Blog

Recenzie la filmul „Anul Nou care n-a fost”

Recenzie la filmul „Anul Nou care n-a fost” pe care am publicat-o în Revista Cultura, nr. 644/2024. pag. 120-122, sub titlul Implozia comunismului românesc sau „Anul Nou care n-a fost” să fie.

„Anul Nou care n-a fost”, filmul regizat de Bogdan Mureșanu și premiat la Festivalul de la Veneția, spune povestea României ultimelor ore de dinainte de izbucnirea Revoluției din decembrie 1989 de la București. Acțiunea filmului se petrece la sfârșitul epocii Ceaușescu, într-o singură zi, pe 20 decembrie, și în dimineața zilei următoare, 21 decembrie, la mitingul unei mari adunări populare muncitorești când sunetul unor petarde ar fi transformat totul în altceva decât și-ar fi dorit organizatorii.

22 decembrie 1989 transformă televiziunea de stat în Televiziunea Română Liberă, iar Revoluția este transmisă în direct la televizor. Ulterior, anii 1990, despre care nu vorbește filmul, marcați de mineriade și golaniade, au polarizat societatea românească între susținătorii noului regim FSN și oponenții regimului Iliescu, care scandau în stradă „Cu televizorul ați mințit poporul”, reproșând politizarea televiziunii publice și controlul partinic editorial.

Pe 20-21 decembrie 1989, viața de zi cu zi se scurgea într-un ritm enervant de greoi, ca statul la coadă la pâine. Păreau niște zile ca oricare altele din Epoca de aur, cu bezna și frigul anilor ’80, întreruperile de gaz la bloc, căderea curentului electric din apartamente pentru că se „făcea economie”, raționalizarea alimentelor pe cartelă, cozile la orice de dis-de-dimineață, magazinele Alimentara goale, hazul de necaz din bancurile cu Nea Nicu, paranoia de a nu fi turnat de te miri cine la Securitate, poate de soție sau de propriul copil. Acțiunea filmului demarează lent și explodează undeva spre final, iar pe coloana sonoră „Boléro”, lucrarea compozitorului francez Maurice Ravel, amplifică acest crescendo al tensiunii sociale și psihologice. Totul conduce spre un deznodământ pe care niciun personaj nu îl așteaptă, dar care îi salvează pe toți din situații imposibile.

Anul acesta se fac 35 de ani de la revoluția din decembrie 1989, suficient timp pentru o altfel de raportare cinematografică la ororile ceaușiste. Maniera regizorală în care este focalizată atmosfera acelor zile de decembrie este una cu care spectatorii români sunt mai puțin obișnuiți: încrâncenarea sau atitudinea intransigentă despre foștii sau actualii sunt înlocuite de perspectiva suprarealistă, de comicul de situație, de personajele de râsu’-plânsu’. S-a spus despre film că este o tragicomedie, o farsă istorică, dar în realitate este mult mai mult. Este o propunere de împăcare cu trecutul, o privire conciliantă între cine eram în acele zile de euforie și naivitate și ce am devenit. Libertatea cu împlinirile și deziluziile ei și democratizarea societății post-comuniste ne permit să privim cu mult mai multă compasiune, detașare și maturitate întunecații anii 1980. Ceva ce n-a fost să fie, până acum.

Recenzie la filmul „Anul Nou care n-a fost” poate fi citită integral AICI.

Filmul „Anul Nou care n-a fost” a fost premiat deja la câteva festivaluri internaţionale şi nominalizat la European Film Awards și poate fi văzut Netflix din 22 decembrie 2024:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *