Candidatul la prezidențiale al unui partid social-democrat din Uniunea Europeană se poziționează ca apărător al valorilor religioase. Formațiunea pe care o conduce își are originile în socialism într-un partid comunist din Europa de Est. Contradicția dintre ateismul marxist și religiozitatea unui socialist ne-ar mira doar dacă nu am trăi într-o țară unde aspectele doctrinare sunt mofturi. Aici coerența dintre sigla partidului și politicile guvernamentale este o excepție.
Mândria de a fi etnic român și ortodox sunt punctele cu care se diferențiază în pre-campanie candidatul PSD, Victor Ponta. Mândria de etnie este tema cu care s-au lansat candidații Partidul Social Democrat și la alegerile europarlamentare din 2014.
Istoria recentă a națiunii române este marcată de ideea filosofului și ziaristului Nae Ionescu care împarte locuitorii de la nord de Dunăre în două categorii între: români – ortodocși și vorbitori de limbă română și românii buni – minoritarii etnici sau religioși care nu pot fi niciodată recunoscuți ca români, dar care, dacă oferă majorității etnice suficiente dovezi de fidelitate față de țară, pot fi acceptați ca buni români. De exemplu, adeseori întâlnim printre contemporani afirmația că „cetățenii români de etnie maghiară nu sunt români pentru că nu vorbesc limba română”.
Distincția dintre români și buni români s-a radicalizat în perioada interbelică prin Mișcarea legionară, s-a înfipt în mentalul colectiv prin propaganda naționalist-comunistă și are mulți adepți în România post-comunistă. Definiția românului ca ortodox a fost preluată de naționaliști după ’89. Populismul religios s-a manifestat la Gigi Becali și Vadim Tudor, dar tribunul are „dezavantajul” de a fi protestant baptist. Până la discursul de lansare camerele de luat vederi nu l-au surprins pe Ponta închinându-se la biserică și la fel de adevărat e că nici nu-și întreabă concetățenii dacă știu Crezul.
Dar religia a jucat un rol major în 1996 când liber-cugetătorul Iliescu s-a văzut obligat să-i răspundă lui Emil Constantinescu dacă crede în D-zeu. PSD a învățat lecția: poporul român este credincios și majoritar ortodox. Valorile populare sunt limba de origine latină și religia ortodoxă. Cine nu practică aceste valori din naștere nu poate fi român, ci doar bun român. Deși plătesc aceleași taxe statului român, minoritarii etnici din România sunt „străini” în percepția multor cetățeni care fac parte din etnia majoritară.
Descrisă astfel strategia de discurs a lui Ponta pare câștigătoare. Cu condiția ca publicul să rezoneze la populismul religios. Candidatul cu șansa a doua aparținând PNL-PDL nu trebuie să-și justifice religia protestantă sau apartenența etnică. Ponta impune în spațiul public un clivaj între ortodocși și neortodocși care tinde să transforme votul pentru Klaus Iohannis într-o opțiune pentru egalitatea dintre cetățeni indiferent de apartenența lor la o anumită etnie sau religie. Alegerea unui etnic german sau a oricărui minoritar ca Președinte devine un vot pentru o națiune civică și o societate deschisă.
(Articolul a apărut mai întâi în numărul din august al revistei Timpul, la pagina Polis.)