Antonio MomocBucureştiul şi implicit România nu sunt întotdeauna pe ultimul loc în topuri. La câinii vagabonzi care omoară copii pe stradă, la traficul în care pierzi două-trei ore din viaţă pentru a parcurge o staţie RATB şi mai ales la aerul înbâcsit şi otrăvitor nu ne întrece nimeni. Vorba lui nenea Iancu, să nu avem şi noi faliţii noştri?
Iar principalul falit se numeşte Adriean Videanu şi politicienii din administraţia de la Primăria Bucureşti. Bucureştiul e falit din atâtea puncte de vedere. Ironic e faptul că cine o fi făcând campania pentru PDL sector 2 ne ia de “fraeri” şi postează pe fluturaşii şi scrisorelele portocalii din cutia de scrisori sloganul: “Cutărescu, un Negoiţă pentru sectorul 2”. Probabil că găluşca electorală a fost lansată/servită şi în celelalte sectoare, iar clonarea lui Liviu Negoiţă e în desfăşurare în laboratoarele PDL.
Cu tot cu sectorul 3, Bucureştiul e primul oraş din România care a fost dotat cu o reţea de monitorizare a calităţii aerului, alcătuită din opt staţii de monitorizare care înregistrează poluări provenite din mediul industrial şi de la traficul rutier. Şi tot cu sectorul 3, Bucureştiul e oraşul care ne otrăveşte cel mai serios în ţară. Staţiile măsoară cu acurateţe nivelurile de mult peste limitele normale de noxe, de oxizi de sulf, de ozon şi monoxid de carbon, şi oferă şi date despre cantitatea de praf sau plumb din aer.
Principala sursă de poluare în Bucureşti e traficul, responsabil pentru 70% din impurităţile din aer. Centralele electrotermice, şantierele de construcţie şi instalaţiile de încălzire a locuinţelor ocupă, în ordine, următoarele locuri ale clasamentului.
În Bucureşti, nivelul maxim admis de poluare cu noxe şi praf este depăşit frecvent, existând şi cazuri în care nivelurile măsurate impun chiar măsuri urgente, depăşind pragul de alertă reprezentat de dublul nivelului maxim admis. În martie 2008, staţia de monitorizare care înregistrează poluarea provenită de la traficul rutier din Drumul Taberei a indicat o cantitate medie de peste 400 de picograme de dioxid de azot pe metrul cub de aer, cu un vârf de 500, în vreme ce valoarea maximă admisă prin lege este de 200, iar pragul de alertă este de 400.
Nicuşor Dan, de la Asociaţia Salvaţi Bucureştiul cu care am vorbit la Politica în timp real îmi oferea ca soluţie anti/poluare renunţarea la mersul cu maşina şi mersul pe jos sau cu RATB-ul (cu bicicleta fiind imposibil). Bucureştenii pot fi descurajaţi să îşi mai folosească autovehicolul prin câteva măsuri nepopulare: străzi şi bulevarde pe care să circule exclusiv mijloacele RATB, taxe uriaşe pentru parcarea în centru oraşului şi taxe pentru folosirea anumitor zone/căi de rulare ale capitalei. Celelalte măsuri: construirea de Mall-ui ori hypermarket-uri în afara oraşului, dezvoltarea şoselei de centură, contrucţiile la periferie şi nu în oraş sunt secundare.
Ce politician, fie el şi buldog, ar avea curajul unor asemena măsuri?