Dacă Mircea Geoană a scos vreo vorbă de duh în ultimele zile, aceasta o reprezintă sintagma „PD-L-EBA”. Uniunea PD-L cu EBA (cel puţin la Constanţa fuziunea pre/electorală a fost recunoscută oficial) a fost botezată inteligent “Pedeleba” de prezidenţiabilul pe care unii îl alintă şi astăzi pe nedrept Prostănacul. Cu alte cuvinte, liderul PSD mărturiseşte că se află într-o alianţă la guvernare cu pedelebişti. Gura păcătosului…
Dacă ar fi să analizăm serios şi dacă am pune între paranteze noua formaţiune (PD-LEBA), cel mai mult la aceste alegeri europarlamentare ar fi de apreciat absenteismul. Cetăţenii patriei dau dovadă încă o dată de inteligenţă dând cu tifla politicienilor. Dacă ar fi avut cu cine, românii ar fi votat. Dacă ar fi avut de ce, românii ar fi votat. Dincolo de ceea ce pretind analişti ca Emil Hurezeanu sau Cristi Pîrvulescu, cetăţeanul Mircea Badea are de această dată dreptate: fie că votezi pentru, fie că votezi contra, alianţa nefirească PD-LEBA+PSD este demonstraţia cinică a omului politic că atunci când vrea la putere nu ţine cont de voinţa alegătorului. Şi pentru că alegătorul nu este atât de prost, i-a întors spatele politicianului, aşa cum politicianul face de regulă în perioada dintre campaniile electorale.
Nu putem însă să nu vedem că gluma se îngroaşă şi dacă în 2000 am scăpat de Vadim votându-l pe Iliescu, în 2009 cuplul Becali-Vadim a atins primul obiectiv de marketing: două mandate de europarlamentar. Pe fondul creşterii simpatiilor pentru radicali, în condiţii de criză social-economică, atunci când nu se exprimă politic clasa de mijloc, se exprimă vulgul şi mai ales votează cei mai frustraţi, mai marginalizaţi şi mai puţin educaţi români. Cei mai nemulţumiţi de sistem au votat PRM, cei care vor putere pentru cei care îşi fac singuri dreptate, au votat Gigi Becali. Evident că în condiţii de anomie se exprimă şi cei care votează la mişto (pe Eba) sau se pune în mişcare aparatul de de partid (membri fideli) care alege la comanda politică (pe Eba).
Perdantul alegerilor este şi de această dată PNL. Partidul Liberal moşteneşte imaginea unei formaţiuni care a cheltuit enorm şi nejustificat înt-un an de criză sub guvernarea Tăriceanu. Înfrângerea PNL ar trebui să înseamne pentru Crin Antonescu semnalul că trebuie să facă schimbări majore la vârf în partid. Încrederea românilor în lideri ca Norica Nicolai sau Ludovic Orban (deşi apropiaţi ai lui Crin) este minoră.
Dar dacă vrea să câştige prezidenţialele, schimbările majore trebuie produse de Crin în special la nivel de comunicare. Cu acest procent, şeful liberalilor nu are cum să aspire la turul al II-lea în alegerile prezidenţiale. Vadim Tudor cu promisiunea unui Gigi Becali viitor premier poate ajunge la un procent asemănător cu ceea ce a obţinut PNL pe 7 iunie la europarlamentare.
De fapt, doar o strategie opresciană îl poate ajuta pe Crin Antonescu. Demisia din PNL şi cedarea partidului lui Ludovic Orban, l-ar ajuta mult mai mult ca imagine. Antonescu poate candida ca independent, detaşându-se astfel de imaginea şifonată a PNL. Într-un asemena scenariu PNL ar trebui să pună maşinăria locală de partid în mişcare şi să-l ajute (neofocial) pe preşedintele demisionar din PNL să câştige alegerile.
Într-un scenariu mai realist, în care Crin nu este nevoit să plece din PNL, vocea lui Sorin Oprescu ar trebui să se facă mai clar şi mai răspicat auzită în media şi în public în favoarea lui Antonescu. Ca susţinător al prietenului său Crin Antonescu, Sorin Oprescu ar trebui să devină unul din vectorii electorali principali ai lui Crin, aşa cum Mircea Dinescu şi Mona Muscă au fost pentru Băsescu în 2004.
Sunt sfaturi gratuite prin care cred că Crin Antonescu s-ar apropia procentual de Mircea Geoană. Fostul prostănac este momentan ocupat de desfacerea alianţei din interes cu pedelebiştii.
Adrenalina
tare mi-e teama ca tot cu basescu „ne alegem”, ca sa fac un calambur…..
crin nu are nici prenumele si nici firea unui politician care sa stie sa-si urmeze interesul parand foarte scrupulos si patriot, cand el de fapt n-are niciun scrupul (ca base).
Adrenalina
vezi, asta e diferenta dintre tine si ciutacu: amandoi il sustineti pe crin, doar ca unul e jurnalist, turuie cat il tzine, fara a-l consilia insa in vreun fel pe crin, ci doar criticandu-l si pentru asta ia o gramada de bani la tv, in timp ce tu esti politolog/analist, dai sfaturi bune, dar pe gratis… 🙂
Antonio Momoc
sfaturile mele sunt doar pe gratis… deocamdata:)
diana
1.eu cred ca in primul rand Crin ar trebuie sa reciteasca atributiile pe care le are sau nu ca viitor wannabe presedinte. sa nu se mai faca de ras cand ii cere un smecher sa vorbeasca in limbi straine, ca sa-i „umbreasca” pe desteptii care din orgoliu nu si-au angajat translator. si abia apoi sa ia lectii de comunicare.
p.s. in cazul in care gresesc, as vrea sa mi se arate unde scrie in Constitutie ca presedintele trebuie sa fie poliglot.
p.s. 2. cumva presedintii au si indemnizatii pentru ca pocesc o limba straina?
2. de unde aberatia asta? fuziune cu un numar de inmatriculare???????? si-a facut buzata aia partid? dar cand vreodata a parasit ea PD-L-ul??? eu nu mai inteleg nimic din politica asta. poate sunt prea proasta.
Antonio Momoc
@ diana – 1. am mai spus şi cu alt prilej: cred că testul de limbă engleză la care l-a supus CTP pe Crin era o tactică de atragere a electoratului neşcolit. Testul a fost o capcană pentru alegătorii cu venituri sub-medii care aveau impresia despre Antonescu că face parte din categoria românilor care o rup în figuri pe englezeşte, a celor care îşi dau copii la şcoli particulare (cu profesori britanici, eventual) şi care îşi fac cumpărăturile la Londra. Astfel Crin nu mai e „prinţişorul”, fandositul, aristocratul… acum putem spune despre el, uite e de-al nostru, din popor, un om obişnuit.
De fapt, cred că Antonescu a jucat teatru când a pretins că nu ştie engleză.
2. Aberaţia vine de la liderii PD-L. Ei s-au lăudat că au câştigat alegerile europarlamentare pentru că mandatele lor se adună cu mandatul lui EBA.
Cineva care a dat dovada de prostie mergand la vot...oare?
Romanii nu au absentat din inteligenta ci din indiferenta. Nu au sanctionat in niciun fel clasa politica, ci dimpotriva au permis unor oameni precum becali, vadim si eba sa obtina procente asa mari. Indiferent cat de putini ar fi mers la vot tot se alegeau europarlamentari. O sanctiune ar fi fost prezentarea la vot si anularea buletinelor. Faptul ca nu s-au prezentat a aratat indiferenta(chiar daca multi sunt scarbiti , majoritatea au devenit pasivi dpdv politic si exclud politica din viata lor- dar asta nu inseamna ca politica nu-i va mai afecta). Dar de ce tocmai cei care nu s-au prezentat la vot comenteaza rezultatele?
Antonio Momoc
@ cineva… – În absenţa unor cercetări sociale operăm cu ipoteze. Ipoteza pe care o adopt eu este că cei mai mulţi dintre cei care nu s-au prezentat au făcut-o din inteligenţă şi cu mesaj. Ipoteza ta este indiferenţa. Acum reciproca la ipoteza mea nu este prostia, ci absenţa mesajului. Reciproca la ipoteza ta este implicarea, respectiv participarea responsabilă, nu nivelul de inteligenţă. Ergo, să nu amestecăm lucrurile!
Cât priveşte comentariile, ele sunt libere cu atât mai mult cu cât eu cred că cei care nu s-au prezentat la vot au de transmis un mesaj, deci majoritatea tăcută la vot (sancţionând clasa politică prin neparticipare) poate fi o majoritate expresivă social.
Deşi cei care au votat nu sunt îndreptăţiţi să mai cometeze (întrucât -au exprimat deja elocvent prin vot, vezi pe cine au votat) eu cred că şi ei au dreptul să comenteze!
diana
Aha, deci acum il vor vota si taranii, tiganii, oamenii cu 3 clase doar pentru ca el nu a vrut sa se rupa in figuri in engleza? nu prea sunt de acord. atunci de ce a stalcit in franceza cuvinte elementare? si pe de alta parte, daca asta e strategia lui, sa para incompetent doar pt a mai castiga electorat, ma tem ca prefer sa castige tot Base.
cineva care NU a votat!
cineva..- Acum voi vorbi in numele celor care nu au votat, particularizand. Si ce daca nu am votat? Eu sunt de parere ca oricine are dreptul la opinie indiferent daca a votat sau nu!(doar e si un drept garantat prin lege..) Simplu fapt ca ai votat itzi da legitimitate sa comentezi iar mie nu? Cam asta se intelege din sustinerea ta. In conditiile unui argument foarte puternic -nu am avut cu cine sa votez, niciunul dintre personajele politice din campania pt euroelections nu mi-a inspirat incredere si competenta- voi continua sa comentez! De ce sa traiesc cu gandul ca am trimis inca o mana de oportunisti la plimbare la Bruxelles, pe foarte multi bani?