Blog

Guvernul Traian Băsescu

Parlamentul României a avut puterea pentru câteva ore în ziua în care a dărâmat Guvernul Boc. În acele ore, România a fost o republică Parlamentară. Câtă vreme Preşedintele şi Premierul sunt din acelaşi partid, iar unul dă ordine şi celălat se supune, România este regim prezidenţial. Regimul semi-prezidenţial constă tocmai în această alternare între etape prezidenţiale şi parlamentare.

Parlamentarii îşi doresc mai multă putere pentru ei şi susţin un regim parlamentar în care Preşedinele (care, acuză ei, doreşte să concentreze cât mai multă putere) să fie numit de Legislativ. Preşedintele, cum este şi firesc, acuză Parlamentul că este ineficient, inutil de mare cu două camere legiuitoare şi mai ales compus din partide imorale şi politicieni corupţi. Preşedintele îşi doreşte un regim în care să fie mult mai uşor de aplicat procedura de desfiinţare a Parlamentului şi în care Premierul să fie cel dorit de Preşedinte.

Astăzi Preşedintele va desemna un premier. Acesta ar putea fi Traian Băsescu. Unde scrie în Constituţia noastră că aceeaşi persoană nu poate îndeplini în cumul cele două funcţii? Dacă legal ar fi posibil, Băsescu l-ar numi ca premier pe Traian Băsescu.

One Comment

  1. Adrenalina

    Eu zic s-o puna premier pe fi-sa. Asta da PREMIERA! :)))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *