Antonio MomocÎn România de azi un radical naționalist, ca Gigi Becali, este primit cu brațele deschise în PNL și acceptabil ca „liberal” doar pentru că are bani; un politician extremist, ca Vadim Tudor, care cerea moartea intelectualilor în revista România Mare în anii ’90, este acum apreciat ca „democrat” si umanist pentru că se lamentează despre cât de iubitor de animale este el și cum i se rupe inima de masacrul mistreților de la Balc; un jurnalist de televiziune care a fondat un partid de teamă de închisoare și pentru a obține imunitate, ca Dan Diaconescu, este privit ca Salvator al economiei, iar partidul său (cinic intitulat „al Poporului”) obține 15% din voturi în timp ce el și membrii partidului continuă propaganda la OTV din postura de așa-ziși ziariși sau invitați permanenți.
Candidați la Parlament pe listele „roșii” ale PSD, ca Remus Cernea, pozează pe FB în “Verzi” și salvatori ai naturii în vreme ce Guvernul Ponta sprijină exploatarea gazelor de șist și legea minelor pentru exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montana; comuniști, ca Traian Băsescu, condamnă în Parlament comunismul, pe principiul „hoțul care strigă hoții”; acuzați de corupție și condamnați pentru fapte penale, ca Adrian Năstase, sunt priviți de cei mai tineri români ca martiri politici sau victime ale regimului Băsescu; regizori propagandiști care au construit cultul personalității lui Ceaușescu și ideologia naționalist-comunistă, ca Sergiu Nicolaescu, sunt apreciați ca mari autori de filme; plagiatori, ca Victor Ponta, sunt percepuți ca doctori și victime ale manipulărilor din presă și din sistemul de educație, etc, etc
România a amețit din cauza acestor „modele politice” și a acestui mod de a face politică. Într-o țară în care există atâta confuzie și amețeală valorică, este necesară tot atâta muncă: din acest motiv cel puțin jurnaliștii, profesorii, voluntarii din asociații și ong-uri au responsabilitatea de a fi cu capul pe umeri. România nu are nevoie de un nou partid sau de politicieni salvatori, ci de educație, profesionalism și seriozitate. Adică de mai multă societate civilă.
Vlad
Saraca tara bogata, de politicieni esti invadata…
Vlad Ilaş
Foarte bun articol, i-ai dat pe toţi cu capul de pereţi :))
Pe Remus Cernea l-am întrebat şi eu pe facebook care-i treaba cu candidatura de la Constanţa pe listele USL, dar n-am primit niciun răspuns.
A fost portiţa lui de intrarea în Parlament şi, dacă nu mă înşel, de a avea al doilea job din viaţa sa 😀
Trebuie societate civilă, este o nevoie disperată de aşa ceva. Dar, vorba reclamei: „n-ai cu cine, domn’e, nişte ţărani!”…
Antonio Momoc
Vlad, amintește-ți cât ai lucrat în campania din 2009 pe comunicarea online (Youtube, FB, site, blog, forumuri etc) pentru Remus Cernea sub coordonarea mea. Amintește-ți că am câștigat împreună premiul pentru cea mai bună campanie de comunicare politică online. Amintește-ți că nu-l cunoștea nimeni pe atunci și noi i-am făcut clip și i-am scris discursuri și punctaje pentru emisiunile TV. Amintește-ți ce băiat sincer și naiv era Remus. Mi-e teamă că nu mai e nimic din ce a fost atunci. Politica și virusul puterii (apropierea de puternicii zilei, precum Victor Ponta) l-au contaminat. Dar Remus Cernea și credulitatea lui au generat cea mai benignă dintre problemele cauzate de politicienii toxici invocați în această discuție.