Antonio MomocRazvan Exarhu a publicat astăzi în EVZ un editorial intitulat “Cocalariatul.” „Asta e noua categorie care unifică prin atitudine toate vechile clase sociale. Cocalarii pot să comunice telepatic şi se pot recunoaşte intuitiv. Oameni de la oraşe şi sate, oameni în firea lor, oameni aşezaţi, care au ştiut ce înseamnă bunul simţ, care ştiu să facă diferenţa între un trening de seară şi unul de zi, coboară steagul şi trec la cocalarianism. Mulţi oameni de calitate se lasă conduşi sau dominaţi, îi ascultă şi respectă inexplicabil pe cocalari.”
Deşi o numeşte o “nouă categorie,” cocalariatul a câştigat “constiinţă de categorie” şi s-a construit în fapt încă din anii ’90 în Romania. El a luat subtil locul „omului nou”, bişniţarului, vânzatorului de blugi sau ciungă, femeilor de la Apaca, „orăşenilor” care îşi creşteau găinile sau purceii în balcon. Cocalarul s-a nascut în piaţă, a crescut în mahala şi pe strada, nu i-a plăcut şcoala, s-a distrat la nunţi şi botezuri cu manele dând tonul mai întâi în cartiere şi apoi la ţară, a făcut afaceri, a vândut valută, dar s-a afirmat şi s-a maturizat la televiziune şi mai recent pe internet.
Ratingul si market share-ul au fost scuza producătorilor şi realizatorilor de televiziune în promovarea maneliştilor şi a piţipoancelor. Cocalariatul, aşa cum îl defineşte Exarhu, ca şi “mărul putred”, (categorie de indivizi submediocri,) se remarcă şi prin prost gust, agresivitate, frustrare, bădăranie şi tupeu, toate de o mare audienţă şi simpatie la marele public.
Zappam zilele trecute printre „antenele de ştiri” şi am ramas blocat câteva minute pe Antena 2. Sexi Brăileanca într-o emisiune cu M. Tatu recunoştea cu dezinvoltură că nu a citit nicio carte pentru că o plictiseşte şi o oboseşte lectura. Realizatoarea emisiunii a felicitat-o pentru sinceritate. “De ce preferi scandalul şi cearta în presă, de ce îţi speli rufele la televizor?”, a fost una dintre întrebarile “naïve” ale gazdei. “Pentru notorietate şi pentru bani, pentru că lumea mă recunoaşte pe stradă”, a fost raspunsul invitatei, care a mers şi mai departe cu sinceritatea: “se câştigă destul de bine din asta!” OTV şi Acasa Tv sunt doar doua dintre televiziunile care confirmă ipoteza ratingului pe care îl face numele invitaţilor/invitatelor lor.
Acum două zile, la un seminar, studenţii anului I de la Jurnalism îmi mărturiseau că sunt dezamagiţi de facultate după primul semestru. Motivul lor: sunt prea multe cărţi de citit şi nu se aşteptau la aşa ceva la Facultate. Fiind un seminar de Presă şi actualitate, una dintre sarcinile de seminar o constituie lectura ziarelor. Pentru primele două intalniri am ales ca tema de lectură paginile politice (interne şi internaţional) din presa de calitate. Una dintre studente mi-a reproşat pe un ton serios că politica este plictisitoare şi că ştirile mondene, respectiv cele din sport, trebuie să constituie teme de examen. Cu aceeaşi sinceritate a mărturisit că vrea să se facă prezentatoare de ştiri din sport la ProTv când o să fie mare.
Admit că se pot numi jurnalişti şi cei care scriu în zona presei de scandal. Dar nu se poate pretinde jurnalist profesionist cel care nu se informează şi din zona presei social-politice (ca să nu mai vorbim, doamne fereşte, de presa culturală!). Desigur că poţi să pretinzi că faci presă în România fără să ai habar de ceea ce se întâmplă în viaţa politică şi socială şi chiar să faci rating cu publicul cocalar şi să câştigi şi bani frumoşi. Multe aşa-zise ziariste de scandal chiar îşi fac un titlu de glorie din asta. În plus, să nu uităm că la „10 pentru România” la categoria „analişti politici” a fost nominalizat mai mereu în ultimii ani Dan Diaconescu, deşi omul se ocupă mai degrabă de „analize” care le vizează pe Elodia, pe Magda Ciumac şi, desigur, alte personaje obscure din lumea interlopă.
Cocalariatul nu se manifestă doar la şcoală (în seminar), pe stradă sau în emisiunile talk-show. Pe net se transmite ca viral: filmuleţe imbecile despre bătăusi sau piţipoance analfabete au cele mai multe vizualizări pe youtube sau pe trilulilu. Democratizarea specifică internetului, permite oricui să înjure pe oricine; insulta şi calomnia fac trafic pe net, aşa cum scandalul face rating pe televiziune. Sub protecţia unui nickname şi a unei adrese false de email, poţi injura pe oricine, poti face orice fel de aprecieri, esti egalul celor pe care îi insulţi, te simţi cineva deşi eşti un nimeni. Nu este nevoie sa pui nimic în loc, nu este cazul să construieşti nimic ori să oferi un model de urmat, important este să distrugi, să ataci off-topic, să faci comment-uri fără să spui nimic, să arăţi pe blog-uri că totul pute.
