Antonio MomocDincolo de discuțiile despre dacă au fost sau nu au fost la Referendum 50% plus unu dintre cetățenii înscriși pe listele electorale, avem o certitudine: aproape 90% dintre românii care s-au prezentat la urne au votat împotriva lui Traian Băsescu. Nimic nou în acest sondaj de opinie pe banii noștri; surpriza ar fi fost să fi votat 90% în favoarea sa.
Publicitatea politică și mobilizarea la vot din aceste ultime 3 săptămâni de campanie s-au bazat pe mecanismul: el ți-a tras o palmă, noi să-i dăm un picior în fund. El ți-a tăiat salariile și pensia, tu ia-i funcția! Faptul că gramatica nu e punctul forte al USL (a se vedea mesajul de pe afiș) are o importanță secundară și a tot fost comentat în media.. Esențială în această campanie de mobilizare a fost stimularea urii și a antipatiei. Îndemnul la vot nu fost nici pe departe unul de inspirație creștină, ci dimpotrivă. Strategii USl știu bine că legea talionului, gândirea „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” funcționează cu succes în campaniile electorale din România, iar Traian Băsescu, cel care a folosit-o de atâtea ori, știe cel mai bine acest lucru.
Cel mai recent, T. Băsescu a folosit acest mecanism al urii la alegerile prezidențiale din 2009, la care a adăugat un Referendum: „De ce le e frică, nu scapă” a fost mesajul care transmitea poporului că trebuie să se răzbune pe politicieni și că asta se poate face prin reducerea numărului de parlamentari. A tăia din locurile din Parlament a fost descris ca fiind frica cea mai mare a celor care populează Parlamentul. Votul negativ a fost zdrobitor: aproape 90% dintre români au cerut atunci reducerea numărului de parlamentari și trecerea de la două la o singură Cameră a Parlamentului.
Să presupunem, de dragul discuției, că la Referendumul din 29 iulie 2012 românii ar fi fost întrebați nu doar dacă vor să îl demită pe Băsescu, ci dacă vor să desființeze Parlamentul și să interzică partidele politice, de ce am crede că românii ar fi votat în favoarea acestor instituții și nu împotriva lor?
Dacă ne uităm pe orice barometru de opinie publică observăm că partidele și Parlamentul se bucură de cea mai mică încredere în rândul instituțiilor din România. Votul negativ, acela de a vota împotriva cuiva și nu pentru o ofertă sau un program care să construiască cu soluții economice o altă Românie este mecanismul folosit în ultimii 20 de ani atât de PDL, cât și de USL (PSD-PNL). Polarizarea și ura față de instituțiile statului de drept au fost cultivate și de putere și de opoziție.
Deși partidele parlamentare vor să ne facă să credem altceva, nu toți cei care au stat acasă pe 29 iulie sunt simpatizanții lui Traian Băsescu și ai PDL, cum nu toți cei care au votat împotriva lui Traian Băsescu sunt simpatizantii USL, ai lui Ponta sau Antonescu: dar, votul emoțional negativ a adus întotdeauna mai mulți români la urne decât ofertele programatice raționale. Și asta pentru că clasa politică a oferit românilor după 1990 un model de ură și deloc un model de negociere sau de compromis.
Rufus
La întrebarea ta din titlu ar trebui să ținem seama de prevederile, atât de mult invocate și atât de puțin cunoscute cu adevărat, ale Constituției României. Pe când Parlamentul este „organul reprezentativ suprem al poporului roman” (art.61), președintele este doar un reprezentant al statului român și un garant al independenței naționale. El trebuie „să vegheze” la buna funcționare a autorităților publice și să medieze intre puterile statului precum si intre stat si societate (art.80). Deci, fata de „organul reprezentativ suprem al poporului roman” președintele este un fel de copil de mingii. Lăsând gluma la o parte, el ar trebui sa fie in mod ideal întruchiparea diplomatului perfect. O personalitate plăcută, manierată, civilizată care să te cucerească prin șarmul propriu și să te inspire prin bun-simț. Daca pui acest șablon pe oricare din politicienii noștri nu poți avea decât o singură reacție: TE ÎNGROZEȘTI!
Nu pot alege sa fiu de partea unor hoți sau de partea altora ci prefer să aleg să fiu de partea unor principii acceptate de toate societățile civilizate ale lumii. Cel puțin aceste principii, deși departe de a fi perfecte, nu pot fi murdare ca politicienii. Conform primei reguli a democrației – MAJORITATEA DECIDE. Dacă pornim de la premisa că in Parlament, majoritatea aparține unor hoți (acum USL, alta data PDL, alta data PSD, alta data FSN si așa mai departe) ajungem foarte ușor la concluzia logică că – hoții decid! Nu e corect din punct de vedere etic dar e foarte corect din punct de vedere logic si, mai ales, e corect din punct de vedere democratic. Daca respecți principiul democrației, TREBUIE sa te supui deciziei majorității. Chiar și a unei majorități a hoților. Acești hoți sunt până la urmă aleșii poporului. Un popor de tembeli care sunt doar carne de tun în fata maeștrilor manipulării maselor. Practic, nu cei merituoși sunt cei aleși ci cei care sunt cei mai eficienți in exercitarea artei manipulării. Ca democrat, nu pot pretinde ca e corect ca eu, mai răsărit fiind decât cirezile de idioți mânate de manipulatorii politici, să-mi impun părerea in fata părerii majorității. TREBUIE să mă supun acestei păreri chiar daca voi continua să o țin pe-a mea. Diversitatea de păreri se încadrează în normalitate. Însă ignorarea deciziei majorității, indiferent care este motivația și cât de coruptă și nemerituoasă ți se pare acea majoritate, este ceva inacceptabil într-o democrație, chiar și într-una înapoiată cum e cea din România.
Cum poate justifica orice persoana sau instituție o atitudine agresiva împotriva Parlamentului dacă între Parlament și popor, Constituția pune semn de egalitate? Este același lucru cu agresiunea împotriva poporului. Abia asta poate fi catalogata ca lovitură de stat. O lovitura de stat nu o poate da poporul cu ștampila de vot în mana. E o aberație care ar revolta orice om cu un minim de bun-simt logic.
Deci, revenind la întrebarea ta din titlu… putem să răspundem că le urâm pe amândouă în mod egal dar nu putem să nu avem în vedere ca unul este organul reprezentativ suprem al poporului român pe când celălalt este doar un reprezentant al statului.