Politics & Policies

Apărat de foşti comunişti, Statul-Social devine şi mai vulnerabil la atacurile lansate dinspre BNR şi Preşedinţie

Politicieni ca Traian Băsescu, bancheri ca Mugur Isărescu, etc. duc de ceva vreme o luptă ideologică împotriva ideii de Stat Social în favoarea căreia se exprimă foşti-comunişti ca Ion Iliescu sau Adrian Năstase. Apărătorii, decredibilizaţi şi demonizaţi, prin natura etichetelor care li se pun în sfera publică, afectează dezbaterea detaşată despre Statul Social. Statul social…

Imperiul din Atlantic City, mai mult decât un serial original HBO

În România anilor ’20 de după război, politicienii liberali construiau un stat naţional (omogenizarea culturală împotriva minoritarilor etnici fiind aproape o politică de stat), iar elita intelectuală contura cu destul de multe stângăcii sfera publică şi pluralismul. Criza administrativă de după Unire care prelungea criza economică şi socială din vremea războiului alimentau dezvoltarea unui curent…

Vreau să fiu (r)om

“Vreau şi eu să fiu revizuit” este titlul unei cărţi recent apărute la Ed. Curtea Veche, semnată Zoltan Rostas. “Vreau şi eu să fiu revizuit” este de fapt titlul unui articol publicat de antropologul Mihai Pop în perioada interbelică. Era o reacţie a omului Pop la legea de esenţă fascistă emisă de Guvernul lui Octavian…