Antonio MomocGabriela Firea, Robert Turcescu, Laura Chiriac (la aceste alegeri locale), Dan Diaconescu, Tudor Barbu, Sorin Rosca Stanescu, Traian Radu Ungureanu, Cristina Topescu, Teo Trandafir, Iulian Bădescu (fostul primar de la Ploiesti), Radu Mazare (fostul primar de la Constanta) au ceva in comun: sunt jurnalisti metamorfozati in candidati sau in politicieni. Fenomenul nu este nou si nu este exclusiv romanesc. Unii (foști) jurnalisti au ajuns primari sau parlamentari. Altii aspira sa devina. Unii au fost alesi cu larga sustinere populara, altii au prins un colegiu favorabil sau un loc eligibil pe o lista de partid.
Cativa dintre acesti jurnalisti-vedete au revenit la meseria lor de baza dupa o scurta aventura politica. Acestia din urma, pentru ca nu au reusit sa convinga in alegeri, au revenit in grila si au reluat emisiunile TV de acolo de unde le lasasera inainte de campania electorala. Ca si cand campania lor partinica nu s-ar fi intamplat, ca si cand nu ar fi candidat din partea unui partid politic, ca si cand nu ar fi sustinut si laudat niciodata formatiunea care ii propulsase politic, acesti jurnalisti-politicieni s-au intors senin in presa, dupa esecul lor in alegeri si au pozat iarasi in fata telespectatorilor in jurnalisti impartiali. Fara niciun repros din partea publicului, fara sa scada in audiente, ba chiar afisand ipocrit rolul de watchdog al democratiei.
Reteta pare a fi totusi una de succes: notorietatea si popularitatea castigate din activitatea in presa pot fi capitalizate in voturi. La aceasta reteta recurg la aceste alegeri locale liderii de partide atunci cand nominalizeaza nume sonore din presa de televiziune pentru a candida la functia de primar (uneori chiar in locul lor, cum e cazul Basescu-Turcescu). Ilegal nu este. Dar nu cumva este imoral sau lipsit de etica?
Jurnalistii-vedeta inteleg cel mai bine cum functioneaza mass-media, cunosc stimulii la care reactioneaza presa ahtiata dupa rating, stiu sa iasa in prim-plan, fac spectacol. Dar ce ii recomanda totusi pentru fisa postului de primar, de exemplu? Cat de relevant este CV-ul lor daca punem intre paranteze notorietatea care decurge din activitatea lor de presa si mai ales din televiziune? Ce argumente au jurnalistii-vedete pentru ocuparea unor demnitati publice in afara de faptul ca au aparut la televizor, ca au vorbit sau au scris despre altii, ca au criticat sau „au analizat”?
Desi nimeni nu poseda o competenta universala, in comunicarea politica adeseori alegatorii pot fi victimele „efectului de halou”, care consta in tendinta de a atribui unor persoane cu notorietate intr-un anumit domeniu competente imaginare si in alte domenii, straine de domeniul specific de activitate al vedetei. Succesul electoral al unor actori sau sportivi celebri – cazul fostului culturist austriac, Arnold Schwarzenegger, care a fost ales guvernator al Californiei este arhicunoscut – arata cat de puternic este acest efect.
In star-sistemul actual, celebritatile se bucura de legitimitate catodica. Este acea legitimitate pe care o ofera aparitia pe sticla cu regularitate. Jurnalistii-vedeta se bucura la randul lor de logica „nu apari la televizor, nu existi” sau „apari la televizor, le stii pe toate.” Aparitiile frecvente in prime-time-ul TV, relatia permanenta cultivata prin intalnirile ritualice din fiecare seara, castiga increderea publicului. Jurnalistii-vedeta vorbesc despre orice, deci se pricep la orice. Efectul de halou, atribuirea de competente suplimentare unor persoane cu notorietatea in domeniul presei se poate produce cu atat mai mult cu cat jurnalistul cu notorietate este consecvent cu pozitiile sale.
Alegatorii isi pot pune increderea intr-un ziarist doar pentru simplul motiv ca pare competent intr-o emisiune de televiziune. Cazul jurnalistului Moise Guran care a fost propus ca prim-ministru de catre telespectatorii sai este elocvent. Cu atat mai mult cu cat realizatorul TV nu a luat nicio clipa in serios o asemenea propunere. Ba mai mult, Guran a refuzat sa foloseasca simpatia publicului pentru a obtine functii politice si a respins de pe pozitii etice amestecul jurnalismului independent cu politica.
Aflate la vanatoare de personalitati din societatea civila, partidele sunt primele afectate de efectul de halou. Cu cat figura jurnalistului este mai cunoscuta, cu atat este mai interesanta pentru partidele aflate in criza de cadre. Uneori, celebritatile sunt interesante si pentru public. In cazul romanesc, publicul a devenit insa tot mai pretentios, mai activ si mai critic pe retelele de socializare. Pe facebook, pe twitter sau in blogosfera relatiile sunt orizontale, iar candidatul este egalul user-ului care comenteaza pe wall-ul sau. Pe internet este mult mai dificil pentru candidati sa convinga doar cu fotografii, clipuri si statusuri de vedeta.
Jurnalistii-vedeta din Romania trebuie sa treaca de doua ori testul alegerilor in 2016: la locale si la parlamentare. Depinde doar de maturitatea alegatorilor daca vor sanctiona relatia incestuoasa dintre jurnalisti si politicieni sau daca vor fi iarasi victimele efectului de halou.