Orice politician își poate ataca adversarul politic etichetîndu-l „populist“, îi poate critica programul de guvernare sau politicile numindu-le „populiste“. În limbaj comun, populistul e politicianul care face promisiuni populare, mincinosul, demogogul. Populismul este retorică politică sau strategie electorală, iar în științele politice e și o ideologie.
Populismul împrumută hainele democrației și e adeseori confundat cu ideologia democratică, dar este antidemocratic. Confuzia își are originea în faptul că atît democrația, cît și populismul se revendică de la popor. Continue reading →
La sfârşitul lui octombrie, la conferinţa Marshall McLuhan’s Philosophy of Media am avut privilegiul să îl ascult la Bruxelles pe profesorul american Paul Levinson. Inspirată pe alocuri din lucrarea sa despre “New New-Media”, prezentarea lui Levinson a fost despre speech ca formă a exprimării şi ca bază a democraţiei. Pentru că ne aflam la o conferinţă despre McLuhan, Levinson a postulat că speech-ul a schimbat specia umană. De fapt, regimul politic este influenţat de modul în care oamenii comunică. Democraţia s-a bazat, în opinia profesorului american, pe două tipuri de mijloace de comunicare: pe speech şi pe scris.
Levinson a introdus o disctincţie esenţială între consumatorul şi producătorul de informaţie. În 1962 când McLuhan scria Galaxia Gutenberg exista o populaţie literată care putea înţelege mesajul scris, dar o populaţie care putea contribui prea puţin cu informaţie. În anii ’60 consumatorii de informaţie erau mai mulţi decât producătorii de informaţie. Graţie inventării tiparului din ce în ce mai mulţi oameni au devenit consumatori de informaţie. Astăzi, în era internetului, consumatorii de informaţie au devenit producători de informaţie. O dată cu web 2.0 producătorii de informaţie sunt la fel de numeroşi cu consumatorii de informaţie.
