Antonio Momoc
La conferinţa internaţională de la Roma despre „Leadership. Leaders and new trends in political communication”, profesorul Sergio Fabbrini de la LUISS University a prezentat comunicarea Political leadership in a time of technological change în care a vorbit despre consecinţele revoluţiei sistemului de comunicare politică asupra democraţiei moderne.
Sergio Fabbrini a pornit discursul său de la constatarea că în Europa şi în America de Nord partidele politice, nu demult actori ai democraţiei reprezentative, nu mai sunt astăzi actori ai democraţiei de masă. Noile mijloace de comunicare în masă (reţelele sociale, social-media şi user generated content) fac astăzi redundantă organizarea tradiţională a partidelor politice.
Fabbrini a opus în discursul său două modele de gândire, două paradigme opuse: populismul şi liberalimul. Populismul a fost posibil odată cu personalizarea vieţii politice şi funcţionează în logica individualismului exacerbat. Liberalismul înseamnă stat-liberal funcţional, un stat limitat în privinţa puterilor sale prin separaţia, prin controlul şi echilibrul reciproc al puterilor. Liberalismul funcţionează în logica colegialismului şi a înstituţionalismului. În vreme ce liderii populişti europeni (ex. Berlusconi, Sarkozy, Băsescu) operează în logica individualismului şi a personalismului, lideri precum Obama sau Angela Merkel operează în logica instituţionalismului şi a colegialismului democratic.
Personalizarea vieţii politice s-a produs în era televiziunii prin sistemul media (star-sistem) şi prin show-bussiness. Populismul liderilor care nu se jenează să îşi mediatizeze viaţa privată îşi are originea în invocarea permanentă a poporului pentru a-şi justifica acţiunile politice. Populiştii pretind că acţionează în numele poporului şi în interesul poporului împotriva duşmanilor poporului: nu apari în show-urile de televiziune, nu exişti în politică. Show-ul TV a influenţat dezbaterea politică şi electorală până la nivelul la care doctrina, programul nu mai au relevanţă. Importantele sunt vedetele în politică.
Soluţia pentru o dezbatere publică sau politică reală este depersonalizarea vieţii politice. La întrebarea dacă media digitală contribuie la depersonalizarea vieţii politice, Sergio Fabbrini afirmă răspicat că NU. Dimpotriva, new-media şi site-urile user generated content sunt extrem de preocupate de personalizarea vieţii politice şi mai ales de aspectele intime ale vieţii politicienilor.
Mass-media tradiţională sau digitală nu sunt de fapt preocupate de actorii politici colectivi sau colegiali. Media este intersată mai ales de actorii politici personali, de personalităţi, eroi şi super-eroi. Prin urmare, instituţiile supranaţionale precum Parlamentul European, Consiliul European sau Comisia Europeană nu sunt subiecte interesante pentru mass-media şi prin urmare nici pentru viaţa publică. Liderii politici, personalităţile, vipurile sunt mult mai importante pentru media naţională. Media este preocupată de lideri naţionali şi de politică naţională, în vreme ce politica este din ce în ce mai supra-naţională o dată cu dispariţia statelor naţiune, iar economia şi societatea devin tot mai globale.
În multe state occidentale funcţia mass-media de „control and chek” a puterii politice a dispărut. Jurnaliştii nu mai sunt preocupaţi de controlul sau de verificarea activităţii publice a politicienilor. Jurnaliştii şi politicienii gândesc la fel, au nevoie unii de alţii şi au acelaşi interes: audienţa. Viaţa privată a liderilor politici este subiectul de primă pagină sau de prime time şi prin urmare subiectul principal al dezbaterii publice. (ex. Bill Clinton, Strauss-Kahn, Berlusconi, Sarkozy).
Graţie new-media şi social-media, partidele nu mai joacă roluri fundamentale în campania electorală. Campania de comunicare politică se poate realiza astăzi fără efortul de organizare al partidului. Mobilizarea se face pe orizontală în era web 2.0.
Observaţia mea: în ţări cu democraţie şubredă, ca România, rolul partidelor (mai ales al marilor partide care îşi permit să plătească să aibă reprezentanţi în secţiile de votare) este încă extrem de important mai ales în ziua alegerilor. Membrii de partid „supraveghează” alegerile, în sensul că au grijă să nu le fie furate voturile la urne sau au grijă să fure voturi la urnă.