Cocalariatul înseamnă succes în audiovizual şi pe internet. Eşti cocalar, atunci eşti model de reuşită socială. Nu citeşti, dar ai ghiul, vila şi o maşină de teren, eşti apreciat în media, la metrou şi la coadă la supermarket. Ai permis la bibliotecă, eşti deviant, eşti tocilar sau eşti papă-lapte. (Cred că radiourile şi presa scrisă acordă mai mult spaţiu cărţii decât o fac televiziunile care împing emisiunile de cultură în grila de programe, dupa miezul nopţii. Radio Guerrilla desfăşoară campania, „Cine nu citeşte e prost”, iar la InfoPro zilnic oferim premii în cărţi. De altfel, acestea nu sunt singurele radiouri care îşi gandesc clock-format-ul, politica redacţională şi retorica discursiva astfel).
Cocalariatul îşi are reprezentanţii săi şi în politic. Iar reprezentanţii cocalariatului în politică (întrucât cocalariatul a ajuns să domine spaţiul public şi mediatic) sunt aleşi legitim în Parlament, dar şi la primărie şi în Consilii locale. Cu cât eşti mai scandalagiu, cu cât strigi mai tare, cu cât latri şi faci mai multe spume, cu atât eşti mai des chemat la televizor. Eşti prezentat de către gazda drept comentator, analist sau politician. De fapt ei sunt comentatorii-cocalari, analiştii-cocalari, politicienii-cocalari (după definiţia mărului stricat). Interlopi sau nu, ajunşi oameni politici de prime-time şi cu imunitate, cocalarii au intrat în Parlamentul Romaniei sau în administraţia locală pe baza votului uninominal. Adica au fost aleşi, în mare parte, de un public cocalar.
Cocalariatul e la putere. De la cocalarii care dictează audienţele la televiziune, de la baronii locali şi mafioţii care sfidează cetăţeanul obişnuit, până în sferele cele mai înalte ale puterii de la centru: cocalarii conduc România. Ei sunt zilnic la televizor, ei sunt pe prima pagina a ziarelor, ei fac gargară pe forum sau blog, ei uneori fac legile sau legea, ei nu plătesc niciodată pentru mârlania lor, ei sunt modelele de reuşită pentru tinerii patriei, în vreme ce cetăţenii obisnuiţi, oamenii simpli, cu bun simţ şi la locul lor, sunt percepuţi ca nişte rataţi. Şi atunci de ce (să) nu ne facem toţi cocalari??
miki
Înţeleg că politicieni ca Vadim, care s-au porcăit după ’90 cu toată lumea şi că scandalagii ca Zăvoranca sau forumiştii care dau cu dejecţii sunt „cocalari”? Nu e o definiţie mult prea larg? Manelişti, poeţi şi oameni de litere în aceeaşi oală?
raluca
bla, bla, bleah:) Cocalarii nu sunt tiganii??
diva
Un profesor roman care preda la catedra unei
> universtitatii din Berna imi spunea : ” Am invatat la
> Oxford , predau de peste 20 de ani, insa nu am crezut ca o sa
> apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu
> cumva si eu am rude tigani in familie ! Nimeni nu ne apara,
> nici presa romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel
> incat nu ne mai ramane decat sa ne punem cenusa in cap, sau
> sa renuntam pur si simplu sa mai declaram ca suntem romani !
> Inainte de ’89 eram priviti cu simpatie aici, noi
> romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20
> de ani, am ajuns sa primim in bloc eticheta de tigani.
> Si cum sa nu o faca, daca in presa romana
> nimeni nu vorbeste de romanii de succes, de romanii
> inteligenti, si asta pentru ca ziarul se vinde numai daca il
> are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc. Eu refuz sa ma las
> manelizat, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta
> sa ma mai consider roman.
> Tara mea se cheama Romania , nu
> RRomania!”
>
dariana
Din păcate, pătrunderea cocalariatului în toate domeniile din ziua de azi este tot mai evidentă și persoanele interesate de lectură, cultură sunt mai rare…În ceea ce privește subiectul despre jurnaliștii în devenire, există „specimene” de studenți la Jurnalism interesați de politică. Eu, deși am terminat un liceu cu profil de jurnalism, am ales sa studiez științele politice și apoi jurnalismul. De asemenea, când eram încă la liceu și studiam jurnalismul, majoritatea persoanelor îmi spuneau că a fi jurnalist implică a avea o cultură generală solidă… poate că sunt o visătoare, o fire optimistă, dar eu cred că mai există multe persoane care apreciază și preferă o carte bună în detrimentul unui joc pe calculator sau al unui film comercial…
boyoutofhell
Aș avea multe de spus în legătură cu acest subiect, dar am făcut atâta lobby împotriva „cocalariatului” încât, sincer, simt că am obosit. E adevărat, fac parte din categoria celor care se duc la bibliotecă de plăcere, nu din obligație. Deși asta mi-a cauzat multe probleme de-a lungul timpului, nu mi-e rușine s-o recunosc.
