Antonio Momoc“Ce nenorocire o fi pe poporul ăsta să aleagă între doi foşti comunişti – între Adrian Năstase şi mine?” Aşa se întreba retoric candidatul PD, Traian Băsescu, în 2004 în dezbaterea finală de pe TVR. “Să nu vină altul după atâţia ani, din lumea asta necomunistă?” Şi după două mandate ale lui Traian Băsescu suntem în acelaşi punct în care am fost cu Ion Iliescu. Foştii comunişti controlează şi azi România post-comunistă.
Traian Băsescu putea fi Preşedintele care să pună capăt ascensiunii permanente a foştilor comunişti. A ratat o şansă istorică şi a preferat să mimeze asta. A făcut-o mai întâi când a ţinut discursul din Parlament pe marginea raportului Tismăneanu. O face astăzi când va promulga o Lege caricaturală a lustraţiei.
Revoluţionarii de la Timişoara au dorit în decembrie 1989 – prin Punctul 8 al Proclamaţiei – o lege prin care să blocheze temporar accesul la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere comunistă şi din aparatul represiv al regimului comunist. Evident, dinozaurii comunişti, ca Ion Iliescu sau Ilie Verdeţ ar fi fost excluşi de la putere în 1990. Timişorenii cereau ceea ce s-a înfăptuit în ţări ca Cehia sau Ungaria: resctricţionarea pentru câţiva ani a accesului la conducerea ţării a tuturor celor care au făcut parte din structurile de conducere ale Partidului Comunist Român. În acest mod ar fi fost pe deplin realizată schimbarea social-politică, trecerea de la comunism la democraţie, de la socialism la capitalism.
În România postrevoluţionară trecerea de la comunism la capitalism s-a făcut prin intermediul comuniştilor de rang 2, aşa cum au fost Teodor Stolojan sau Traian Băsescu. Promotorii capitalismului au fost securiştii. Comuniştii grei, din prima linie, ca Ion Iliescu, au rezistat până în 2004, apoi locul le-a fost luat de comuniştii din eşalonul 2 şi de către foştii securişti care conduc România astăzi.
La 22 de ani de la Revoluţie, actuala putere încearcă să profite de idealurile revoluţionarilor pentru a câştiga voturile anticomuniştilor. Aşa cum Ion Iliescu şi FSN au furat revoluţia română în 1989 (interzicând PCR şi mimând astfel că am terminat cu comunismul), la fel Traian Băsescu şi PDL (prin rapoarte istorice sau prin legi caricaturale ale lustraţiei) fură idealurile anticomuniste ale revoluţionarilor.
Legea votată de majoritatea PDL-UNPR-UDMR în anul electoral 2012 a ajuns în versiunea ei actuală doar cu intenţia de a restricţiona accesul în viaţa politica a inamicilor politici ai PDL care au făcut parte din structurile PCR. S-a procedat la fel cu legea Ticu Dumitrescu pentru accesul la dosarele Securităţii. Comuniştii din Parlemantul post-comunist au modificat legea lui Ticu în apărararea intereselor lor, în protejarea celor grei, încât marele ţărănist a murit ştiind că legea aşa cum a fost publicată în MO nu are nicio legătură cu ce a gândit el.
Prin Legea lustraţiei din 2012, puterea actuală alcătuită din comunişti care erau mai tineri şi mai mici în 1989, îi lustrează doar pe comuniştii mai bătrâni şi mai grei, adică pe cei aflaţi în Opoziţie, în PSD: cei mai mulţi probabil că nu candidau oricum la un nou mandat.
Dar Legea, deşi ca etichetă lustrează, pe fond păstrează dreptul comuniştilor din partidele din coaliţia PDL-UNPR de a conduce mai departe România. PDL a votat o lege incompletă care scoate din categoria celor lustraţi pe cei care făceau parte din structurile de tineret UTC, precum Emil Boc sau Mihai Răzvan Ungureanu.
“Nenorocirea” despre care vorbea candidatul Traian Băsescu în 2004, “ca românii să aleagă între foşti comunişti” continuă prin această caricatură de Lege a lustraţiei. Românii vor avea de ales tot între foşti utc-işti ca Victor Ponta şi MRU.