Antonio Momoc…mă aflam la Serile FJSC, acolo unde cu ceva vreme în urmă am avut şansa să stau mai mult de vorbă cu profesorul. Anul trecut la Referendumul de suspendare, după ieşirea nervoasă a lui Traian Băsescu – preşedintele jucător care mai nou premiază arbitrii -, care o alinta pe ziarista de la Antena 1 cu apelativul “ţigancă împuţită”, am organizat o dezbatere despre insultă şi calomnie în spaţiul public. L-am invitat şi pe profesorul Pruteanu, motiv să mi se reproşeze ulterior că chem la Serile FJSC politicieni. George Pruteanu era invitat acolo însă ca lingvist, profesor de limba română, critic literar, ziarist, om de televiziune!
L-am cunoscut altfel acolo decât de pe sticlă. Mult mai natural, deşi recunosc că nici la Tv nu mi-a părut vreodată prea artificial. L-am întrebat la o şuetă, la o ţigară înainte de dezbatere, dacă i se pare că politicienii fac eforturi să coboare printre muritori şi să participe la dezbateri lipsite de anvergură cum sunt Serile FJSC. M-a privit blând ironic. Răspunsul lui simplu a fost care zei, care nemuritori?
Am continuat conversaţia afară câteva minute, iar oamenii care se aflau la bere la o terasă la câţiva metri, s-au apropiat să îl salute, să îi strângă mâna. Erau bucureşteni foarte simpli, nu păreau profesori de literatură sau critici de artă. George Pruteanu era un om popular, iubit de acei oameni simpli care încă mai cred în şcoală şi îi mai stimează încă pe profesori, era respectat pentru respectul pe care el îl avea pentru limba română şi mai ales pentru bunul simţ.
Prima dată l-am întâlnit când terminam liceul, la intrarea în redacţie la revista Dilema. Colabora acolo pe vremea când făcea emisiunea de la TeLe7abc pe care a preluat-o Protv şi apoi TVR – “Doar o vorbă să îţi mai spun”. I-am cerut un autograf şi pe revistă mi-a desenat un televizor cu un omuleţ – prezentator. A schiţat şi o bulă! I-am povestit despre acest episod când ne-am reîntâlnit şi părea că şi-l aminteşte.
Ceea ce puţini probabil ştiu, George Pruteanu urmărea ştirile de la TV cu sfinţenie. I-am luat vreo două interviuri la radio prin telefon şi de fiecare dată îmi atrăgea atenţia că intră în direct doar la 19:45, după ştiri.
În noiembrie, l-a întîlnit ultima dată, după ce am lansat cartea Activiştii mărunţi cu Zoltan Rostas. I-am povestit despre proiectul de istorie orală, i-am promis cartea şi a scris câteva cuvinte despre ea în Curentul. Am fost la Facultatea la Spiru Haret să i-o înmânez personal. Nu l-a întîlnit atunci… fusese invitat, ca de obicei, la o emisiune de televiziune. I-am lăsat-o cu dedicaţie şi mulţumire. Mi-ar fi plăcut să ştie totuşi mai limpede cât de mult ţin la el pentru dragostea lui de carte şi de limba română. D-zeu să-l odihnească!
Eugenia Radulescu
Fac parte din generatia celor pentru care cartile inca mai sunt izvor de bucurie, si am crescut cu respectul pentru carte. Tin minte ca domnul Pruteanu a trecut cu masina, odata de mult, prin orasul meu natal si s-a oprit la o benzinarie. Fratele meu i-a cerut un autograf si stiu ca mi-a spus ca Pruteanu i-a desenat pe o bucata de hartie un desen inteligent, cu bule explicative, asa cum ii placea sa faca. Ii urmaream emisunea in care ma convingea cu argumente tari ca trebuie sa vorbesc corect. Sunt de parere ca un om isi prezinta cartea de vizita prin modul in care vorbeste.Reusesc sa-mi fac o imagine clara despre un om doar din modul in care isi prezinta discursul. Respect cartile mai mult decat oricare alt lucru, si le tin frumos aliniate dupa marime in mici sanctuare de cultura, acasa, in biblioteca. Pe Pruteanu l-am inteles, il cunosteam doar vazandu-l uneori la tv, era de ajuns sa vorbeasca, stiam cam ce fel de creier se ascunde in spatele vorbelor sale. Cand am auzit aseara ca a plecat sa doarma putin, mi-a parut rau. Avea inca multe de aratat.Limba romana si romanii o sa-i duca dorul multa vreme. Vroia sa mearga cat mai repede acasa, nu mai avea rabdare sa ramana in spital. Acasa, printre cartile sale, acasa cu pisica, acasa, langa „ordinator” si langa „soarece”, si cu un „caine fierbinte” in fata. Shalom, domnule Pruteanu! O sa va duc dorul chiar si la „Centrul de Cumparaturi” de la Unirea…
krossfire
O pata de culoare in peisajul media autohton.
Adrenalina
Pacat de un om atat de cult, care s-a consumat prea mult si prea repede, intr-un oras care ne roade foarte tare zilnic, desi poate nu ne dam seama. Mai ales, pacat de un politician care nu a furat, nu a avut 9 case (ca Adrian Paunescu, care il plangea ieri la Realitatea), nu a dat cu masina peste oameni iesind basma curata, nu a facut decat sa ne mai spuna o vorba. Inteligenta, de fiecare data.
cocalarul_smardoias
Mi-a fost profesor. Regret ca nu l-am vazut decat de trei ori. Era foarte familiarizat si cu internetul. Ar fi avut mult mai multe de spus. Pacat ca s-a terminat prea devreme
Patricea
George Pruteanu va ramane pentru totdeauna in sufletul meu si in mintea mea.Sunt mandra ca acest om este roman si mai ales sunt mandra ca mi-am petrecut copilaria „alaturi”de George Pruteanu,pe care l-am admirat intotdeauna.Imi amintesc ca asteptam cu sufletul la gura emisiuea „Doar o vorba sa-ti mai spun”,ca sa dau doar un exemplu.Stiam ca am multe de invatat.Odihnesca-se in pace!