaziune fiscala? cu cata spaga? cu cata birocratie? cu cat stres? cu cat risc de tensiune crescuta si despresie nervoasa la 30 de ani? Aici nu exagerez, ci am prieteni care sunt deja extenuati moral si fizic si nu au ajuns inca la 30 de ani. Muncesc 12 ore pe zi pentru un salariu de 400-700-1000 de euro pe luna, pentru niste sefi nerecunoscatori care le fura munca si ii dau la o parte. In jobul in care ma aflu eu in momentul de fata, managerul ne ajuta sa crestem, ne ajuta sa gandim, ne ajuta sa devenim mai capabili din punct de vedere profesional.
La ora 5.30 p.m. programul de lucru se termina, grijile sunt lasate la birou si pot avea o viata sociala plina, pot avea timp pentru gym, pentru boyfriend, pentru concerte, teatru, vacante, yoga, film si asa mai departe. Mai pe scurt – I have a life. Si desi nu sunt nici pe departe „bogata”, nu sunt nici „saraca”, ci traiesc o viata de om „normal”, un om care zambeste zilnic, un om care se poate bucura de viata – fiindca doar una avem!
In vacantele in Romania, m-am lovit si eu de aceleasi strambaturi din nas la ghisee nenumarate unde stilul politicos nu tine, doar cel milogitor sau spaguitor prinde. Am fost „tepuita” in taxi de la Palatul Parlamentului pana la Piata Romana – am platit suma minuscula de 750.000 lei – echivalentul a 15 lire – fiindca eram in taxi cu prietenul meu si evident taximetristul ne-a auzit vorbind in engleza. Nu stiu cum putem dezvolta turismul romanesc daca la fiecare ocazie, incercam sa jupuim orice om de bani, incercam sa ii pacalim si sa ne umplem buzunarele – cu siguranta nu se vor mai intoarce si vor spune si altora despre astfel de experiente socante!
Este foarte greu sa explic celor din Romania de ce nu ma mai zbat sa fiu „managera”, este foarte greu sa explic de ce unii din cei mai buni prieteni ai mei nu au facut o facultate, ba chiar au terminat scoala la 16 ani si au calatorit in jurul lumii pentru ani de zile, este foarte greu sa explic cum increderea mea in sistemul medical din Romania este zero, pe cand aici in Anglia, ambulanta chemata la 4am a sosit in 10 minute sa o trateze pe prietena mea care nici macar nu avea acte de inregistrare cu NHS la momentul respectiv.
Don’t get me wrong, si in Romania sunt inca multe lucruri minunate – ma asigur de fiecare data cand merg ca profit de ele la maxim – avem munti minunati, litoral superb, oameni de calitate (mai putini, dar buni!). Serviciile au crescut ca standarde si unele din ele sunt inca mult mai ieftine decat in Anglia – ma refer in primul rand servicii turistice – am stat in pensiuni turistice minunate, cu mancare locala si atmosfera superba; avem inca saloane de frumusete unde priceperea fetelor ma uimeste de fiecare data cand merg, avem dentisti excelenti care inca mai costa o treime/sfert din pretul din Anglia. Si last, but not least, de fapt, cel mai important lucru, avem familia si prietenii. Pentru ei, oricat de departe as fi, imi voi face timp si voi veni in Romania, fiindca vor ramane oameni deosebiti aproape de inima mea.
Sigur ca si Anglia are multe probleme – atat de multe incat nici nu vreau sa incep sa le insir. Singurul mod de judecata pe care il adopt eu este – cat de multe probleme ma afecteaza pe mine, un om normal, cu un job normal, care nu vreau sa fiu rich, nu vreau sa fiu MP, vreau doar sa fiu happy. Ei bine, aici, in Manchester, am intalnit si romani fericiti. 🙂
O sa ma opresc aici – ca romanul – vorba lunga, sa ne-ajunga! – insa o ultima idee vroiam sa adaug – am citit tot ce s-a scris pe grup in ultimele luni si imi pare rau ca anumite discutii s-au indepartat de la subiect si s-au transformat in niste personalities clashes aici pe grup. Haideti sa invatam sa fim toleranti, haideti sa cadem de acord ca nu suntem de acord, haideti sa ne dam seama ca nu avem intotdeauna dreptate. Este ceva foarte greu pentru un roman – sa accepte ca a gresit, sau sa accepte ca alti oameni au un alt punct de vedere. A trai in strainatate te invata sa faci asta in primele zile cand sosesti, altfel vei fi permanent neadaptat.
