Antonio Momoc
Pe acest căţel îl cheamă Mamulos. Aşa l-au botezat nişte muncitori. Acum Mamulos are un cămin şi trăieşte într-un dormitor. Un prieten ecologist, Silviu Dumitru, l-a adoptat fără ezitare. Asta după ce i-o promisesem pe Albuţa, căţeluşa cu picioarele rupte pe care a luat-o în grijă tanti Jeni, femeia de serviciu de la bloc. Silviu Dumitru l-a primit pe Mamulos din primul moment, în seara în care l-am cules de sub roţile unei maşini pe căţeluş. În tot acest timp, PDL are un plan de „salvare” a noastră de toţi aceşti căţei: uciderea câinilor cu premeditare vândută publicului ca o poveste americană de succes.
Mamulos este acum crescut în curtea casei lui Silviu Dumitru. L-am cules de sub roţi, îngrozit la gândul că ar putea păţi nenorocirea prin care a trecut Albuţa.
Pe Albuţa astăzi o cheamă Kitty. Noua ei stăpână este tanti Jeni. Fostul ei stăpân sunt eu. Pentru o lună Albuţa a locuit la mine pe balcon şi a dat nas în nas uneori cu Selin, una dintre cele două pisicuţe ale mele. Era cald şi căţeluşa se refăcea după operaţie. Am dus-o la doctor după ce am găsit-o aproape moartă în grădina blocului în care locuiesc. Avea picioarele rupte, deşi dimineaţă o lăsasem foarte jucăuşă printre copaci şi flori. Albuţa avea vârsta de 4-5 săptămâni când cineva i-a rupt picioarele. Probabil un vecin, un întristat care nu poate dormi noaptea din cauza dulăilor maidanezi de care nu se poate apropia ziua de frică. Albuţa e o fire prietenoasă. Atunci când căţeluşa s-a apropiat de vecinul meu pentru a primi mângâiere, s-a trezit cu nişte şuturi în gură. Şi în spate. Şi în burtă. Şi peste picioare. Scena mi-a povestit-o tanti Jeni, femeia de serviciu de la bloc.
După operaţie şi după ce căţeluşa a petrecut o lună la mine acasă, tanti Jeni a adoptat-o pe Albuţa. I-a părut rău că nu a luat-o mai devreme, înainte ca Albuţa să fie traumatizată, pentru a evita drama. Acum, Albuţa e cel mai bun prieten al său de acasă. Şi a botezat-o Kitty, aşa cum o chema pe fosta ei căţeluşă.
Trist e că Kitty, fostul ei câine, acum decedat, a murit după ce a fost hrănită cu nişte oase de pui. Tanti Jeni, femeie de la ţară, nu a învăţat foarte mult din această poveste. Deşi o iubeşte şi o îngrijeşte pe Kitty-Albuţa, o hrăneşte cu oase şi, pe deasupra, refuză să primească boabe de la mine pe care le caracterizează peiorativ ca fiind „bomboane”. Dacă ne gândim la câte E-uri conţin boabele de câini şi pisici, i-am da dreptate. Dar nici oasele de pui sau de orice altceva nu sunt o hrană sănătoasă pentru animale. Chiar şi fără boabe, Albuţa are acum un cămin şi o stăpână.
Până să îl găsesc pe Mamulos, am asistat la zeci de alte drame. Pe stradă, în faţa blocului, în grădină. Căţeluşi sau pisicuţe abandonate imediat după naştere, pe care maşinile vecinilor le calcă fără intenţie, pe care copii le chinuie pentru că animăluţele se ţin după ei.
Sterilizarea este gratuită, dar cine să îşi asume această responsabilitate, cine să aibă timp să ridice toţi câinii de pe stradă, cine să îi ducă la veterinar şi cine să îi îngrijească apoi câteva zile înainte de a le da drumul înapoi în stradă? Autorităţile, plătite din bani publici, pretind că nu au timp şi nici bani pentru sterilizare. Rezolvarea rapidă pare a fi uciderea în masă a animalelor. Şi pe mulţi oameni îi entuziasmează acest gând.
Personaje ca tanti Jeni nu sunt auzite sau văzute de nimeni.
Florentina Vandici
De ce să nu eutanasiem animalele din Parlament şi din Guvern?