Candidaţi cu bani şi candidaţi fără… Politicieni din convingere şi politicieni din interes

În timp ce partidele mari şi candidaţii lor se jucau la televizor de-a democraţia (oamenii din partide bârfeau pe fundal prestaţia adversarilor sau aplaudau slugarnic fiecare propoziţie a candidatului pe care îl susţineau), refuzând dreptul celorlalţi 9 candidaţi să îşi exprime punctul de vedere asupra preşedinţiei şi asupra rolului preşedintelui într-un regim pluripartid, Vadim Tudor protesta inutil în faţa Palatului Parlamentului. Televiziunile şi presa în general nu i-au dat mare atenţie Tribunului (CVT a apărut 3-4 minute pe Antena 3 înainte de confruntare), aşa cum nici candidatului Partidului Verde, Remus Cernea şi nici tinerilor care s-au adunat în Piaţa Universităţii aseară în semn de protest, nu li s-a acordat atenţie media.

În timp ce reprezentanţii sistemului politic de partide îşi împărţeau popularitatea şi voturile la tv (într-o dezbatere din care a rezultat că niciunul dintre cei 3 nu are soluţii pentru ieşirea din criză), susţinătorii lui Remus Cernea postau acest clip pe internet. Pentru că, în vreme ce partidele care deţin puterea controlează presa de stat şi CNA-ul şi investesc sume uriaşe în campaniile de televiziune şi afişaj, candidaţii partidelor mici se bucură de sprijinul oamenilor obişnuiţi, simpatizanţi care postează din convingere pe internet fără să execute vreun ordin de patid ori vreo comanda de la vreun centru de decizie de comunicare.

Sociologul Max Weber distingea în Politica o vocaţie şi o profesie, între politicieni care sunt în viaţa politică pentru politică şi politicieni care trăiesc din politică. Distincţia era între oameni politici care fac politică din convingere şi cei care fac politică din interes. Nu este dificil de înţeles interesele cui le reprezintă politicienii care ieri au fost la Palatul Parlamentului şi au apărut şi la televizor.

De ce se teme Basescu de o dezbatere cu toti candidatii?

Traian Băsescu este primul Preşedinte al Romaniei de după 1989 care nu acceptă confruntarea cu toti ceilalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale. Nici macar Ion Iliescu nu a procedat astfel. Refuzul lui Traian Basescu de a raspunde la eventualele intrebari si atacuri din partea celorlalti candidati mai mici se întâmplă tocmai în preajma aniversării a 20 de ani de când românii au ieşit în stradă pentru a-si castiga libertatea, mulţi dintre ei murind in decembrie 1989 pentru asta.

Mai intai la Cluj Traian Basescu a acceptat provocarea lui Geoana de a intra intr-un dialog. Conditia staffului lui Basescu a fost sa nu participe la dezbatere candidatii care potrivit sondajelor erau mai mici de locul 3. Continue reading

De ce îl votez pe Remus Cernea?

Pentru că de vreo trei luni sunt cu el în campanie, ar putea fi răspunsul unora, pentru că mă plăteşte, ar putea fi replica altora!

De fapt sunt în campanie cu Remus Cernea de când ne cunoaştem! Şi ne cunoaştem de câţiva ani. În acest timp s-au produs şi alte campanii, eu am făcut comunicare politică pentru alte partide şi pentru alţi candidaţi, el s-a bătut în justiţie cu statul pentru Parcul Carol. Alţi politicieni au venit la putere, cu aceleaşi năravuri. După fiecare campanie, discuţiile amicale despre faptul ca sistemul nu se schimba iar Romania sta pe loc, le purtam nu cu candidaţii, ci cu oameni tineri ca Remus Cernea.

Între campaniile electorale, ca jurnalist şi ca prieten, m-am întâlnit adeseori cu Remus, el dinspre ong sau dinspre fundaţii, eu dinspre presă ori dinspre mediul academic. Continue reading

Din lumea celor care nu cuvântă la televizor, dar o fac pe net

Ziaristul Alexandru Vărzaru exagerează cu ironie în ediţia din această săptămână a revistei Academia Caţavencu în articolul în care ne numeşte pe mine şi pe colaboratorii mei “creierul colectiv din spatele acţiunilor lui Remus Cernea.” Adevărul este că noi doar i-am sugerat lui Remus câteva din acţiunile neconvenţionale la care a recurs în pre-campanie pentru a capta atenţia, dar de cele mai multe ori propunerile lui au fost mai năstruşnice decât ale noastre.

Reportajul “Din lumea celor care nu cuvântă la televizor” vorbeşte de o “stare de deprimare din staff care s-ar fi atenuat”. Dimpotrivă. Deprimarea noastră abia acum începe Continue reading

Verzii dau cu roşii

Verzii au dat cu roşii în gardurile din Piaţa Victoriei, de fapt în gardul de vizavi de Palatul Guvernului Boc. Trecătorii, bucureşteni, turişti, ziarişti, securişti, jandarmi, toţi cei de faţă la primul sondaj real şi “nefalsificat” din România au fost invitaţi la voxpop de către Remus Cernea. Candidatul la prezidenţiale din partea Partidului Verde împreună cu tineri ecologişti i-au poftit pe trecătorii bine-dispuşi din Piaţa Victoriei să îşi exprime liber antipatia pentru candidaţii la alegerile prezidenţiale: Traian Băsescu, Mircea Geoană, Sorin Oprescu, Crin Antonescu, Vadim Tudor. La ţintă a fost luat şi candidatul potenţial Remus Cernea, care continuă bătălia strângerii celor 200.000 de semnături. 

Membrii Partidului Verde au pus roşii storcite la dispoziţia oricui a dorit să arunce o pătlăgea în moacă celor care o merită. Erau şi mănuşi de plastic şi şerveţele, totul curat, civilizat, eco. Nu puţini au fost cei care au refuzat respectuos pe motivul că “politicieni ca aştia nici măcar o roşie nu merită”. Continue reading

Daţi-i o portavoce lui Remus Cernea!

Încă un luptător din societatea civilă a ales să intre în bătălia politică. Din ce în ce mai mulţi lideri de opinie, de sindicate sau ong-uri înţeleg cu tristeţe că dacă vrei să schimbi ceva în România nu este suficient să o faci ducând tratative cu cei de la putere. Clasa politică actuală face legi pe care ea însăşi nu le respectă, cu atât mai puţin să respecte rezultatul negocierilor cu societatea civilă. Aici trebuie să ai puterea pentru a produce schimbarea.

Remus Cernea şi-a lansat oficial candidatura la Preşedinţie, din partea Partidului Verde. Spre deosebire de politicianul tradiţional, scorţos, apretat, la costum şi cravată, Cernea a venit la evenimentul de lansare cu un tricou verde pe care se putea citi “ThinK Big, Vote Green”, sloganul verzilor europeni.

Continue reading