Sora mea este in America de 13 ani – nici eu, nici ea nu vrem sa revenim in Romania – pur si simplu pentru motivele de mai sus. Profesional si eu si ea am gasit joburi foarte bine platite, in domeniile in care lucram – IT si Travel/Hospitality. Este insa o decizie personala si ii admiram pe cei care vor sa se intoarca in tara si incearca sa schimbe lucrurile.
Numai bine si fiti fericiti, oriunde ati fi!
O studenta decepţionata de experienţa din Belgia şi de încercările de a se afirma într-un sistem străin de cel românesc descrie viaţa unui “non-naţional” într-o ţară care nu de puţine ori pe parcursul istoriei a fost un model cultural şi poltic pentru elita din România:
Dragi colegi,
Am citit cu mare interes opiniile voastre legate de studiul in strainatate si de perspectivele care urmeaza dupa absolvirea unei institutii de invatamant superior. Am observat mai ales ca multe persoane se simt mai implinite si mai integrate peste hotare. Nu pot decat sa le admir.
Desigur, Romania are multe carente culturale, iar relatiile umane din societatea romaneasca se afla la un nivel cu mult sub cel din statele europene dezvoltate. Insa pe parcursul studiilor mele de master si doctorat in Belgia am experimentat unele aspecte care ma fac sa ma indoiesc de ”fericirea’ ‘ de a locui si de a trai in alta tara. Si sa va spun de ce: in timpul studiilor mele am incercat sa imi gasesc de lucru, pentru a imi putea rotunji putin bursa de studii. Notele si calificativele mele erau foarte bune, absolvisem in Romania doua universitati cu medii foarte mari, deci background-ul meu nu punea vreo problema din acest punct de vedere.
Totusi, in domeniul meu – si anume lingvistica – mi-a fost imposibil sa imi gasesc de lucru. Am depus sute (si nu exagerez) de CV-uri pentru diverse posturi – de la secretara pana la asistent universitar in lingvistica. Si m-am lovit de aceeasi reactie, respingerea. De ce respingere? Pentru ca este extrem de dificil pentru un non-national sa gaseasca de lucru in domenii ”care nu se cauta” (cele care ”se cauta” fiind economia sau IT-ul). Si de asemenea pentru ca permisul de munca nu se acorda studentilor, decat in cazuri rare (eu nu am cunoscut decat unul, pe biologie – iarasi una din disciplinele care ”se cauta”).
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, orice ati spune in momentul in care pomeniti ca sunteti din Romania, in mare parte reactiile din jurul vostru nu sunt chiar de incantare admirativa. Am trait acest lucru pe pielea mea, cand eram intrebata ”Dar exista metrou in Romania?”, ”Vai, cum de nu esti bruneta, de vreme ce Romania este tara romilor?” si muuuuuuulte asemenea lucruri de care nu vreau sa imi amintesc. Si paradoxul este ca aceste intrebari erau puse in deplina inocenta – persoanele respective chiar credeau ca aceste lucruri sunt reale. Nu este vorba despre incultura lor, ci de ceea ce se mediatizeaza in societatea respective. Evident, urma apoi munca mea de convingere: nu, Romania este o tara moderna, cu minoritati in plin proces de integrare, este asa si pe dincolo, nu suntem ”the far East” unde este saracie si ai carei locuitori emigreaza in scopuri putin ortodoxe. Si asa mai departe.
Acest lucru a devenit foarte obositor. In fata respingerii permanente si a ideilor de care ma ciocneam, solutia pe care am adoptat-o a fost cea a intoarcerii in tara. Ce conteaza ca sunt o gramada de persoane inculte sau necioplite pe strada care iti adreseaza propuneri (aceasta a propos de o colega care se simtea agresata verbal, intr-unul din posturile anterioare referitoare la prezenta tema), eu nu intru in contact cu acestea decat 15 minute pe zi. Ce conteaza ca romanul de rand a ramas manelist convins si face mici in fata blocului? Fiecare face ceea ce ii place, nu pot schimba gusturile oamenilor si nici nu ma intereseaza sa fac aceasta. Nici nu vreau sa schimb Romania, oricum transformarea se va petrece in timpul generatiilor ce vor veni. Insa aici, in ”Romania cea amarata” m-am angajat imediat pe un salariu IDENTIC cu cel pe care l-as fi putut obtine, la nivel entry, si in Belgia. Aici ma simt ”doamna in tara mea”, nu o ”pauvre fille de l’Est” (fata saraca din Est) care a venit sa ia painea locuitorilor din statul respectiv.
Ma simt realizata din toate punctele de vedere si inconjurata de familie si prieteni. Si am putut observa ca si multi alti colegi de-ai mei de la aceeasi universitate au ales optiunea intoarcerii acasa, repet, nu pentru a ridica Romania pe culmi de glorie, ci pentru a fructifica o sansa REALA care, da, exista si acasa. Si, pana la urma, cum bine spunea initiatoarea discutiei, „sa traim cat mai bine” oriunde ne-am afla!
