Antonio MomocTurcia a trecut printr-o criză politică serioasă in ultimele doua luni si jumatate, fapt care a condus la organizarea de alegeri legislative anticipate saptamana trecută. Cauza: Parlamentul turc nu a întrunit cvorumul necesar alegerii Preşedintelui ţării. Partidul islamist moderat aflat la putere – Partidul Justitiei (dreptatii) si al Dezvoltarii – a hotărât să-i cheme pe alegători la urne pe 22 iulie, după invalidarea primului tur al scrutinului prezidenţial desfăşurat în Parlament. Guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan doreşte ca şeful statului să fie ales de acum incolo prin vot universal si pentru acest lucru trebuie sa amendeze Constitutia. Prima sarcină a noului Parlament ales va fi prin urmare, fie desemnarea preşedintelui, pentru că mandatul actualului şef al statului a expirat încă din 16 mai, fie modificarea Constitutiei pentru ca presedintele sa fie ales direct de catre popor.
Din cei 42 de milioane de turci chemati la urne, au participat peste 80% din alegatorii cu drept de vot. Electoratul a avut de ales între, pe de o parte, forţele politice laice sprijinite de armată şi pe de altă parte, partidele islamiste moderate. Unul dintre acestea, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării a fost si castigatorul detasat al alegerilor. Partidul premierului Recep Tayyip Erdogan a obţinut 46,6 procente ceea ce inseamna 340 de locuri din cele 550 din Parlament. Au fost voci care au afirmat pe durata campaniei electorale ca se tem ca majoritate zdrobitoare i-ar permite premierului Erdogan să modifice fundamental Constituţia laică turcă si sa duca tara in lumea statelor musulmane teocratice. Principalele partide de opoziţie, Partidul Republican al Poporului şi Mişcarea Naţionalistă au acuzat de mai multe ori Partidul Justitiei si Dezvoltarii al premierului Erdogan că are de gand să submineze caracterul laic al statului si sa impinga Turcia spre fundamentalismul religios musulman.
Cu acest tip de discurs (conspirationist), Partidul Republican al Poporului a castigat 20,85 de procente, adica 111 locuri in Parlament, iar Mişcarea Naţionalistă 14,3 procente si doar 71 de mandate. Doar 5,4 procente au obtinut deputatii partidului Pentru o Societate Democratica Kurda, care apara interesele minoritatii kurde. Rezultatul a fost insa mult mai favorabil de data asta Partidului lui Erdogan care in 2002 castiga alegerile cu doar 34,2%.
Parlamentul de la Ankara a esuat în mai in alegerea unui succesor al preşedintelui Ahmet Necdet Sezer. Premierul Erdogan a fost forţat să declanşeze alegerile parlamentare anticipate, după ce elita laică turcă, reprezentată în principal de armată, magistraţi şi partidele de opoziţie, s-a opus planului său ca Legislativul să îl aleagă în funcţia de preşedinte pe ministrul de Externe Abdullah Gul. Ca si in Romania, şi în Turcia disputa electorală are şi o miză constituţională şi de reformare a instituţiilor. Prima dintre ele priveşte atribuţiile preşedintelui. Preşedintele turc nu este atât de puternic ca în cazul românesc şi este dependent de Parlamentul turc care îl alege. Dincolo de impunerea candidatulului propriului partid în funcţia reprezentativă, Erdogan doreste modificarea Constitutiei astfel incat preşedintele să fie ales direct de către popor.
În România se discută astăzi timid despre reforma constituţională care să precizeze mai clar raportul Parlament-Preşedinte. Republica semiprezidenţială face în România ca preşedintele ales să fie mai puternic, să aibă atribuţii (în special în CSAT) care să-l plaseze ca primul om în stat urmat de preşedinţii celor două camere si de premier. Puterea se disputa permanent la noi intre Presedinte si Premier si de aici conflictele institutionale. În schimb, în Turcia premierul este clar o figură mult mai importantă decât preşedintele ales indirect de parlament.
Mai sensibil decât raportul instituţional este rolul armatei în Turcia. Armata este cea care veghează la funcţionarea democraţiei şi este garantul Constituţiei laice. Din 1960, militarii au contribuit la căderea a patru guverne în Turcia. Elita militară a ameninţat şi de această dată cu intervenţia în forţă, dar simpatia de care s-a bucurat partidul islamist moderat a reparat echilibrul pierdut acum cateva luni.
Explicatia cea mai simplă şi cea mai credibilă a victoriei atât de clare a partidului premierului este economia turcă, stabilitatea şi investiţiile care au crescut în Turcia în ultimii 2-3 ani. Semn că nivelul de trai este cel mai bun catalizator pentru reformele constituţionale, dar si pentru castigare de voturi.