Regizorul filmelor documentare Roger & Me, Bowling for Columbine, Fahrenheit 9/11 şi Sicko, Michael Moore revine în 2010 cu o “poveste de dragoste”: Capitalism, a Love Story este un film despre dragostea de bani, de avere, de profit. Mesajul lui Michael Moore este acela că bogaţii, bancherii, capitaliştii iubesc banii şi nu doar banii lor, ci şi pe ai noştri! Din aceasta perspectivă, Capitalism, a Love Story nu este doar un documentar, ci şi un romance movie.
Deşi putem fi de acord cu multe din criticile lui Moore la adresa sistemului capitalist neoconsevator, diabolizarea cu orice preţ a capitalismului riscă să producă efectul contrar. În încercarea de a ironiza lăcomia capitaliştilor, Michael Moore argumentează că doctrina creştină ar fi una anti-capitalistă. Dar dacă ne uităm cu atenţie în Noul Testament, nu vom găsi niciun verset în care Isus să se fi pronunţat împotriva banilor, a investiţiilor ori a profitului, niciun cuvânt despre faptul că banul este ochiul dracului. Morala creştină ne învaţă că nu trebuie să iubeşti banii mai mult decât pe D-zeu sau pe Om, din acest motiv Isus afirmând că “mai degrabă intră o cămilă prin urechile acului, decât un bogat în Împărăţia lui D-zeu”. Testul suprem era îndemnul “vinde tot ce ai, oferă săracilor şi urmează-mă”, adică fă dovada faptului că îl iubeşti pe D-zeu mai mult decât iubeşti banii şi plăcerile acestei lumi. Deşi cei mai mulţi învăţăcei erau pescari săraci, unii dintre apostolii lui Isus nu stăteau deloc rău cu banii, iar cercetări recente demonstrează că Maria Magdalena era o văduvă bogată care a finanţat călătoriile lui Isus.
Un alt argument anti-capitalist discutabil, de data asta de inspiraţie marxistă, ar fi acela că bogăţia lumii se concentrează în mâinile câtorva, în vreme ce restul lumii moare de foame. Confundând intenţionat clasa de mijloc cu clasa muncitoare, Moore arată că doar 1% din populaţia SUA reprezintă bogaţii Americii (marii capitalişti), şi că aceştia îi exploatează din vârful piramidei sociale pe restul de 99%. Cei 99% deţin însă o resursă de care cei mai bogaţi se tem: dreptul de vot. Dorind să demonstreze că în SUA democraţia politică funcţionează, Michael Moore uită să adauge că aceiaşi 1% bogaţi sunt cei care finanţează campaniile politice, atât ale democraţilor, cât şi ale republicanilor.
Filmul ne comunică faptul că în esenţă americanii au de păzit democraţia politică, dar că e vremea să lupte şi pentru democraţia socială. Drepturile sociale pentru care a militat Franklin Delano Roosevelt s-au afirmat după al doilea război mondial în ţările europene (transformate prin politici sociale în state-sociale), dar nu au fost votate niciodată în Congresul SUA, într-un regim tot mai ultraliberal şi neoconservator. Dacă sistemul de vot l-a adus democratic la putere pe B. Obama, (o dată cu înlăturarea autoritarismului lui G.W. Bush), la locul de muncă în SUA încă funcţionează dictatura (teama de eticheta de “comunist » a condus la proasta organizare în sindicate a muncitorilor şi la nerespectarea crasă de către patronate a drepturilor oamenilor muncii).
Discursul anti-corporatist, argumentele emoţionale împotriva instituţiei creditării, a ipotecii, a bancherilor şi patronilor , adică întreaga retorica anti-capitalistă pune stângaci în locul capitalismului democraţia. Dar democraţia este un regim politic, în vreme ce capitalismul este un mod de funcţionare a pieţei economice. Capitalismul există şi coabitează cu autoritarismul sau cu lipsa de democraţie (vezi ţările arabe), iar statele care se îndreaptă spre democraţie nu sunt neapărat capitaliste (vezi cazul românesc după 1990).
Ceea ce pare a solicita Moore, atunci când la finalul filmului ne cere să ne alăturăm lui în demersul de a înlocui capitalismul cu democraţia, este o corijare a capitalismului ultraliberal prin politici intervenţioniste sau de asistenţă socială: atunci capitalismul va fi înlocuit cu (social-)democraţia. Cea mai recentă criză financiară demonstrează că Noul Capitalism are nevoie de ajutorul şi implicarea statului. Până unde ar trebui să se implice statul, este o altă discuţie (pentru că deocamdată statul s-a implicat pentru salvarea băncilor şi a averilor bancherilor, nu pentru salvarea caselor sau a locurilor de muncă ale oamenilor simpli).
Filmul merită văzut şi pentru că Michael Moore, deşi face apologia socialismului, se comportă pe piaţa ideilor ca un capitalist. Face mişto de capitalism, îl demonizează, îl discreditează, dar face bani frumoşi în acest sistem economic: documentarul în care a investit (ca de obicei) un buger redus, i-a adus un profit uriaş. Filmul are, la scurt timp după lansare, un succes de casă de aproape 15 milioane de dolari.
Monica
Imi place stilul lui Michael Moore, dar niciodata nu am putut sa fiu in totalitate de acord cu el. La fel s-a intamplat si cu „Capitalism…”, care are un mesaj puternic socialist, dar si nenumarate contradictii, pe care le-ai expus si tu. Nu mi-a placut nici faptul ca a apelat la un reprezentant al bisericii pentru a-si intari un argument, nici demonizarea companiilor (desi la nivel emotional inteleg unde bate). Mi-a amintit pe alocuri de Naomi Klein si „The Take”, dar si de un documentar mai vechi de-al lui Moore, „The big one” (daca nu ma insel, asta e primul in care ataca corporatiile). Per total, cred ca „povestea de dragoste” a lui moore merita vizionata, dar nu cazul sa-i digeram ideile fara a le analiza din mai multe perspective.
Antonio Momoc
Dragă Monica,
Nu mesajul puternic socialist e problema filmului (care socialism nu e cu nimic mai demonic decât capitalismul şi nici invers), ci aşa cum observăm amândoi, o serie de argumente de natură socialistă. Acele argumente socialiste care nu stau în picioare ar putea anula argumentele socialiste serioase:
De exemplu un argument cu care nu ai cum să nu fii de acord este acela că statul ia din banii Băncii naţionale (la noi), federale (la ei) pentru a veni în ajutorul băncilor comerciale sau al bursei şi nu vine în sprijinul angajaţilor şi al protejării locurilor de muncă ale plătitorilor de taxe. Un asemenea mesaj social, se pierde atunci când Moore critică sistemul capitalist prin apel la oamenii Bisericii catolice care înţeleg Noul Testament ca pe Manifestul Partidului Comunist.
Un alt exemplu: piloţii americani care din pricina reducerii salariului sunt nevoiţi să aibă un second job ca hotelieri, chelneri, femei de serviciu, etc. Incredibil! Dar câteva accidente (avioane care transportau fie mărfuri, fie pasageri civili) s-au produs în SUA cauzate de oboseala şi stresul piloţilor care pentru a avea bani de rate sunt nevoiţi să nu mai doarmă.
Şi am putea continua…