Căţeii de campanie: jurnaliştii sau consultanţii?

Un jurnalist se plângea acum câteva săptămâni (pe un forum de discuţii libere între ziarişti) că nu îşi mai poate face omul meseria în campanie electorală, că nu mai poate adresa o întrebare candidatului în conferinţă de presă, că apare consultantul  sau pr-ul politic care preia întrebarea şi îl salvează pe omul politic.

Concluzia ziaristului era aceea că politicianul scapă basma curată în ochii publicului cu ajutorul căţelului de campanie care îi sare în ajutor stăpânului, adică cu ajutorul consilierului sau a consultantului politic. Văzut astfel, consultantul era etichetat de către jurnalist ca slugă a candidatului, şi nu ca sfătuitor, sfetnic al omului politic, nicidecum ca om de strategie sau de imagine.

Consultantul politic nu are, în România, o imagine mult diferită de aceea descrisă prin ochii jurnalistului frustrat invocat. Consultantul este suspect că este omul politicianului, poate mâna lui dreaptă din oganizaţia de partid, un individ interesat doar de poziţia de putere pe care o va ocupa în cazul în care candidatul pe care-l consiliază obţine mandatul. În multe cazuri lucrurile chiar aşa stau.

Sunt consilieri slugi, aşa cum sunt şi jurnalişti slugi. Continue reading

Yes, we can să plagiem!

Sloganul este esenţa a ceea ce se transmite despre un brand. În politică e cu atât mai greu de creeat sloganul oportun cu cât există un număr extren de limitat de branduri politice, iar politicienii sunt arareori credibili sau legitimi. În plus la noi aceeaşi politicieni fac aceleaşi promisiuni deşi îşi angajează consultanţi să îi coafeze un pic în campanie.

În situaţia ideală, pornind de la cercetarea de piaţă, marketerul politic, consultantul va propune clientului său politic strategia de campanie adecvată. Tacticianul, (copywriter, scriitor la gazetă sau pastor protestant, autor de discursuri în timpul liber,) va creea mesajul, va executa sloganul.

În cazul deja de manual al lui Obama, strategul a fost David Axelrod, un om cu vastă experienţă de presă. Axelrod ştie cum selectează presa americană subiectele de primă pagină, care sunt temele atractive pentru publicul american, care sunt poveştile de succes care declanşează pasiuni şi audienţă.

Mesajul esenţial despre Obama, „Schimbarea de care avem nevoie”, „Change we need” reprezenta prin excelenţă personajul, produsul care trebuia vândut pe piaţa ideilor politice americane, în acord cu cererea. În plan secundar, în speech-uri şi în dezbaterile televizate a funcţionat şi mesajul „Yes we can”. Jon Favreau, este cel care a gândit sloganul “Yes, we can!”, iar Fav este un tânăr de doar 27 de ani, care nu a absolvit nici Harvard, nici Yale şi care a a studiat la Holy Cross, Universitatea iezuiţilor.

Acest gen de mesaje, de schimbare şi de optimism în viitorul naţiunii, nu merg deloc pe piaţa ideilor politice dâmboviţene. Continue reading

Politicienii îngraşă blogul în ajun!

De ce îşi fac politicienii blog? Este întrebarea la care răspund specialiştii în comunicare politică zilele acestea de campanie electorală. Unii dintrei ei, precum Sorin Tudor de la EVZ, cred că degeaba!

Şi este foarte posibil să aibă dreptate. Dacă cumva candidezi într-un colegiu alcătuit din 8 comune de pensionari agricoli şi un oraş fost-industrial, acum plin de şomeri sau căpşunari plecaţi în Spania, localităţi care abia dacă sunt conectate la apă şi gaze, darămite la internet, desigur că orice formă de comunicare on-line este inutilă.

Dacă însă candidezi într-un colegiu care acoperă ceva dintr-un sector din Bucureşti, cu cartiere mai aerisite, iar alegătorii sunt oameni din clasa de mijloc, cu studii peste medii, care folosesc adeseori şi această formă de informare, pierd vremea la birou pe youtube-ul, hi5 sau intră pe mail o dată la 10 minute, atunci lucrurile s-ar putea să stea altfel… Continue reading