Blog

La „Serile FJSC” află şi studenţii ce s-a întâmplat pe 22 decembrie!

S-a scris despre Serile FJSC, despre cea mai recentă ediţie, şi pe site-ul Asociatiei Europene a Jurnaliştilor. Nu s-a spus totul însă: cât de emoţionat a fost jurnalistul Mihai Creangă să vorbească cu tineri de 18-20 de ani despre experienţa jurnalismului în comunism şi nu s-a spus nici despre cum a reuşit să transmită emoţia în sală. Nu e scris acolo nici cât de miraţi au fost studenţii să audă că pe vremea lui Ceauşescu doar câţiva oameni din presa românească au avut curajul să facă ceea ce au făcut Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Alexandru Chivoiu şi Mihai Creangă – să înfrunte regimul dur ceauşist, Securitatea, închisoarea.

Nu e menţionată nici indignarea tinerilor fjsc-işti despre faptul că imediat după 1990 „mai toată presa era dispusă să facă şi pentru Iliescu aceleaşi lucruri, ca şi pentru Ceauşescu”. Dar mai ales nu s-a spus despre întrebarea inocentă a unei tinere care l-a întrebat pe ziaristul Mihai Creangă, „dar ce s-a întamplat pe 22 decembrie de spuneţi că aţi avut noroc că a venit acea zi?”

Faptul că tineri de 18 ani, născuţi imediat după revoluţie, nu ştiu ce s-a întâmplat în 1989 nu ţine nici de cultură generală sau profesională, nici de calitatea învăţământului preuniversitar, nici de lipsa lecturilor. Ţine mai ales de dezamăgirea părinţilor acestor tineri, care nu vor să îşi mai amintească iluziile şi deziluziile acelor ani.

Cu atât mai necesare sunt întâlnirile de la Serile FJSC şi AZIR. Pe 17 aprilie este invitată ziarista Tia Şerbănescu (Curentul) să vorbească despre jurnaliştii tonomat, despre vedete, despre entertaineri şi prezentatori, despre această lume atât de diferită, dar atât de apropiată de lumea ziariştilor oneşti şi profesionişti.

Mai devreme, împreună cu APEL şi ARBOMedia, facem o dezbatere despre Eficienţa publicităţii în presa locală – săptămâna viitoare joi, la ora 18. Şi mai pregătim o dezbatere cu Felix Tătaru despre Publicitatea electorală, alta cu Compania de RadioPro (Cristi Şnebli, Ramon Cotizo) despre Radioul de ştiri şi muzică (InfoPro) şi alta despre Publicitatea on-line. Alte propuneri?

2 Comments

  1. platon si aristotel si multi alti copii la fel

    Ce revolutie a fost pe 22 decembrie?!

  2. admin

    buna gluma:) Au murit peste 1 mie de oameni intre 17 decembrie si 25 decembrie 1989. Si eu ma intreb adeseori daca au murit pentru revolutie sau din alte cauze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *