Agentia de Monitorizare a Presei a reactionat la decizia Comisiei de elaborare a legilor electorale [1] de a introduce un amendament ce interzice publicarea sondajelor de opinie in timpul campaniei electorale. De la cele 48 de ore de interdictie de dinaintea alegerilor s-ar trece acum, potrivit propunerii din Comisie, la 30 de zile de interdictie a publicarii in presa radio-tv, a sondajelor de opinie.
Argumentul idiot (sau imbecil, cum doriti), al Comisiei ar fi acela ca publicarea sondajelor ar „influenta negativ” electoratul. Si cum ar arata o “influenta pozitiva?” PRM, PC, PSD si PNL, partidele care sustin propunerea, stiu apriori ca institutele de sondare ale opinie publice sunt controlate si controlabile si influenta sondajelor nu poate fi decat apodictic negativa.
Libera exprimare si dreptul cetateanului la libera informare, articolele 30 si 31 din Constituie, sunt o gluma pentru baietii din Comisie (multi dintre ei probabil nici nu au deschis vreodata paginile Legii fundamentale). AMP arata in protestul ei ca “singura situatie in care electoratul ar putea fi influentat negativ este cea in care alegatorii nu au la indemana informatii corecte si suficiente pentru a-si contura o optiune politica.” Cum este si firesc, AMP a cerut Camerei Deputatilor sa nu voteze amendamentul din Comisie.
Pesimist din fire, cred ca bastanii din Parlament nu au auzit nici de acest protest (la care s-au alaturat si sociologii) si aproape sigur nu au auzit nici de AMP.
CNA-ul lui Rasvan Popescu (alta institutie de baza a cenzurii din Romania) s-a pronuntat deja ca daca va aparea o asemena norma juridica o va aplica riguros si chiar o considera normala si pentru presa scrisa, desi cna-ul nu are niciun drept de control in presa tiparita.
Daca cenzura isi va gasi loc inca o data in presa din Romania (si probabil ca e o urmare naturala dupa ce insulta si calomnia au fost scoase din codul civil), pe internet va promit ca vor aparea toate sondajele din lume. Pe bune, pe onoarea si pe pagina mea de blogger. Si nu va fi spam.
[1] Comisia comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, a Presedintelui României, alegerile autoritatilor administratiei publice locale, finantarea campaniilor electorale si alegerea europarlamentarilor.