Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase şi plagiatul tezei de doctorat de care pare a se face vinovat Victor Ponta sunt interpretate de către simpatizanţii USL ca tehnici de manipulare din partea Preşedintelui Băsescu. Sau poate că nu doar de către simpatizanţii USL, cât mai ales de către cei care urăsc PDL şi pe Traian Băsescu. Episoadele caragialeşti în care Ponta şi Năstase sunt personaje principale sunt percepute drept opera magna a Președintelui cu scenografie și coregrafie semnate de liderul de la Cotroceni.
Dincolo de faptul că Traian Băsescu apare ca un păpuşar în care o lume (întreaga societate românească) i-ar sta la degetul mic, interpretarea are menirea de a deturna atenţia de la problema în sine. Iar problema e una morală. Nu pentru că Traian Băsescu nu ar fi un maestru al punerii în scenă. Ci pentru că nici măcar nu are relevanţă dacă este sau nu în spatele acestor episoade.
Ipotezele mult trâmbiţate, care au născut şi au hiperbolizat scenarita de pe tuburile catodice ale USL, susţin că „Băsescu este fericit că Năstase se sinucide” sau că plagiatul iese la lumină pentru că prim-ministrul se ceartă cu preşedintele despre care dintre ei să reprezinte România la Consiliul UE. Ipotezele au fost lansate şi alimentate chiar de Victor Ponta.
Printre efecte: apariţia unor adolescenţi facebookişti care s-au postat la Spitalul de Urgenţă pentru a se solidariza cu fostul premier fix în seara când sinucisul a ajuns la Floreasca. Câţiva tineri care se pregătesc de bacalaureat au fost şocaţi câteva ore mai târziu să afle din media că este posibil ca scena sinuciderii lui Năstase să fie trucată. Copii care dau like pe Facebook la glumiţele despre diabolicul Băsescu şi care nu au trăit în epoca de aur a baronilor PSD s-au grăbit să plângă la uşa spitalului unde şi-a petrecut o săptămână după împuşcare fostul vânător. Nu are relevanţă faptul că istoria recentă nu se predă la şcoală, că tinerii nu ştiu nici de la profesori, nici din manuale, cum PSD controla totalitar presa, administraţia din România, afacerile cu statul şi tot ce mişca în ţara asta, sub guvernarea Năstase din 2000-2004. Important este faptul că A. Năstase, condamnat în urma unor fapte de corupţie legate de finanţarea campaniei sale electorale din 2004, este perceput de o anumită categorie de public drept victima tiranului Băsescu.
„Tirania” lui Băsescu este trâmbiţată şi în cazul plagiatului. În vreme ce Ministrul Apărării din Germania sau preşedintele Ungariei şi-au dat demisia după ce opinia publică a fost scandalizată de faptul că aceşti lideri politici şi-au obţinut titlul de doctor fără să îl merite, prim-ministrul României nici nu vrea să audă de demisie când peste 80 de pagini din lucrarea sa sunt luate copy-paste dintr-o altă operă edită. Nici măcar nu e nevoie de vreo comisie ştiinţifică sau de altă natură care să ateste acest fapt, plagiatul este vizibil din avion.
Elevul şi mentorul său se confruntă cu o problemă de moralitate şi legalitate. Ambii sunt legaţi substanţial de justiţie, de drept. Năstase, profesor de drept internaţional public. Micul Ponta, procuror. Cum privesc cele două personaje legea şi moralitatea?
Pentru Năstase, principiul „legea e dură, dar e lege” (dura lex sed lex) se aplică doar infractorilor de drept comun, oamenilor simpli și nu politicienilor (protejați mereu de imunitatea parlamentară a Constituției din 1991 a PSD-istului Iorgovan): în România după ’90, câţiva cetăţeni au fost acuzaţi pe nedrept, din eroare judiciară, dar au ispăşit pedeapsa nevinovaţi. Aceşti oameni simpli au înţeles să înfunde puşcărie ani la rând şi să se bată din închisoare la CEDO pentru drepturile lor şi pentru recunoaşterea erorii. Profesorul de drept nu şi-a însuşit acest principiu juridc pe care îl teoretizează studenţilor săi.
Pentru Ponta, chiar dacă se va dovedi plagiatul (fie şi de către Comisiile de Etică din subordinea Guvernului său, pentru că cei de la Consiliul de Acreditare a Titlurilor Universitare au făcut-o deja) declară senin că el nu va demisiona, ci va renunţa liniştit la titlu de doctor.
Trăim întro ţară tolerantă la corupţie. Mult mai grav li se pare unora că ştim toate astea decât că ele ar putea fi adevărate. Pentru toate, probabil că tot Băsescu e de vină. Cu acest prilej şi generaţia tânără, puştii de pe FB şi cei care îşi închipuie că PSD nu ar mai fi PCR, au oportunitatea să afle cine conduce România: un procuror care şi-a copiat teza de doctorat şi al cărui mentor politic se află la închisoare pentru corupţie.