Statul băgat de moguli în criză?

Concedierea lui Traian Răzvan Ungureanu de la Cotidianul dă naştere unor întrebări şi unor dezbateri publice cu mult mai grave decât cele legate de faptul dacă un jurnalist care se angajează în lupta politică poate să îşi păstreze sau nu editorialul în ziarul a cărui politică este să nu accepte în paginile sale semnătura unor politicieni sau a unor editorialişti-politicieni.

În postul din 10 martie, Cătălin Tolontan povesteşte pe blog că „luni seara, am asistat la Realitatea TV, invitaţi şi telespectatori, la cea mai evidentă demonstraţie de forţă a mogulilor. “Avem un stat slab şi nişte moguli puternici”, i-am spus lui Sorin Ovidiu Vântu, la care a răspuns: “Întăriţi-vă statul!”. M-am blocat şi am spus: “Asta şi încercăm!” În subtext, Vântu şi Patriciu au spus acelaşi lucru: pe ei îi interesează propria lor putere economică, e legitim să se preocupe de asta, ocupaţi-vă voi de stat dacă aveţi chef.”

Unde este statul român pe care Tolo spune că încearcă să îl întărească? Dacă statul ar fi existat, autorităţile acelui statul ar reacţiona atunci când oamenii de afaceri sau oamenii politici ar încerca să transforme afacerile lor private în afaceri de stat. Statul român este în criză cu mult înainte ca criza financiară internaţională să înceapă.

Nu o dată am asistat în România la situaţii în care afacerile de familie au devenit ori sunt afaceri de stat. Tocmai pentru că spaţiul public nu există, tocmai pentru că avem atât de puţin interes vizavi de lucrul public ori de participare la viaţa publică, nu avem stat sau civilitate. Pentru a avea stat puternic trebuie să ai cetăţeni care să creadă în el.

Statul este o abstracţiune în care cetăţenii pot crede sau nu (Burdeau). El există cu cât cetăţenii care îl alcătuiesc cred mai tare în el. Problema noastră nu este ca am am fi avut vreodată prea mult stat, ci că nu am avut vreodată suficient. În comunism Partidul Comunist Român a fost gruparea care a înlocuit statul, oamenii îşi rezolvau problemele la Partid, nu în instituţiile de stat. Nomenclatura de partid era cea care controla ceea ce era prezentat publicului drept stat. În fapt puterea era personală şi se concentra în mâinile Dictatorului, a soţiei şi a apropiaţilor acestuia.

După 1990 foştii securişti, comuniştii îmbrăcaţi în haine de carton capitaliste, birocraţi deveniţi oneşti oameni de afaceri, noii baroni locali au preluat statul şi administraţia. România este o republică absentă (Barbu).

Statul român nu există pentru că instituţiile sale nu funcţionează, pentru că justiţia e o anexă a puterii politice, pentru că legile fie sunt gândite în interes privat, fie sunt prost aplicate, pentru că cei care au rolul de a veghea la execuţia lor se poartă ca şi când ar fi pe propria feudă şi se comportă abuziv. România este un stat de drept în sens slab: avem legi, o Constituţie, dar nu ştim nici măcar aliniatul 1, ce să mai vorbim de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti (Bobbio).

România este un stat slab pentru că încrederea cetăţenilor în acest stat este zero. Putem avea încredere în persoana Băsescu ori în familia acestuia (inclusiv în fiica), dar nu în statul pe care preşedintele ar trebui să-l reprezinte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>