Antonio MomocRomânia este din punct de vedere al regimului instituţional republică semi-prezidenţială. Cu toate astea, unii jurnalişti şi politicienii direct interesaţi vorbesc zilele astea despre modificarea Constituţiei pentru ca România să devină regim semiprezidenţial.
Ceea ce îşi doresc, de fapt, PD şi Traian Băsescu este ca România să fie o republică semiprezidenţială după model francez, unde preşedintele este şi mai puternic decât este acum preşedintele în România. Adică, pentru că se tem de reacţia opiniei publice vizavi de un prezidenţialism accentuat (republica prezidentială – de tip american, de exemplu -, unde şeful statului este şi şeful guvernului), aceşti politicieni spun că vor pentru România o republică semiprezidenţială, ceea ce şi este de drept. PD, prin vocea lui Vasile Blaga solicită un model mai aproape de firea autoritară a preşedintelui Băsescu, caruia nu îi place ca în vreme de criză să se dezbată agale şi democratic o lege în Parlament zile în şir, când el ar putea hotarî ce e mai bine pentru popor în doar câteva clipe.
În România, potrivit Constituţiei, preşedintele are cea mai mare legitimitate pentru că este omul politic ales prin vot direct de majoritatea electoratului (doar primarul Bucureştiului se apropie ca număr de voturi de această legitimitate populară, la noi). Preşedintele este cel mai puternic om în stat fiind preşedintele ţării cu tot ceea ce decurge constituţional de aici: şeful armatei, preşedinte al CSAT de unde controlează ca un veritabil şef serviciile secrete, ministerul apărării, de interne, de finanţe, etc, care îi vin în subordine preşedintelui CSAT. De aceea, în România este astăzi un regim semi-prezidenţial prin Constituţia din 1991, amendată în 2003.
În modelul francez după care s-au inspirat Antonie Iorgovan, A. Năstase şi ceilalţi părinţi ai Constituţiei României, preşedintele numeşte premierul, dar are dreptul (mult mai lesne decât în cazul românesc) de a dizolva Parlamentul (în timp ce la noi e nevoie sa cadă guvernul de două ori în termen 60 de zile înainte ca presedintele să declanşeze alegeri generale anticipate – ceea ce este aproape imposibil). În modelul semi-prezidenţial francez, preşedintele poate prezida Guvernul (în timp ce la noi, doar la invitaţia primului ministru preşedintele poate participa la şedinţele de guvern, sau atunci când pe ordinea de zi a guvernului sunt teme de interes naţional). Şi altă diferenţă importantă: în Franţa, preşedintele statului poate recurge direct la referendum de tip legislativ.
Adică, în Franta, ceea ce s-ar decide prin referendumul prezidenţial devine automat lege în vigoare ca parte a dreptului pozitiv, în vreme ce Romania, ceea ce se votează prin referendumul prezidenţial, este pur consultativ (vezi referendumul pentru sistemul electoral majoritar, când s-a dat un vot favorabil sistemului majoritar, de care nimeni din Legislativ nu era obligat să ţină cont, rezultatul votului fiind mai curând politic, simbolic, nu şi obligatoriu pentru Parlament).
Traian Băsescu recunoaşte la început de an electoral că îşi doreşte doar mai multă putere pentru sine. Din păcate pentru noi, cetăţenii simpli care l-am susţinut atunci când Parlamentul a vrut să-l suspende pe nedrept, de data asta, are si un Parlament mult mai dispus să dea curs ambiţiilor sale: până la urmă doar Băsescu a făcut posibilă re-aducerea PSD la guvernare şi a refăcut, la 20 de ani de la revoluţie, FSN-ul!
Antonio Momoc
vezi si textul lui R. Cernea
„Preşedintele Traian Băsescu organizează referendumuri ilegale într-o tentativă de lovitură de stat de catifea”