Căpșunari și bișnițari la FJSC

CopertaMarți, 22 octombrie 2013, ora 18.00, la Clubul Țăranului, Muzeul Național al Țăranului Român, vor fi discutate cele zece volume de istorie orală pe care profesorul Zoltán Rostás și colaboratorii săi le-au lansat în ultimii 20 de ani de activitate academică și de cercetare. Fiecare generație de studenți FJSC trece în anul al II-lea de studii prin acest experiment: trebuie să identifice un bătrân și să stea de vorbă cu el despre viața lui. Așa au apărut în ultimii 10 ani volumele de istorie socială în care studenții Facultății de Jurnalism au investigat segmente ale societății ignorate atât de guvernanți, cât și de oamenii de știință. Studenții au avut de intervievat foști activiști comuniști, căpșunari, pensionari sau bișnițari. Așa au apărut lucrările: Cealaltă jumătate a istoriei – Femei povestind de Zoltán Rostás și Theodora-Eliza Văcărescu; Tânăr student caut revoluționar de Zoltán Rostás și Florentina Tone; Tur-retur Convorbiri despre munca în străinătate de Zoltán Rostás și Sorin Stoica; Activiștii mărunți, coordonată de Zoltán Rostás și Antonio Momoc.

Lucrarea Activiștii mărunți a apărut în 2007 și a fost epizată din stoc. Dar, pentru fiecare din celelalte lucrări Editura Curtea veche oferă luna aceasta reduceri de peste 50% la achiziționarea fiecărui volum de istorie orală la prețurile afișate pe site, în caz că cineva este interesat să își completeze colecția Actual.

Continue reading

Adevarul despre viata in camin

„Jurnal de camin” coordonat de Zoltan Rostas si regretatul Sorin Stoica la Ed. Curtea Veche revine in atentia presei si a publicului larg o data cu reportajele sau anchetele despre viata in caminele studentesti. In acest volum sunt incluse 24 de marturii din caiete cu notite personale, 24 de jurnale scurte scrise de studenti ai FJSC despre viata lor din caminele din Bucuresti.

Ana Jitarita a scris in ziarul Adevarul de ieri despre viata între patru pereţi. „Jurnal de cămin indică starea actuală a tinerilor, face o recapitulare a nesiguranţelor lor odată intraţi într-o nouă lume, dar scoate în evidenţă şi dezorganizarea acestui sistem de locuire”, explica in acest material antropologul Zoltán Rostás. Ce au povestit studentii intervievati despre cum se traieste in Regie, Panduri sau Grozavesti, care este perspectiva antropologului si a sociologului cititi aici! Ziarista m-a intrebat daca sunt diferiti la cursuri studentii care stau in garsoniera inchiriata fata de cei care traiesc “la comun” in camin.