Ponta și românii buni

Ponta și românii buni

Candidatul la prezidențiale al unui partid social-democrat din Uniunea Europeană se poziționează ca apărător al valorilor religioase. Formațiunea pe care o conduce își are originile în socialism într-un partid comunist din Europa de Est. Contradicția dintre ateismul marxist și religiozitatea unui socialist ne-ar mira doar dacă nu am trăi într-o țară unde aspectele doctrinare sunt mofturi. Aici coerența dintre sigla partidului și politicile guvernamentale este o excepție.

Mândria de a fi etnic român și ortodox sunt punctele cu care se diferențiază în pre-campanie candidatul PSD, Victor Ponta. Mândria de etnie este tema cu care s-au lansat candidații Partidul Social Democrat și la alegerile europarlamentare din 2014.

Continue reading

Cât de diferit este Antonescu de Băsescu?

Antonescu a purtat plete. Băsescu s-a tuns de mic chilug, iar apoi și-a tuns și pleata –pardon, șuvița. Și cum la români „contează dacă are sau nu față de președinte”, Băsescu nu are față de Președinte. Rebel în adolescență, Antonescu a fost repetent la facultate „din nonconformism”. Băsescu, în schimb, a purtat uniformă, a fost comandant de navă. Crin a fost profesor de istorie, Băsescu, marinar. Cel din urmă a navigat pe ape internaționale, leagă bine în engleză. Antonescu nu știe o boabă în limba lui Shakespeare.

Continue reading

Becali e liberal, Vadim e umanist, DD e jurnalist, Năstase e martir, iar Băsescu e anticomunist. Crede cineva altfel?

În România de azi un radical naționalist, ca Gigi Becali, este primit cu brațele deschise în PNL și acceptabil ca “liberal” doar pentru că are bani; un politician extremist, ca Vadim Tudor, care cerea moartea intelectualilor în revista România Mare în anii ’90, este acum apreciat ca “democrat” si umanist pentru că se lamentează despre cât de iubitor de animale este el și cum i se rupe inima de masacrul mistreților de la Balc; un jurnalist de televiziune care a fondat un partid de teamă de închisoare și pentru a obține imunitate, ca Dan Diaconescu, este privit ca Salvator al economiei, iar partidul său (cinic intitulat “al Poporului”) obține 15% din voturi în timp ce el și membrii partidului continuă propaganda la OTV din postura de așa-ziși ziariși sau invitați permanenți. Continue reading

Cel mai mare premiu pentru cărțile mele

Nominalizarea cărții mele Capcanele politice ale sociologiei interbelice. Școala gustiană între carlism și legionarism (Curte veche) la Premiul CriticAtac pentru cărțile scrise în 2012 este în sine un premiu. Andrei Gorzo, Lucruri care nu pot fi spuse altfel, Editura Humanitas, Bogdan Murgescu, Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa Creştină, Editura Polirom sau Victor Rizescu, Tranziţii discursive, Editura Corint sunt câțiva din autorii nominalizați. Detalii despre premiu găsiți aici!

Premiul CriticAtac se acordă anual celor mai importante 10 cărţi care tratează teme sociale și politice relevante pentru societatea românească actuală. Grupul CriticAtac își propune ca acest premiu să ofere “mai multă vizibilitate şi influenţă acelor cărţi care nu sînt scrise cu obsesia publicului în minte dar care trebuie neapărat să ajungă la public.” Continue reading

Gigi Barabas a fost eliberat

Totusi, Barabas a fost eliberat.

Poporul a cerut în piaţă, în faţa tribunalului, în manele, în presă, împreună cu analiştii, entertainer-ii şi comentatorii vesperali de pe la televiziunile mogulilor, eliberarea “tâlharului”. Şi i s-a facut pe plac poporului. Vocea poporului nu putea să nu fie, mai ales de Paşte, vocea lui D-zeu.

Trăim într-o ţară în care Biserica este instituţia în care se încred cel mai mult românii şi unde justiţia se face la televizor. Biserica şi televiziunile au cântat în săptămâna mare Evanghelia dupa Becali. Barabas, adevarat, a fost eliberat!

Maneaua „Free Gigi Becali”, în curând viral?

Televiziunile din România (ProTV, Acasă TV, OTV, Prima TV) au făcut rating ani la rând cu emisiunile în care erau invitaţi manelişti şi au spulberat concurenţa cu reality-show-uri în care maneliştii erau gazde. Multe din obiceiurile de limbaj şi de comportament ale acestor manelişti scoşi din prim-time sunt preluate şi de moderatorii de succes de astăzi de pe televiziunile tabloide.

După ce au atins apogeul succesului pe televiziune, manelele sunt uploadate, descărcate şi vânate acum şi pe internet, pe site-uri user generated content. Dovadă că publicul nu este foarte diferit de cel de acum câţiva ani în privinţa conţinutului, ci în privinţa mijloacelor de consum.

Presa şi politica în România sunt de mult timp manelizate. Era şi firesc să asistăm astăzi şi la manelizarea comunicării politice. Publicul manelist, neintersat de politică, devine brusc atent atunci când într-un scandal politico-mediatic este implicat un personaj popular. Reţeta este aceea ca politicianul să fie de mare notoritate la public şi să îi semene publicului-ţintă cât mai mult posibil: să aibă aceleaşi probleme de comportament, să fie ori agramat ori agresiv în limbaj, să aibă aceleaşi ieşiri şi aceiaşi nervi, acelaşi râs sau aceleaşi înjurături. Ingredientul secret: să fie purtătorul unui mesaj anti-sistem (împotriva Guvernului, a Parlametului, Partidelor politice sau a Justiţiei corupte).

În 2007, în maneaua pro-băsesciană, premierul Tăriceanu şi cei 322 sunt acuzaţi de „perversitate”. Preşedintele Băsescu e “ Jucător, dar aproape de popor. Un singur lucru contează, Toţi românii îl votează.” Clişele folosite: duşmanii sunt “orbiţi de bani, iar fratele Călin a fost crescut la sân ca un şarpe.”

În 2008 maneaua PD-L a transformat sloganul partidului “Ei cu ei, noi cu voi” în refren de baladă populară. Imnul electoral PD-L (a existat şi o versiune uşoară, nemanelizată a piesei) a fost difuzat pe televiziunile muzicale. Taraf TV şi Etno TV, televiziunile lui Silviu Prigoană, au reluat la infinit maneau, mai ales în emisiunile cu dedicaţii şi mesaje. Dar marele succes la public a fost atins on-line.

În 2009 maneaua “Free Gigi” copiază aceeaşi reţetă. Omul politic Becali “a făcut doar fapte bune, a ajutat multă lume, e iubit şi apreciat şi pe nedrept acuzat.” În refren este o cacofonie, dar cine (dintre manelişti sau dintre fanii latifundiarului) are timp de probleme de gramatică şi de vocabular, când fapte atât de grave au loc în România: „Toţi se-oftică c-are avere/, Ăştia-s nişte hahalere/ Crapă de ciudă duşmanii/, câştigă Gigi Becali”. În strofa a doua avem şi concluzia: „Asta-a fost o înscenare, nu-l vrea nimeni la-nchisoare”.

Gigi nu ducea lipsă de notorietate ori de avocaţi în media. Dar îi lipsea imaginea de haiduc, de victimă, de martir, de mare luptător anti-sistem. O ştire, o emisiune sau manea în plus în această direcţie întăreşte convingerile şi încrederea publicului politicianului Gigi Becali, candidat din partea PRM în alegerile euro-parlamentare.