Antonio Momoc
La conferinţa internaţională „Leadership. Leaders and new trends in political communication”, organizată la Roma între 20-21 mai 2011 de către CMCS – Centre for Media and Communication Studies „Massimo Baldini” şi LUISS University „Guido Carli” (unde am participat cu o comunicare despre Ascensiunea lui Traian Băsescu şi rolul gherilei digitale), a conferenţiat Brian McNair cu lucrarea Media, communication and political leadership in the digital age în care australianul a analizat relaţia dintre noile tehnologii şi democraţia participativă.
McNair a punctat cele trei schimbări majore ale societăţii contemporane, pe care le-a intitulat cei 3D: 1) democratizarea societăţii, 2) democratizarea elitelor şi 3) digitalizarea.
1) Democraţia este regimul social-politic care începe să preia controlul la nivel mondial. Deşi încă subzistă regimuri politice autoritare, tendinţa globală este aceea a hegemoniei democraţiei. Fără a intra în substanţa teoriei democraţiei, fără a explica dacă şi când democraţia poate fi cantitativă (formală) sau calitativă (drepturi şi libertăţi respectate în prcatica politico-socială), McNair a citat rapoartele Freedom House care indică faptul că 60-70% din statele lumii au mai degrabă un ledearship democratic decât unul nedemocratic.
2) Democratizarea elitelor este una din consecinţele democratizătii societăţii şi politicii. În contemporaneitate, majorităţilor nu le mai pasă de elite. Mass-media este unul din instrumentele esenţiale care conduc la pierderea respectului oamenilor obişnuiţi faţă de elite. Democraţia este astăzi o democraţie de masă (mass-democracy), a maselor şi în numele maselor. Political culture devine sinonim cu celebrity culture. În goana după senzaţional, după audienţă şi după exclusivitate, sistemul mass-media influenţează tipul de cultură politică. Acest tip de cultură politică are mai mult de a face cu star-sistemul, decât cu participarea, asocierea şi implicarea politică. Astăzi accesul la cunoaştere, la educaţie, se face nu prin sistemul de învăţământ, nu prin licee sau universităţi, ci prin intermediul mass-media.
3) Digitalizarea media, cu toate dezavantajele care decurg dintr-o educaţie de masă care se face prin user generated content, conduce însă la o mai mare participare a cetăţenilor la viaţa publică. Publicul reacţionează astăzi mult mai rapid decât în era media tradiţională. O dată cu new-media se produce o globalizare a sferei publice, iar exemplele din Iran, Siria şi din Egipt sunt dovada că digitalizarea informaţiei pune presiune pe leadership şi determină liberalizarea regimurilor autoritare.
Este echivalentă digitalizarea cu democratizarea? Brian McNair crede că nu se poate spune că da. Totuşi se pot constata modificări de comportament la nivelul lidershipului politic şi o anumită deschidere a societăţilor până nu demult închise. Câtă vreme controlul statului asupra internetului nu există, nici controlul total al statului asupra cetăţenilor nu există.
Observaţia mea: globalizarea sferei publice este echivalentă cu procesul de globalizare a sferei publice occidentale. Prin intermediul new-media asistăm, de fapt, la o globalizare occidentală (occidentalizare) a lumii şi nu la o dezvoltarea a spaţiului public (în sensul egalităţii cetăţenilor şi a puterii lor reale de influenţă) în lumea neoccidentală sau occidentală.
Brian McNair este profesor de Jurnalism, Media şi Comunicare la Queensland University of Technology, şi autorul lucrărilor Cultural Chaos: journalism, news and power in a globalised world (Routledge, 2006) şi An Introduction to Political Communication (3rd edition, London: Routledge, 2003), cea din urmă fiind şi în bibliografia cursului meu de „Publicitate electorală”.