Blog

Școala de Vară la Fesivalul de Film și Istorii de la Râșnov

Este pentru a treia oară când sunt invitat ca trainer la Școala de vară interdisciplinară de la Râșnov.

Anul acesta am avut satisfacția de a lucra cu studenți ambițioși care-și petrec ultimele zile de vacanță de vară la „școală”, cu proiecte de cercetare, dezbateri, ateliere, iar serile cu muzică, concerte, filme, un pahar de vorbă și relaxare.

Proiectul Școlii de Vară este meritul organizatorilor Festivalului de Film și Istorii FFIR ajuns la a 17-a ediție: Mihai Dragomir (coordonatorul festivalului, Asociația Mioritics), Iulia Hermeneanu (jurnalistă) și Cosmin Budeanca (istoric, Fundația Culturală Memoria). Ei au construit aici an de an o comunitate științifică și civică conectată local și internațional.

Studenți și profesori, artiști și spectatori, cercetători și finanțatori, antreprenori și bugetari, activiști și politicieni, critici de film și regizori, organizatori și participanți se întâlnesc aici, fa Râșnov, fac voluntariat pentru comunitatea locală, își vorbesc la aceeași masă fără ură sau patimă, dezbat rațional pe teme de actualitate cu miză, lucrează individual și în echipe în ateliere, învață unii de la alții, caută și imaginează soluții la probleme sociale, economice, administrative, propun proiecte de cercetare & dezvoltare comunitară pe care le transmit actorilor politici, sponsorilor potențiali și decidenților.

Școala de vară de la Râșnov este o ocazie pentru studenți de la specializări diferite, de la universități din Cluj, Brașov, Timișoara, Craiova, Chișinău etc să învețecîn vacanță, să își dezvolte skilluirle și să primească educație alternativă: financiară, antreprenorială, digitală etc.

Trainingul meu de „Public Speaking / Comunicare și vorbire în public” pe care îl susțin aici este versiunea pentru studenți a cursului pe care îl susțin la Red Carpet Production pentru top&middle managementul companiilor multinaționale.

Sunt onorat să fac aici voluntariat împreună cu colegi profesori din centre universitare din țară și recunoscător organizatorilor Festivalului de la Râșnov care de peste 10 ani au construit această Școală de vară unde participă studenți de la comunicare, jurnalism, istorie, sociologie, științe politice, arhitectură, matematică, studii economice, administrație publică sau media digitală.

La aceste cursuri de la munte ne alimentăm cu toții – studenți, bursieri, mentori, traineri – cu energie pozitivă, skilluri, tehnici și idei noi și cu prietenii pe viață. Și, mai ales, cu sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *