Calitatea discursului public lasă mult de dorit. Arta de a vorbi in public sufera. E suficient să ne uităm la discursurile parlamentare sau electorale, fie sforăitoare, fie pline de ironie frustă, de bășcălie de bodegă. Ne datorăm nouă, ca indivizi, să vorbim frumos unii cu alții, din respect pentru noi, din politețe pentru ceilalți, atât pentru a ne face mai bine înțeleși, cât și pentru câștiga simpatia celorlalți și a produce efectul sau impactul dorit.
La TVR1, în emisiunea Ora de știri, jurnalistul Mihai Rădulescu m-a întrebat de ce nu mai avem oratori, de ce politicienii români vorbesc atât de incoerent, agresiv și vulgar. Iar răspunsul este cât se poate de simplu: din lipsă de educație și de cultură. A vorbi frumos, a te exprima îngrijit, a-i câștiga pe cei care te ascultă, a fi persuasiv presupune un minim de cultură și de înțelegere a back-groundului cultural al celor cărora te adresezi. Iar pentru asta e nevoie de pregătire, de exercițiu, de training. E cunoscut faptul că politicienii români sunt suficienți, orgolioși și aroganți. Prin urmare, puțini dintre ei (există aceste excepții) acceptă în sinea lor că (mai) au realmente ceva de învățat (în general, dar și) la capitolul vorbirii în public.
Și din acest motiv cei care investesc în resursa umană și care dezvoltă omenii în sensul în care își trimit angajații la traininguri de Public Speaking sau de Tehnici de vorbit în public sunt mai ales reprezentanții mediului de afaceri și companiile private. Politicienii nu se înghesuie la training pentru că ei știu mai bine.
Cât de frumos, convingător sau mobilizator se exprimă în public politicienii români, știm cu toții. Că sunt slab pregătiți, că nu ne inspiră și că nu reprezintă modele publice, că sunt agresivi în limbaj, unii chiar mitomani sau mitocani, e deja truism. Dar de ce publicul acceptă asemenea manifestări de limbaj, de ce nu le taxează și mai ales de ce votează sau preferă asemenea oameni politici?
Explicația simplă: pentru că oamenii obișnuiți nu mai au asemenea așteptări de la politicieni, pentru că le sunt suficiente promisiunile sociale sau economice căzând astfel foarte ușor pradă discursului populist și demagogiei, dar mai ales pentru că tuturor ne place când cineva de la putere, când cineva cu autoritate, când cineva responsabil pentru binele public este ironizat sau pus la punct.