Şmecher, Băsescu şi-a anunţat candidatura neplanificat!

România şmecherilor are candidat la preşedinţie! În mijlocul poporului la Sânnicolau Mare, Preşedintele a recunoscut “spontan” ceea ce ştiam încă din 2004: vrea două mandate. Într-o ţară plină de şmecheri, de mafioţi, de băieţi descurcăreţi, şmecherul politicii româneşti, Traian Băsescu, merită să îi reprezinte.

Fratele Mircea, fiica Elena, micul Boc, activiştii Partidului democrat şi mai nou liberal (Udrea, Videanu şi Berceanu) au motive de satisfacţie: vor trăi bine, probabil şi mai bine! “Independentul” Băsescu, devoratorul de Guverne şi de partide, duşmanul numărul 1 al Parlamentului şi al Justiţiei corupte, se îndreaptă pe braţele mulţimii spre alţi 5 ani de domnie. Ai săi, ai urmaşilor săi şi ai tovarăşilor tovarăşilor săi.

 

Ei cu ei, noi cu noi

Deşi şi-au construit campania electorală demonizându-se unii pe ceilalţi, PSD şi PD-L sunt la un pas de a se prinde în horă. Traian Băsescu este cel care îi împinge pe Stolojan şi pe Geoană la înfrăţirea care să-i ajute să treacă puntea. Dracul gol era întruchipat până recent de fiecare dintre cele două formaţiuni: şefii celor două partide câştigătoare (votul popular PSD; votul constituţional PD-L) fie că au fost dintre cei 322, fie că nu, s-au făcut cu ou şi cu oţet în ultimi 2-3 ani.

Că se reface fostul FSN este limpede pentru oricine şi asta nu deranjează publicul câtă vreme elita politică actuală este în ansamblu fost-comunistă. Liderul noului partid prezidenţial nu mai este Iliescu, ci Traian Băsescu. Argumentul băsescian, preluat rapid de Stolojan după nominalizare, este că ţara are nevoie de un pact (cu diavolul), de un compromis (politica e curvă) pentru a ieşi din impasul crizei financiare. Nu mai contează voturile anti-PSD date de PDL-işti, degeaba au votat PSD-iştii împotriva partidului lui Băse şi Stolo. “Ei cu ei, noi cu voi” înseamnă de fapt politicienii cu politicienii, oamenii de afaceri cu oamenii de faceri, grupurile de interese cu grupurile de interese.

PNL pare pierzător al acestei mutări tactice: pierde accesul la resurse, la bani, la fonduri europene, la oportunităţi de afaceri. Dar PNL poate câştiga şi mai multe puncte din opoziţie. Continue reading