Antonio MomocMarți, 24 ianuarie 2012, la Muzeul Țăranului Român, etnologul Șerban Anghelescu a deschis dezbaterea volumului „Capcanele politice ale sociologiei interbelice – Școala gustiană între carlism și legionarism” (Momoc, Ed. Curtea Veche, 2012) cu întrebarea legitimă de ce un sociolog nu ar avea dreptul să fie partizan al unei mișcări politice? Membrii Școlii gustiene au demonstrat că poți fi savant, specialist, tehnocrat și să crezi în același timp într-o formulă partinică.
Anghelescu a reamintit că sociologii din Școala lui Gusti sunt oameni de acțiune. Sociologia lui Dimitrie Gusti este una militantă, reformistă, angajată. Din acest motiv sociologii din Școala Sociologică de la București nu puteau evita capcana implicării politice. Perioada apariției noului stat român de după Unirea din 1918 era una în care reforma nu era posibilă fără implicarea administrației publice, în frunte cu Regele Carol al II-lea.
Politologul Cristian Pîrvulescu a punctat că reformisul lui Gusti ar fi fost unul de sus în jos, unul forțat, impus populaţiei aproape nedemocratic, împotriva ei. Pîrvulescu s-a referit la anii 1938-1939, la perioada dictaturii lui Carol al II-lea, în care a funcționat Legea Serviciului Social inițiată de Gusti și redactată de elevii Henri H. Stahl și Octavian Neamțu. Potrivit acestei legi, toți absolvenții facultăților din România, nu puteau obține diploma de licență dacă nu efectuau trei luni de muncă voluntară la sat.
Am amintit în intervenția mea că proiectul de modernizare al lui Gusti s-a suprapus cu proiectul Regelui Carol al II-lea și că în 13 ani de cercetare monografică la sat (1925-1938), munca echipelor lui Gusti a fost una de cercetare, de monografiere și de stimulare a inițiativelor locale în sensul dezvoltării comunitare, de ridicare a nivelului de trai al unei populaţii paupere, rurale. Doar contextul special al dictaturii regale a transformat reforma aplicată până atunci de jos în sus într-o inginerie socială și deci, abia în ultimele luni de proiect putem vorbi despre un reformism „forțat”. Proiectul gustiano-carlist a fost aplicat forțat, să nu uităm, doar în contextul apropierii războiului și al ascensiunii celor care reprezentau deja competiţia lui Carol al II-lea: Mișcarea legionară.