Sandy
Nu as parasi Romania pentru nimic in lume. Cred ca a fugi din tara e un semn de frica de a te lupta cu greutatiile si prostia romaneasca. Prefer sa confrunt Romania decat o alta cultura si o alta tara complet noua si diferita mie.
Poate ca sunt eu prea nationalista.
Rrarresh
Anglia, Statele Unite, acolo m-as duce la un master..Un pic mai greu de ajuns acolo, totusi. Nu de alta, dar e departe.:)
Sunt de parere ca, in tari precum Belgia, Italia, nu e o mare diferenta fata de tara noastra. Plus ca a devenit o dovada de curaj sa te duci la macaronari, dupa toate fazele cu rromii din Romania.
Sa ti se pretinda o spaga de 30.000 de euro pentru un post?! Faza reala de la noi..Daca stai sa te gandesti la sansele de reusita in Romania, cred ca sunt mult mai mici ca in alte tari. Posturile bune se dau pe pile, spagi..si foarte putine pe merit si munca.
Totusi, ‘afara’ e mult mai greu de penetrat piata muncii, te lupti cu distanta de casa si risti sa te plafonezi doar din frica de-a te mai intoarce.
Raman la parerea ca Romania o sa ajunga o tara a elitelor, in care acestea vor fi remunerate pe masura. La nivel managerial de top, Romania intrece cu mult tari mult mai dezvoltate precum Germania sau Austria. Ce ne sfatuiti, domnule profesor?:)
un bursier
Probabil ca tarile europene, in special cele mediteraneene, latine, balcanice, ne sunt asemantoare. Acolo spaga si mita fac sa se invarta pamantul.
Tarile nordice, anglo-saxone, germanice, sunt ceva mai serioase, mai competitive, dar si mai reci.
Cum Romnania intra in prima categorie, mai calda, si in plus are si pacatele lipsei crase de bun simt si civilizatie, oricand as prefera o tara occidentala asezata si cu traditie in pluralismul democratic.
Nu trebuie sa te uiti la salariu sau la promovarea in firmele romanesti, (analize mult prea subtile legate de „nepotisme si pile”) pentru a vedea cat de neplacut e sa traiesti printre romani. Daca iesi pe strada dai de gunoaiele de pe strazi intr-un spatiul public inteles ca no man’s land. In trafic daca nu tai fata celuilalt esti luat de fraier; daca esti claxonat iesi din masina si il bati cu ciomagul pe cel care a indraznit. In parcare nu ai nici macar loc de cearta.
Conflictele nu se rezolva aici pe cale amiabila, ci scoti pistolul. Oamenii au sange latin, se aprind reppede, sunt mandri si fuduli. Vor sa arate ca au. Legile junglei fac casa buna cu niste bieti militieni corupti si in goana dupa ciolan.
Asta e Romania in 5 minute. Si Nicaieri nu e ca acasa.
Rrarresh
Domn’ profesor, daca va supara cineva prin Dr. Taberei, sa-mi spuneti!:D. Nu de alta, dar v-am vazut ieri pe la Frigocom si mi-ati parut suparat..:)
admin
Raresh, habar nu am cum arată Frigocom-ul din Drumul Taberei, dar asta nu înseamnă că nu vreau să ştiu cum arătam eu, mai ales că nu am fost acolo 🙂
Rrarresh
Va duceati catre Plaza dinspre Drumul Taberei, pe linia tramvaiului 35. Si eu v-am vazut in dreptul unei zone care se numeste Frigocom. 🙂
admin
Probabil că am avut drum pe acolo, deşi nu îmi amintesc, dar Frigocom-ul sau Drumul Taberei sunt irelevante pentru direcţia în care mergeam. La fel şi Plaza. Probabil ieşeam din Bucureşti…
Anna
Sunt de acord cu fata care e in UK de 5 ani. Prietenul meu a venit cu mine in Romania in vacanta de iarna si a ramas socat ce nesimtiti si needucati sunt oamenii. Si cum isi permit ei, imbracati ca oamenii strazii, sa rada de el.
Singura chestie care e buna in Romania sunt prietenii. Nu gasesc in Anglia prieteni asa ca in Romania.
Si da… inteleg cum e sa explici ca cineva nu a facut facultate. Vai de mineee ce mare lucru!!! Daca ar stii astia ca in UK aproape toti studentii sunt prosti, nu stiu sa isi scrie nici macar numele corect. Mda…