Îmi pare foarte rău că vorbele colegei mele v-au determinat să generalizați la nivelul întregii grupe sau al întregului an. Chiar îmi place politica (deși sunt unele lucruri pe care nu le înțeleg) și chiar am fost încântat când profesoara din semestrul trecut ne-a spus că e foarte posibil să facem PACT cu dumneavoastră. Știam că evaluările nu vor mai fi la fel de ușoare, dar măcar vom învăța ceva.
Dacă e să fiu sincer, nu mă așteptam ca evaluarea să se axeze atât de mult pe cifre și procente, dar dacă dumneavoastră considerați că sunt importante, data viitoare voi face un efort să le rețin.
@dariana: ești printre puținii colegi de facultate care mi-a câștigat respectul, în primul rând prin faptul că reușești să duci în spate două facultăți în același timp. Apoi, ești studentă la Științe Politice, o facultate la care am vrut și eu să dau, dar am renunțat, considerându-mă prea prost ca să-i fac față.
Antonio Momoc
@boyoutofhell – tocmai despre acestă oboseală era vorba în postul meu. Obosim până la urmă şi atunci „cocalariatul” preia conducerea.
Nu mi-aş permite să generalizez la nivelul unei grupe sau al unui an întreg pornind de la o simplă observaţie a unei „boboace”. De exemplu, doriana este la tine în an: nu o cunosc, nu ne-am întâlnit niciodată, dar deja ne simpatizăm şi ne respectăm reciproc.
Exarhu lansase în articolul „Cocalariatul” teoria „mărului stricat” potrivit căreia nu vârful valoric sau mediul se impune într-un grup, ci valorile grupului se modelează în funcţie de cel mai puţin educat, cu cât acesta este mai agresiv şi strigă mai tare. De aceea eforturile tale, ale mele, ale dorianei s-ar putea să fie zadarnice.
Cât priveşte evaluarea la Pact, uneori procentele ar putea fi importante, dar nu insist pe asta, stai liniştit. Mai important este să înţelegi, decât să te loveşti de detalii nesemnificative. Să îmi spui neapărat care sunt lucrurile pe care nu le înţelegi (din politică ori din seminar) şi ne lămurim împreună.
@raluca – „cocalariatul” nu are nicio legătură cu o etnie anume ori cu o clasă sau cu o categorie social-profesională anume. Reprezintă mai degrabă valori, credinţe, atitudini ori comportamente pe care le împărtăşesc mulţi din cetăţenii patriei noastre.
@diva – sper ca (nici eu şi) nici voi să nu ajungeţi atât de pesimişti, deşi sunt atât de puţine motive să nu o faceţi. Mai sunt şi români de bun simţ!
Catalina
La FJSC o sa se mai sara gardul pana veti face din nou admiterea mai drastica, dar asta ar insemna bani mai putini. Cocalarismul cred eu ca a stat laten si inainte de ’90. E ca si in cazul virusului HIV: multi parinti au fost purtatorii cocalarismului pe care l au transmis copiilor si i-au oferit mediu prielnic sa se dezvolte.
Parintii mi-au pus in mana Rebreanu, Calinescu, Dostoievski si mi-au dat sa ascult Dvorak, Mozart, Led Zeppelin si The Scorpions. Si tot ei au avut grija sa nu calc stramb si sa ma alatur maselor de cocalarei pe vremea cand ei, cei cu „lante” si manele rasunande din masina, se formau.
Cum sa nu vedem la tv cocalari, cand poate un sfert (sunt blanda) dintre cei care lucreaza acolo sunt la randul lor niste rebuturi culturale? In scoala, la nivel latent, inca mai sunt profesori cu tendinte cocalare, cei care, permisiv si parinteste, incurajeaza gunoaiele alea de copii inca din clasele I-VIII.
Nu trebuie sa fii Patapievici ca sa te simti jignit de cocalarismul asociat cu romanii. Nu trebuie sa porti fuste lungi ca sa nu fii Pitzi. Cred ca „normal” ar trebui sa fie pur si simplu necocalaresc. Dar asta nu o sa se intample prea devreme, pentru ca imi imaginez ca trebuie sa fie foarte comod sa duci o viata ca a lor.
cineva
Daca chiar vreti sa schimbam ceva in bine, hai sa lasam vorbele. Intrati pe linkul de mai jos si faceti o echipa pentru a civiliza orasul din care sunteti si pentru a scapa de cocalari!
http://www.nouacivilitate.ro/noua-civilitate.php